Am stat pe Tinder vreo câteva luni şi am descoperit că Tinder e un loc pentru narcisişti şi ciudaţi

Pe Tinder sau la cafea? Cum e mai bine dacă vrei să fondezi un cuplu? Dacă optezi pentru Tinder iată ce poţi găsi. Confesiuni pline de umor de la o cititoare.

Citește și:

Mi-am părăsit nevasta după 20 de ani de căsnicie

Încercasem, sporadic și fără succes, soluțiile clasice: ieșiri în Centrul Vechi, petreceri aranjate de prieteni, eventual vreun concert, dar nu mai făcusem asta de prea multă vreme, aproape că nu mai știam să vorbesc despre altceva decât despre muncă și nici n-aveam atâta timp la dispoziție să-mi permit prea multe întâlniri, cât să apuc să mă conving că omul cu care mă văd (dacă ajungeam vreodată în situația asta ipotetică) nu e vreun dezaxat sau vreun criminal în serie.

Aventuri în Tinderland. Episodul Doctorii 2.0

Asta dacă nu cum va își pierdea el răbdarea și se orienta spre o doamnă mai disponibilă după ce după ce într-o seară eu n-am cu cine să las copilul, în alta rămân peste program, iar în următoarele două sunt atât de obosită încât pic lată înainte să apuc să-mi scot pantofii cu toc pe care stătusem toată ziua.

Pentru o femeie care se apropie de 40 de ani, divorțată, cu un copil și cu un job complicat care îi ocupă tot restul timpului, să-și găsească un bărbat nu e tocmai simplu.

Cam ăsta a fost momentul când am aflat că există rețele de dating online. “Videochat”, m-am gândit și mi-am scos instantaneu ideea din minte. Nu e pentru mine, sunt femeie serioasă, ce naiba!

Un pahar de vin şi un swipe pe Tinder

Și totuși, lună după lună, continuam să-mi găsesc timp pentru mine doar după miezul nopții, când toată casa dormea și mă trezeam în sfârșit doar eu și un pahar de vin, moment complet nepotrivit să ies pe stradă să-i întreb pe oameni din senin dacă sunt singuri și dacă nu cumva ar vrea să bem ceva împreună, lângă o conversație inteligentă.

Eventual, să ne testăm compatibilitatea și, cine știe, poate chiar să găsim o rutină în care să ne vedem o dată, de două ori pe săptămână, fără obligații, că doar fiecare dintre noi trebuie să-și ducă copiii la școală, să fugă la job, la ședința cu părinții, la doctor, la al doilea job, la al treilea…

Adevărul era că nu prea aveam loc pentru un bărbat în viața mea, dar timpul trecea, iar cei 40 de ani pe care aveam să-i împlinesc în curând veneau cu o presiune pe care n-o pot explica.

Între timp, ajungeau la mine tot felul de povești în care femei la fel ca mine, ba chiar cu 2 sau 3 copii, își găsiseră iubirea vieții și făceau nunți târzii cu bărbați cunoscuți online.

Nu era tocmai visul meu să mă mărit, dar să pot să pun mâna pe telefon și să știu că cel care-mi răspunde e gata de o întâlnire rapidă și fără complicații era mai mult decât puteam să visez.

Fără vreo documentare prealabilă, mi-am făcut cont pe rețeaua pe care una dintre prietenele mele își găsise jumătatea. Așa au început Aventurile mele în Tinderland.

Cuplu virtual şi un ciudat real

Aşa a început dialogul nostru romantic:

„Salut! Ce cauți pe Tinder?”

E probabil cea mai abruptă abordare de care am parte în ultima vreme. Sub fața aia de puști simpatic, ușor arogant, se vede doar vârsta – 35 de ani și distanța: 3 kilometri.

Nu știu exact ce să răspund: unora le place stilul direct, alții fac un dans ciudat al împerecherii, dar de obicei întrebarea asta venea suficient de târziu cât să-mi dau seama în ce categorie se încadrează poza de la celălalt capăt al conversației.

„Oameni mișto – aleg să abordez calea de mijloc, până mă lămuresc exact care e treaba.”

„Tinder e aplicație pentru sex, vine răspunsul puștiului. Ador femeile din Vest care știu să o folosească așa cum trebuie.”

