Vârsta e o calitate pe care ți-o dă viața, nu un merit personal
Mulți se prevalează de vârsta (mai) înaintată, pentru a „solicita” anumite lucruri. Unele țin de bunul simț, altele de dezvoltarea insuficientă a fiecăruia. Adevărul e că nu ai niciun merit că ai îmbătrânit.
Citește și:
Chiar nu mă entuziasmez când văd orice copil…
Mi-am găsit cel mai frumos refugiu în teatru și literatură
Știu persoane în vârstă care sunt mai pline de energie și resurse decât prietenii de-o vârstă cu mine. Nu mai spun de bunica unei prietene care la 83 de ani se ocupă de o casă pe pământ, animale de curte și o grădină cu legume. Eu, numai când o văd dimineața curățând ograda, îmi vine să mă ascund în pat și să adorm.
Da, și munca intelectuală e obositoare, dar ne handicapează fizic și ne ramolește timpuriu. Pe bunica prietenei mele o admir și cred că este un exemplu pozitiv. Când mă uit la ea, știu că vârsta e doar un număr.
Mai sunt însă și cei în vârstă care consideră că viața și cei din jur le datorează ceva, pentru faptul că… au o vârstă. Normal și firesc este să aștepți să fii tratat cu respect. Iar dacă vorbim despre spațiile publice, chiar și curtoazie.
Dar asta ține de educația celorlalți peste care nu poți interveni. Spre exemplu, cu două zile în urmă, stăteam pe scaun în metrou, iar la vederea unei doamne în vârstă, m-am ridicat.
Poate am greșit că nu am invitat-o direct să se așeze, însă în următoarele 2 secunde o duduie de 21 de ani s-a tăvălit pe scaun, pentru a bârfi mai cu spor cu prietena ce ocupa locul adiacent.
Zău că m-am enervat, dar nu am zis nimic. Regret că nu am făcut-o, dar ținea de educație. A tinerei domnișoare, în special. A mea, în particular.
Să spunem că prietenii și apropiații mi-au atras deseori atenția să nu spun tot ce îmi trece prin cap pentru că, aparent, provoc traume. Aia e, momentul a trecut.
Revenind la cei mai revendicativi, mi se pare jignitor și deplasat ca o persoană în vârstă să pretindă să țină lecții de morală tinerilor din spațiile publice. Care, desigur, nu au făcut armata, nu au luptat pe front, în schimb au căști în urechi, muzica dată tare și tricouri cu diverse inscripții mai mult sau mai puțin prietenoase.
Este adevărat, mulți dintre ei nu știu să se comporte respectuos, dar asta ține de educația primită de la părinții lor. Iar vârstnicii care cred că au ceva de transmis – preferabil în gura mare și fără să li se solicite părerea, ar cam trebui să își vadă de ale lor.
Faptul că ai ajuns la 70 de ani, nu implică vreo dezvoltare personală atroce sau un nivel spiritual care să frizeze înțelepciunea.
Iar eu, pasagerul abia trezit din somn, în drum spre muncă, deși te respect așa cum o fac cu oricine, indiferent de vârstă, ca un dat natural al educației mele personale, nu vreau să ascult emisiile toxice privind generațiile tinere sau universul cimentate cu expresia „am o vârstă, tu ar trebui să taci!”.
Pentru că, sincer, ca să capeți respect, în principiu, începi prin a-l oferi. Unde e respectul tău față de ceilalți?
Foto: shutterstock.com
