Ce-i viata? Cum cata ea sa fie?

„Ce-i viata? Cum cata ea sa fie?„, se intreba Eminescu.

Oare de cate ori nu ne-am pus aceeasi intrebare? Oare de cate ori framantarile noastre, legate de cotidian sau de ceva mai profund, nu au alunecat, constient sau nu, spre aceeasi intrebare-concluzie? Se spune ca fiecare etapa a existentei noastre ar trebui sa ne ajute sa ne construim, sa ne inventam sau sa ne reinventam, sa imbatranim frumos, cu alte cuvinte.

Ce inseamna, de fapt, a imbatrani, dincolo de ceea ce vedem schimbat in oglinda, in fiecare zi si dincolo de fiecare lumanare adaugata, in plus, pe tort in fiecare an? Mai mult suflet, mai multa intelepciune, mai multa teama sau, dimpotriva, mai multa relaxare, mai multa demnitate, mai multe intrebari sau mai multe frustrari? Mai mult zambet sau mai multa incrancenare? Si, aici, intra in scena, eul fiecaruia, cu tot ce duce pe umeri, cu tot ce il defineste, cu tot ce a trait si a simtit, cu lupte pierdute si castigate. Si, mai mult decat atat, ce inseamna a imbatrani frumos?

A gasi raspunsuri pentru toate intrebarile care te-au framantat, a gasi intrebarile potrivite pentru raspunsurile care ti-au marcat tineretea, a privi totul cu mai multa seninatate si impacare, a reusi sa ramai tu insati? Sau a te gandi la moarte, altfel decat o facusesi, mai intelept, mai profund, mai fara „teama vesniciei ei”… Sau a imbatrani frumos inseamna, de fapt, a continua sa ramai copil, acolo, in sufletul tau si a continua sa privesti lumea fara ranchiuna, fara prejudecati, fara sa o judeci…

Are cineva reteta pentru a imbatrani frumos?.