Ce va fi copilul nostru cand va fi mare?

Una dintre cele mai plictisitoare intrebari care se pun copiilor este aceasta”Ce vrei sa te faci cand te faci mare?” (ca si “Ce materie iti place mai mult la scoala?”). Unii copii chiar isi doresc ceva anume si – spre consternarea lor – oricare ar fi raspunsul, cei mari izbucnesc in ras. De ce rad? De inocenta lor, de originalitatea ideii, uneori chiar de precocitatea lor.

Dincolo de aceste clisee comportamentale ale adultilor, parintii chiar au o grija serioasa in privinta viitoarei profesii a copiilor. La un moment dat, subiectul devine activ.

Sa consideram ca nu suntem dintre aceia care au o idee fixa in aceasta privinta, inca dinainte de nasterea copilului, cum ar fi urmarea traditiei profesionale a familiei sau o anumita meserie banoasa. Sa consideram ca ceea ce ne intereseaza cu adevarat este fericirea copilului nostru. Atunci va trebui sa aiba o profesie pe care sa o practice cu placere si cu rezultate bune, in care sa-si doareasca si sa poata sa se perfectioneze mereu. In care sa adune realizari si sa-si creeze o identitate. Cum ajungem aici?

Copilul este pus in fata unei optiuni majore cam prea devreme, intr-un moment in care nu este pe deplin format si nu are suficienta experienta de viata ca sa poata fi sigur pe optiunea lui. Momentul acesta este alegerea liceului pe care il va urma. Desigur, optiunea nu este una finala, dar, odata cu trecerea anilor, va fi din ce in ce mai greu sa se reprofileze.

Dar suntem noi alaturi de el si il ajutam sa-si gasesca drumul. Cine il cunoaste mai bine decat parintii? Trebuie sa fim realisti si, asa cum ii recunoastem calitatile, sa-i acceptam si limitele. Este mai frustant sa fii bun in mod egal la toate si sa nu stralucesti in nimic decat sa ai puncte slabe dar si puncte cu adevarat tari, care sa-ti aduca bucurie si succes. Concluzia este evidenta: sa gasim aceste puncte tari.

Ce face copilul mereu, de cate ori are un moment de libertate? Ce face el fara sa-l indemne nimeni? Ce reia cu placere si nu-l descurajeaza? Poate deseneaza, poate canta, poate mestereste, construieste… Poate isi distruge hainele incercand sa le modifice. Poate sta ore intregi la calculator, incercand sa ajunga la un nivel cat mai complex al unui joc. (Da, si din asta se poate face o superba meserie: designer de jocuri video!) Asta trebuie sa descoperim si avem, deja, cheia fericirii copilului nostru. Un lucru este clar: copilul prefera sa faca ceea ce poate, ceea ce ii reuseste. Atunci sa nu-l intoarcem spre ceva ce merge greu si nu-l atrage.

Mai trebuie sa organizam un scurt interviu, ca sa ne asiguram ca nu ne inselam. Apoi sa-i propunem sa-si fixeze ca destinatie o profesie legata de aptitudinile si pasiunile lui reale.

Si, impreuna, sa navigam intr-acolo, cu toate panzele sus..