Am 21 de ani si trebuie sa ma scuz mereu

Buna ziua. Am 21 de ani si inca am probleme cu parintii. Fac facultatea in Bucuresti si de fiecare data cand merg afara, in special la sarbatori, port discutii interminabile cu mama in legatura cu iesitul afara si orele la care trebuie sa vin in casa. Majoritatea prietenilor mei sunt acolo si imi face mare placere sa ma intalnesc cu ei cand merg acasa, mai ales ca la facultate sunt destul de aglomerata si nu am timp sa ies. Insa de fiecare data cand ajung acasa si ma pregatesc sa ies, mama incepe sa puna tot felul de fete, sa comenteze, „iar iesi, dar ai mai iesit si ieri”, bla bla bla si partea frustranta este ca am 21 de ani si trebuie sa ma scuz mereu in fata grupului, „ma duc acasa, ma doare capul, mi-e rau, mi-e somn, ma ustura ochii” si tot asa. Am incercat sa vorbesc cu ea, sa-i apun ca vreau sa stau linistita in oras sa nu ma uit din 10 in 10 minute la ceas sa vad cat mai am de stat, sa-mi faca placerea iesirea. In timpul zilei stau cu ea si povestim, o ajut la treaba, deci nu inteleg de ce o deranjeaza ca ies seara. In afara de asta, nu am venit acasa cu politia, nu m-a luat de la sectie vreodata, adica sunt destul de cuminte, nu fac probleme, nu ar avea de ce sa comenteze, si totusi o face. Am purtat o discutie cu ea pe tema asta, i-am zis ca ma afecteaza […] Parea ca a inteles, dar a doua zi am luat-o de la capat.
[…] Cand depasesc ora, se enerveaza atat de tare, ma jigneste si vreo 3 zile jignirile astea sunt singurele texte pe care mi le adreseaza. So, va imaginati ce placute sunt vacantele mele acasa. Nu stiu cum s-o mai abordez
ca sa inteleaga ca am o varsta si nu mai e cazul sa se impuna in halul asta si sa se comporte asa. As vrea sa o iau cu mine, sa-i arat ce fac cand ies, sa nu-si imagineze cine stie ce, dar nu accepta, asa ca nu-mi prea da nici ea variante. Am nevoie de un mic sfat in legatura cu abordarea, pentru ca nu vreau sa ajung sa ma casatoresc si sa stea langa mine in noaptea nuntii sa vada ce fac sau sa am 25 de ani si sa ajung acasa tot la 9. 🙂 Multumesc.

Intrebare pusa de: Ioana, 1

Raspunsul psihologului:

Separarea de parinti este un proces extrem de dificil – atat pentru parintii, cat si pentru copii. Uneori, parintii renunta greu la control, se simt parasiti, nu isi mai gasesc rostul. Alteori, adolescentul ( adolescenta) declara sus si tare ca vrea sa „plece in lume”, dar lucrul acesta il (o) sperie si atunci se intoarce si spune ca …”parintele” nu ii lasa sa plece in lume.

Cred ca tu ignori un lucru foarte important: la Bucuresti, mama ta nu este langa tine ca sa te controleze si cu toate acestea tu nu profiti de acest lucru.