In orice meserie, trebuie sa fii cel mai bun

Sigur ca toti ne dorim pentru copiii nostri ce este mai bun. Si pentru noi ne dorim acelasi lucru. Si, oricat de idealisti am fi, vrem sa avem parte si de o situatie materiala buna si de recunoastere sociala. Vestea buna este ca putem impaca urmarea vocatiei cu satisfacerea nevoilor materiale si sociale. Tot ce trebuie este sa fii foarte bun in ceea ce faci. Sa aspiri catre elita profesiei tale.

La implinirea a zece ani de la terminarea liceului, ne-am intalnit, 30 din 40 de fosti colegi. Dupa obicei, fiecare a vorbit despre realizarile lui, pe plan profesional si personal. O proasta prejudecata facea ca aceia care nu urmasera o facultate sa incerce sa evidentieze importanta familiei si a posesiunilor materiale, spre compensarea modestelor realizari profesionale. In contrast, cei care aveau de mentionat studii si diplome postuniversitare, o faceau cu titulatura lor desfasurata si cu o terta mai sus decat isi rosteau propriul nume.

In momentul acela mi se parea normal. Dar mi-a fost dat sa ma luminez, sa primesc o superba lectie de viata de la cine nu m-as fi asteptat. A luat cuvantul Mihaita (asa e numele lui in acte, nu Mihai), un coleg de care aproape ca uitasem, micut si retras cum era, stand undeva, in ultimele banci, intr-o clasa de 40 de pustani zgomotosi.

Mihaita era acum un domn discret, cu o usoara tenta de eleganta si cu o expresie senina si increzatoare. A vorbit putin dar a spus enorm. Daca imi amintesc bine, a spus asa: “Am obtinut ca si voi permisul de conducere la absolvirea liceului.” (Liceul avea in acei ani profil auto.) “Imediat ce am terminat scoala, m-am angajat ca sofer. Sunt sofer de zece ani. Imi place sa fiu sofer si nu mi-am dorit niciodata sa fiu altceva decat sofer.”

L-am aplaudat cu totii entuziasmati si, brusc, Mihaita, cvasiabsentul, a devenit cel mai popular dintre noi. Mai tarziu, ne-a povestit despre masinile pe care le-a condus, despre TIR-uri, mai ales, despre cursele lui de-a lungul si de-a latul Europei, despre legi si obiciuri pe marile sosele transcontinentale, despre responsabilitatea la volan si satisfactia intoarcerii acasa.

Marturisesc ca n-am vazut niciodata un om mai senin, mai lipsit de complexe – de inferioritate, de superioritate, de ratare sau de orice fel. Nici medic, nici actor, nici sportiv, nici profesor nu am vazut care sa nu mai pastreze in el o urma de ranchiuna pe cine stie ce neputinta din tinerete sau din copilarie. Care sa nu vrea sa demonstreze ceva cuiva, cine mai stie ce si cui.

In orice meserie poate si este nevoie sa existe o elita. Din afara, unele profesii pot parea simple, facute pentru oameni simpli. Nimic mai eronat! Orice profesie are complexitatea ei, detaliile si dificultatile ei. Poti rezolva o problema inteligent, original, de durata sau, pur si simplu, prost, sa tina de azi pe maine. Poti profesa cu demnitate, cu placere, chiar cu mandrie si pasiune sau poti s-o faci in sila si prost. Si asta se vede la orice pas.

Cu totii simtim nevoia sa avem un anumit medic stomatolog, o anumita invatatoare pentru copil dar si o anumita coafeza, un anumit magazin sau chiosc de ziare, cu un anumit vanzator. Portarul care este astazi in tura la serviciu stie sa te salute politicos si are un tonus bun, iti inspira optimism pentru toata ziua. Cel de ieri, arunca o privire scurta, plictisita si raspundea printre dinti la salutul pe care i-l adresai.

Asadar, poti fi orice atata timp cat iti place, pentru ca asta se vede si rezultatele vor fi bune. Vei fi remarcat, selectat si vor veni si rezultatele materiale.

Ei bine, Mihaita este un om fericit pentru ca, in meseria lui, este foarte bun..