Sunt copleșită de controlul părinților mei
Am 21 de ani și simt nevoia să mă eliberez de sub controlul părinților mei. Ei nu înțeleg că am alte nevoi, iar eu mă simt vinovată dacă mă distanțez de ei…
Citește și:
Nu am răbdare cu partenerii pe care îi consider nepotriviți
Cum am reușit să scap de un admirator. Ca o fraieră.
Deşi la vârsta mea unele femei sunt căsătorite şi au copii, eu mă simt controlată de părinţii mei. Am 21 de ani, iar ei cred că sunt fericită când îmi spun ce să fac, cu cine să umblu sau cu cine să fiu prietenă.
Toată viaţa am fost o fată prea la locul meu, timidă şi retrasă, care tot timpul le făcea pe plac celor din jur. Am crescut într-o familie rece, unde nu exista comunicare şi asta m-a afectat foarte mult.
Evident, după ce am crescut mi-am dat seama că ideile mele nu se potrivesc cu ale lor şi, din această cauză, nu am o relaţie prea deschisă cu familia mea.
Pe mama o ştiu dintotdeauna tristă şi bolnăvicioasă, închisă în ea şi nefericită. Cu toate acestea, ea vrea să fac exact ceea ce a făcut ea: să mă căsătoresc virgină şi să trăiesc fără a-mi cere prea multe drepturi, iar dacă soţul meu nu ar fi ceea ce îmi doresc eu, să rămân totuşi cu el pentru că altul mai bun nu aş găsi.
Din această cauză, nu am voie să am o relaţie în adevăratul sens al cuvântului, ci ar trebui să se rezume doar la plimbări prin parc, de mână, sau mers la un film.
Problemele şi nefericirea mea m-au dus de câteva ori la uşile psihologilor, dar asta fără ca părinţii să ştie prea multe detalii, pentru că ei nu înţeleg de ce am eu nevoie să vorbesc cu cineva despre problemele mele, deşi acestea au ajuns să mă afecteze şi fizic.
Din dorinţa de a mă schimba, am decis să îmi încep viaţa sexuală, trecând astfel peste ceea ce ei mi-au impus.
Mama îmi spunea întotdeauna să nu fac asta, deoarece pot să rămân însărcinată şi după aceea nu se va mai uita nimeni la mine.
Niciodată nu mi-a spus să mă bucur de ceea ce o relaţie îmi poate oferi. Acum am o relaţie despre care ei nu ştiu prea multe, deoarece ei îşi doresc altceva pentru mine.
Îşi doresc să rămân aproape de ei, să îmi găsesc un barbat bogat şi bun care să mă respecte şi să mă ia de soţie. Eu îmi doresc să fiu liberă, să călătoresc, să iubesc şi să fiu fericită.
S-au supărat pe mine pentru că am decis să merg într-un alt oraş, să mă întâlnesc cu iubitul meu. Am mers şi pentru că aveam bilete la un concert al trupei Holograf, acesta fiind un vis de-al meu, care urma să devină realitate.
Dar… nu s-a mai întâmplat, deoarece părinţii mei au aflat şi a trebuit să vin de urgenţă acasă, să mă ia la rost şi să îmi ţină morală, despre răul pe care l-am făcut.
Pentru ei a fost un dezastru, pentru mine au fost cele mai minunate zile, petrecute departe de toţi şi de toate, pe care nu le-aş fi regretat, nici dacă în loc de morală aş fi primit o bătaie. Faptul că am vizitat Bucureştiul pentru prima oară a fost o încântare pentru mine şi îmi doresc să revin.
Acum sunt prinsă între două părţi, o parte din mine imi spune să plec, să mă mut într-un alt oraş, unde să am şi mai multe oportunităţi în ceea ce priveşte un loc de muncă, să mă simt liberă şi entuziastă, cum nu am fost de mult timp, iar o altă parte îmi spune sa rămân mai aproape de părinţii mei, ca să nu îi rănesc şi să stea liniştiţi.
M-am săturat de şantajul emoţional la care mă supun spunându-mi că, dacă o să plec, ei nu o să mă mai caute niciodată .
Nu mă lasă sufletul să îmi sacrific fericirea, fie şi pentru părinţii mei, eu vrea să risc, pentru că îmi place să cred că pot să fiu fericită şi să îmi descopăr drumul în viaţă, fără să fiu controlată de nimeni.
NOTA REDACȚIEI: Publicăm aceste confesiuni de la cititorii noștri sub protecția anonimatului, schimbând numele și deseori și inițialele numelor. Invităm la un limbaj civilizat în comentarii, și la lipsa etichetelor și a judecăților morale. Vrem să evidențiem că experiențele umane sunt complexe și că nu există alb și negru, că deseori situația duce la o un comportament sau altul. Le mulțumim celor care au acceptat să povestească.
Foto: shutterstock.com
