Now Reading
O lună de război: unu din cinci copii ucraineni și-a părăsit casa

O lună de război: unu din cinci copii ucraineni și-a părăsit casa

Revista Psychologies
o-lună-de-război-unu-din-cinci-copii-ucraineni-și-a-părăsit-casa

La o lună de la izbucnirea războiului din Ucraina, unu din cinci copii a fugit cu familia – 1,5 milioane de copii din totalul de aproximativ 6.5 milioane de copii. Cel puțin 75 de copii au murit, iar 99 au fost răniți în urma atacurilor militare. Eforturile umanitare trebuie să se îndrepte în primul rând către protejarea minorilor, inclusiv în fața riscului de trafic, conform organizației World Vision. Până în acest moment, echipa World Vision România a asistat peste 13.500 de persoane, dintre care aproape jumătate copii.

Aceste cifrele reprezintă doar raportările oficiale, însă acestea ar putea fi mult mai mari, atrage atenția Oficiul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului. Una dintre cauze este că în zonele grav afectate de atacuri (ca Mariupol, Volnovakha, Izium, Sievierodonetsk, Rubizhne și Trostianets) informațiile circulă foarte greu.

Totodată, Guvernul de la Kiev susține că atacurile armatei ruse au lovit 1500 de clădiri rezidențiale, 202 școli și 34 de spitale.

Măsurile pentru protejarea minorilor: Spaţii prietenoase pentru copii în vamă şi adăposturi, centre educaţionale şi integrarea copiilor ucrainieni în sistemul de educaţie din România

Una dintre primele măsuri luate de World Vision România a fost realizarea a trei spații călduroase și prietenoase pentru mame și copii: în Huși, Iași și la Vama Siret. Pe lângă acestea, World Vision va amenaja încă 15 spații similare. Acestea vor fi amplasate pe teritoriul României, Republicii Moldova și Ucrainei. În plus, World Vision România sprijină o serie de adăposturi din Iaşi şi Bucureşti prin oferirea de produse şi plata utilităţilor.

„Măsurile pentru protejarea minorilor sunt esenţiale în această criză, ei sunt cei mai vulnerabili. Pe lângă spaţiile pentru copii deja amplasate de fundaţia noastră, în următoare etapă vom dota centre psiho-socio-educaţionale pentru ca elevii să poată să continue să înveţe. Până în acest moment, conform datelor oficiale, aproximativ 30.000 de copii au rămas pe teritoriul României. Este esenţial ca, pe termen lung, să gândim măsuri concrete pentru integrarea copiilor ucraineni în sistemul de educaţie din România”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

În prima lună de război, World Vision România a susţinut trei spitale şi o fundaţie din Ucraina cu cinci transporturi cu produse de maximă necesitate: alimente, produse igienico-sanitare, cazarmament şi trei maşini de spălat.

World Vision se alătură apelurilor umanitare pentru încetarea imediată a ostilităților. Organizația internațională subliniază că civilii trebuie să poată fi evacuați în siguranță, dacă doresc acest lucru, și fără niciun fel de discriminare. Totodată, World Vision atrage atenția că toate organizațiile umanitare ar trebui să aibă acces liber către oamenii care au nevoie de sprijinul lor.

Despre World Vision România  

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 30 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 18 județe.  

Facebook: https://www.facebook.com/WorldVisionRomania

Instagram https://www.instagram.com/worldvisionro/

Linkedin https://www.linkedin.com/company/world-vision-romania

Website https://worldvision.ro

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top