Now Reading
Traieste in prezent!

Traieste in prezent!

Revista Psychologies

Daca vrei sa fii fericita, traieste in prezent! Un cititor al revistei Psychologies ne-a marturisit de ce crede atat de mult in sintagma “carpe diem”.

 

 

Poate nu-mi aduc prea bine aminte fiecare figura omeneasca ce mi-a iesit in cale de-a lungul anilor, ce mi s-a spus, ce nu mi s-a spus si as fi vrut sa mi se spuna. Poate ca si eu, in graba mea, am neglijat unele fapte, dar totul este despre a intelege ca timpul, odata trecut, nu se mai intoarce. Este inutil sa te gandesti ca poti incerca sa mai schimbi ceva din ce s-a facut deja.

Astfel de ganduri anevoioase nu fac decat sa te indeparteze, de fapt, de intaiul adevar, cu toate ca aceasta idee face si ea parte din sfera relativitatii. De aceea, atunci cand te simti precum un spatiu gol, dezumanizat, tinzi sa apuci pe carari necunoscute si sa ajungi sa te opresti abia la capat de drum, la momentul inevitabilului.

Este vorba de a trai in prezent, despre faimoasa sintagma „Carpe diem” a lui Horatiu. Ma gandesc adesea ca unii oameni sunt atat de pierduti in lumea lor, orizonturile gandirii acestora sunt atat de inguste, incat mi-e greu sa inteleg cum se poate trai asa, sa simti in permanenta un gol pe dinauntru.

Nu asta presupune viata in ansamblul ei, ci doar felul cum unele alegeri ajung sa ne afecteze  in timp.

Imi place sa cred ca oamenii sunt inca frumosi, ca isi pastreaza undeva in adancurile lor macar un strop de inocenta din tot ce-au fost cand au venit pe lume, ca nu s-a pierdut chiar totul.

Nu stiu cum ar fi o lume lipsita de speranta si imaginatie, dar cu siguranta ca ar pune capat intru totul evolutiei. Si tocmai asta este ceea ce ne caracterizeaza cel mai bine pe noi, oamenii: continuitatea.

Inca de la inceputuri, noi am cautat calea spre mai bine si, mai devreme sau mai tarziu, am izbutit sa ii dam de urma. Atatea lucruri s-au infaptuit si continua sa apara datorita faptului ca tot mai exista oameni care se lasa pe ei insisi la o parte pentru o clipa si reusesc sa vada cu alti ochi si cu mai multa acuratete unele lucruri din ceea ce ii inconjoara.

Omul este o fiinta sociala, la urma urmei, iar calitatea vietii acestuia depinde de aceea a persoanelor din jurul lui.

Fiind abia la inceput de drum, ma gandesc ca tot ceea ce stiu acum e nimic in comparatie cu ceea ce urmeaza sa descopar. Si acesta e un lucru bun. Asa cum spunea insusi Sun Tzu: „Nu-ti fie teama ca inaintezi prea incet. Teme-te daca te opresti”.

 

 

De Rafaela Sandu

 

 

Citeste si:

„Traieste clipa”- argumente pro si contra

Invata sa traiesti in prezent

 

 

 

Foto: shutterstock.com

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top