Am ajuns la limita

Am 31 de ani, am o fetita in varsta de trei ani si sunt pe punctul de a ma desparti de sotul meu. Este pentru a doua oara cand trecem printr-o criza majora, dar acum lucrurile arata altfel pentru mine. Nu mai vreau sa continui dar mi-e teama sa iau aceasta decizie pentru ca stiu ce comentarii vor veni din partea celorlalti. Ma culpabilizez, ma simt nefericita. M-am straduit atat de mult sa-i plac sotului meu si sa plac celor din jur, parintilor, si sa reusesc sa fiu si femeia casatorita si nu numai femeia de afaceri, dar acum am ajuns la limita.

Intrebare pusa de: Raluca, 31

Raspunsul psihologului:

Imi scrii ca pentru cei din jurul tau „femeia casatorita“ este cea care „face orice orice pentru casnicie“. Orice insemnand a accepta flirturile repetate de fata cu tine, intarzierile nejustificate, violenta verbala, brutalitatea comportamentala. A te ignora si a ignora nevoile si dorintele tale e brutal, cu atat mai mult tu fiind mama copilului sau.

Dar si maniera in care isi neglijeaza copilul da mult de gandit. Cliseul „un tata se ocupa de copil abia dupa varsta de sapte ani“ nu este doar perimat dar este si nociv pentru copil si pentru relatia tata-copil de mai tarziu. Singurul lucru care te retine in a fi stapana si pe viata ta emotionala este presiunea imensa la conformism. Clisee de genul „trebuie sa fim ca ceilalti“ sau „o femeie trebuie sa se sacrifice pentru a-si pastra barbatul“, adica sa sacrifice eventual si propria demnitate, nu aduc nimic bun atunci cand traiesti doar de dragul lor.

Poate este momentul sa faci diferenta intre a lupta, a te stradui pentru o relatie, ceea ce reiese din lunga ta scrisoare ca ai facut din plin, si cu totul altceva este sa fii obedienta de dragul unor clisee. E timpul poate sa incerci sa iti definesti identitatea inafara unor stereotipuri de gandire si sa-ti cauti solutiile tale, mai morale si mai demne decat cliseele. Bafta!.