Actiuni repetitive
Din copilaria mea, pana in prezent, obisnuiesc sa fac lucruri in mod repetitiv, sa imi impun anumite actiuni, in ideea ca asa lucrurile vor merge bine. De exemplu, spal vasele de doua ori, daca vreau sa scot ceva din priza, scot cablul si il mai bag odata apoi il scot definitiv, cand ma imbrac, bag unghia in tesatura, si altele de genul, obiceiuri care se schimba, fara sa imi dau seama ce si cand. Daca imi reusesc bine obiceiurile astea, imi dau incredere in actiunile din viitorul apropiat, iar daca nu le pot indeplini corect, mi se pare ca nu imi va merge bine in ziua sau orele urmatoare. Deja pierd timp cu toate prostiile astea, plus ca observa si lumea, ce sa fac?
Intrebare pusa de: Madalina, 29
Raspunsul psihologului:
Ceea ce descrii seamana foarte mult cu comportamentele obsesionale. Este vorba despre o anxietate crescuta pe care incerci sa o tii sub control cu ajutorul unor actiuni repetitive care indeplinesc aceeasi functie ca si ritualurile: aceea de a tine pericolele, ghinionul departe.
Psihanaliza sustine ca de fapt aceste pericole sunt proiectia in exterior a unui pericol care vine din interior: persoana se teme de efectele propriei agresivitati asupra siesi si asupra celor din jur. Imagineaza-ti mai intai o persoana care este atat de furioasa incat ar distruge totul in jur.
Si imagineaza-ti apoi ca acest gand o inspaimanta atat de mult incat il ascunde si de ea insasi. Ceea ce ramane este senzatia de pericol careia persoana trebuie sa-i faca fata. Oamenii din toate timpurile s-au confruntat cu asta, din cauza asta au izvorat superstitiile si pentru a preveni asta s-au construit ritualuri si amulete de tot felul.
Daca vei fi atenta la emotiile tale, vei descoperi ca simti agresivitate si teama. Teama este la suprafata si ascunde, camufleaza agresivitatea. Exploreaza-ti agresivitatea, canalizeaz-o constructiv si anxietatea ta se va diminua.
Virgiliu Ricu - psiholog, Master in Psihoterapie si Psihodiagnostic, Membru al Asociatiei Romane de Psihoterapie Psihanalitica. Psihoterapeut cu formare in psihoterapia psihanalitica si NLP (programare neuro-lingvistica). In paralel cu practica privata in domeniul psihoterapiei, Virgiliu Rîcu ofera cursuri de dezvoltare personala si servicii de Life & Executive Coaching atat persoanelor fizice, cat si organizatiilor. A publicat articole pe teme legate de psihoterapie, coaching si dezvoltare personala in Ziarul Financiar, Psihologia Azi, Psychologies, Revista Biz, National, Cariere, Dilema Veche. Pentru mai multe informatii, accesati: http://psihoterapie.wordpress.com
Am si eu o intrebare: nu e normal ca sa raspunzi pe un ton ofticat cand ti se adreseaza de 3 ori aceeasi intrebare in decurs de cateva minute? Prietena mea imi arata ceva pe internet, eu ma uitam, iar ea m-a intrebat prima data daca ma plictisesc, am raspuns pe un ton calm ca nu ma plictisesc, dupa cateva minute m-a intrebat din nou, am raspuns din nou calm, cu 2 argumente in plus fata de prima data, apoi, dupa cateva minute, m-a intrebat a 3-a oara si am am raspuns ofticat, putin nervos. Ei nu ii se pare normala reactia mea, spune ca am gresit si ca trebuia sa raspund la fel de calm ca prima data. Nu spun ca nu as fi gresit dar mi se pare o reactie absolut normala. Ma insel?