Ce intelegem noi de aici?

Am citit de cateva ori articolul, crezand ca e vina mea ca nu prind ideea. De fapt, ma asteptam la o idee mare, la o revelatie. Tot ce am inteles este ca cineva s-a facut, pana la urma, psiholog. Ca i-au trecut prin minte maxim doua profesii – asa rezulta din articol – si o (una) copilarie. Mai mult de atat, n-am aflat nimic. Dar am dedus cate ceva.

Am dedus ca persoana care a scris articolul este usor narcisista. Arunca asa, o martusire, ca o batista de matase parfumata – batista parfumata de matase, ca sa ma-ngeleti bine – si paseste gratios mai departe.

Am mai dedus ca este o persoana care nu si-a pus problema sa urmeze o profesie tehnica, stiintifica, poate pentru ca nu-i erau la indemana stiintele exacte. Era, mai degraba atrasa de orizonturi umaniste. Foarte frumos!

In faptul banal ca, in copilarie, visa sa fie printesa, n-am gasit nimic. Poate o imaginatie saraca.

Daca intentia adevarata a fost doar sa ne starneasca la discutii pe tema vocatiei si a profesiei, asta da, se poate intampla. Dar oare am inteles eu bine tema articolului? Ca din titlu, nu poti sa intuiesti decat, iarasi, o doza respectabila de narcisism.

Si, pentru Dumnezeu: metaforele nu se pun intre ghilimele. Comparatiile, cuvintele folosite in sens figurativ nu se pun intre ghilimele. Nu stiu ce e cu ghilimeloza asta care bantuie acum in presa! (Deci am inventat un cuvant, dar nu-l pun intre ghilimele, ci gasesc alta modalitate de subliniere.) Ghilimelele au un rol bine precizat, cred ca l-am invatat inca din scoala primara. Asa a ramas pana astazi.

Altfel, tema – daca am dedus-o eu corect – este o tema de maxima importanta si ar fi putut fi exploatata mai productiv daca se pornea cu un articol temeinic, just, consistent. Dar asa… Bafta!.