Sunt un copil crescut de iubita tatălui meu

Mama m-a născut pentru a se asigura că tata va rămâne cu ea. În realitate, doar tata m-a dorit. De crescut, m-a crescut iubita tatălui meu, nu mama. Sună complicat?

Citește și:

Am reununțat la rolul de victimă și am preluat controlul asupra vieții mele

M-a înșelat și m-a părăsit pentru ea. Despărțirea a fost îngrozitoare, dar acum mă simt un alt om

Aveam patru ani când tata a venit acasă din delegație și m-a găsit murdar, înfometat și lăsat să plâng singur la mine în cameră. Mama era prea furioasă că tata lipsise 2 zile în această delegație. A început să urle la el de cum a intrat pe ușă.

Eram mic, dar încă îmi amintesc ziua aceea. Zilele de coșmar petrecute cu mama în care îmi spunea că sunt la fel ca tata și că nu fac decât să cer. Și ziua în care a venit tata și, fără să țină cont de urletele ei mi-a zâmbit, m-a luat în brațe, m-a dus în cadă și m-a spălat, apoi mi-a dat să mănânc.

Țin minte că ea urla în continuare, iar tata încerca să rămână calm și să mă îngrijească pe mine. Atunci l-am văzut pentru prima dată ca pe un supererou. Știam că mă va salva. Și asta a făcut. Mi-a făcut bagajul în seara aceea și și l-a făcut și lui.

Am plecat amândoi noaptea, cu două bagaje mici, iar cu mama urlând după noi că va chema poliția că tata îi fură copilul. Nu pot descrie panica mea. Teama pe care o simțeam.

Știam că mama nu mă iubește, încă de atunci. Dar, totodată, aveam impresia că plecând îi fac rău. Nu voiam să mai țipe și să plângă.

Am locuit cu tata trei luni într-o garsonieră închiriată, apoi într-un apartament de două camere. După șase luni, tata a hotărât că nu va divorța de mama, dar nici nu ne vom întoarce la ea. Dacă divorța, mama l-a amenințat că mă va lua și îi va interzice vizitele.

Tata a agreeat să îi plătească lunar o rentă, astfel încât să ne lase să trăim altundeva. A fost chinuitor.

Tata mă ducea să o văd, dar cât timp stăteam cu ea, nu îmi spunea decât că tata e o jigodie, că o înșală, că pe mine mă minte și că m-a luat de lângă ea ca să îmi facă rău.

Nu știam ce să cred. Știam că sunt fericit cu tata, dar mă durea să o văd pe mama așa. Mă gândeam că este așa din cauza mea.

În cele din urmă, vizitele s-au rărit. Am aflat apoi de la tata că a crescut suma pe care i-o dădea, doar ca să ne lase în pace. Un an mai târziu, tata mi-a prezentat o colegă de muncă. Mi-a spus că a început să iasă cu ea și că i-ar plăcea să o cunosc și eu. Aveam aproape șase ani.

Îmi amintesc că mi-a fost teamă. Am crezut că această femeie îl va lua pe tata. Că și ea va țipa și va plânge ca mama. Aș fi vrut să fim doar eu cu tata, pentru că era calm și liniște doar cu noi doi.

Maria l-a iubit nu doar pe tata, ci și pe mine. M-a crescut ca pe copilul ei și mi-a oferit ceea ce mama nu a fost niciodată interesată să facă: un cămin, o mamă, o familie. Ea a reușit să îmi arate cum poate fi o familie frumoasă.

Ea m-a ajutat să vindec parțial trauma trăită alături de mama. Și a fost suficient de înțelegătoare încât să accepte să nu fie soția tatălui meu… până când eu am împlinit 18 ani, iar tata a divorțat.

Tata a continuat să trimită bani lunar mamei mele. De ce? Pentru că nu muncea și începuse să bea foarte mult. A internat-o în clinici, a avut recăderi, a reinternat-o.

Într-una din seri, am auzit o discuție între tata și Maria. Nu îi reproșa nimic, doar îl întreba cât crede că mai poate rezista cu atâtea probleme pe cap… Îl ținea în brațe și îl mângâia pe cap. Îi spunea că nu trebuie să salveze pe nimeni decât pe el însuși.

Tata i-a spus că dacă mama face vreo tâmpenie, nu vrea ca eu să fiu afectat de asta. Că dacă face ceva, o face pentru mine.

I-am spus tatălui meu a doua zi că am auzit discuția lor și că nu trebuie să își mai asume viața mamei mele, de dragul meu.

Am acceptat că mama m-a abandonat (nu am mai văzut-o de 10 ani), iar când am vizitat-o cu un an în urmă mi-a spus că sunt un animal, la fel ca tata. Că am părăsit-o.

Am înțeles că asta este ea, dar că familia mea adevărată sunt tata și Maria. Tata a plâns atunci pentru prima dată. Nici acum nu știu exact de ce. Îi sunt recunoscător că nu m-a abandonat. Că mi-a dat o mamă. Că în alegerea partenerei lui de viață a ținut cont și de mine. Că m-a iubit așa cum a făcut-o. Sunt un copil crescut de „amanta” tatălui meu. Și le mulțumesc că ei doi sunt familia mea.

Foto: shutterstock.com