Nu mă hotărăsc dacă să-i dau unmatch sau să văd unde duce povestea de data asta. Așa că merg mai departe:

„E o aplicație ȘI pentru sex. Am avut parte de sex pe Tinder, după cum mi-am și făcut prieteni buni. Depinde cum se leagă lucrurile.

Cu ce te ocupi? îmi ignoră el răspunsul.

Lucrez în comunicare, sunt freelancer.

N-am înțeles nimic. Eu sunt doftor. Chirurgie cardiacă.”

Se vrea simpatic, dar a reușit să mă irite cu demonstrațiile astea de show off. Aleg să continui conversația doar așa, ca să nu par nepoliticoasă, deși pe el nu pare să-l preocupe prea mult convențiile sociale.

E clar că-i place să se audă și mai clar că-i place să se dea mare.

„Numai bun pentru mama, zic, în încercarea de a reface cumva un minimum de simpatie.

Sunt scump, mă avertizează. Fără 3000 de euro nu-ți permiți.”

„Sper nici să nu fie cazul”, mă gândesc. Plus că mi se pare complet deplasată direcția pe care o ia discuția pe o aplicație pe care omul o consideră utilă doar pentru sex.

Adică ce, mă pune să completez declarația de avere înainte să-mi scot hainele, ca să vadă dacă mă calific, sau ce?

„Un scump, mă trezesc că-i scriu, pe pilot automat.

În fine, zice. Mă retrag, am de făcut bani nu de pierdut vremea pe doi lei.

Knock’em dead, doc!”

Umorul ăsta dark ține la oamenii inteligenți. Nu și la “doftorul de inimi” de pe Tinder:

„Doar dacă e mă-ta, îmi aruncă și dispare.”

Profilul misteriosului pe Tinder

Doctorii Tinderului sunt o specie aparte. Nu prea-și pun poze cu fețele lor, dar nu se sfiesc să-și pună tot felul de indicii care să le dezvăluie profesia: stetoscoape, halate sau papuci din ăia verzi ca-n Anatomia lui Grey, orice poate să impresioneze așa, de la prima vedere.

Nu de alta, da’ să zici că ți-a pus Dumnezeu mâna în cap și că, dacă nu ești atentă, te și trezești făcând salată boeuf în apartamentul vostru de la bloc pe ușa căruia scrie caligrafic Fam. Dr. Chirurgescovici, la care răspunzi coafată când sună poștașul sau bate vreun pacient venit să-i lase lu’ dom’ doctor un curcan bun, de țară. În viu.

Doctore, de ce pe Tinder, dacă eşti aşa de tare?

Ăsta fiind contextul, încă mă întreb ce fel de doctor e ăla care are nevoie de Tinder ca să-și satisfacă nevoile sexuale.

Primul peste care am dat era plecat cu iubita în vacanța de Crăciun și mă suna pe mine în timp ce probam haine în mall, să mă întrebe dacă vreau să ne vedem ca să ne-o tragem.

Mi-a trântit telefonul în nas când i-am zis că nu urc chiar în primul tren spre el. Al doilea, trecut de 45 de ani în Tinderland și de aproape 60 în viața reală, mi-a cerut să ne mutăm conversația pe Facebook.

Mi-a respectat principiul care nu mă lasă să amestec spațiul public cu cel privat, mi-a mai trimis câteva amabilități și ne-am văzut apoi fiecare de ale noastre.

Cel mai departe am mers cu doctorul numărul trei, cu care am fixat chiar și o întâlnire. La care însă nu l-au mai lăsat să ajungă mustrările de conștiință – se logodise, după cum mi-a spus când am vorbit din nou, după vreo lună. Și totuși, logodit sau nu, contul de Tinder îi e tot acolo.

Concluzia experimentului: doctorii nu sunt o rețetă bună. Mai investighez…

NOTA REDACȚIEI: Publicăm aceste confesiuni de la cititorii noștri sub protecția anonimatului, schimbând numele și deseori și inițialele numelor. Invităm la un limbaj civilizat în comentarii, și la lipsa etichetelor și a judecăților morale. Vrem să evidențiem că experiențele umane sunt complexe și că nu există alb și negru, că deseori situația duce la o un comportament sau altul. Le mulțumim celor care au acceptat să povestească.

Foto: shutterstock.com