Am o manie de a pastra suveniruri

Sunt oare bolnav, obsedat sau e un lucru normal? Buna ziua. Va rog sa ma ajutati sa gasesc raspuns la intrebarea: „sunt oare bolnav?”, in ce sens va intrebati. Ma gandesc daca sufar de vreo nevroza un sindrom sau nu stiu cum sa il numesc sau daca e ceva normal ceea ca mi se intampla.

Sa va dau detalii: am 30 de ani sunt un om plin de viata dar uneori mai cad in depresie si melancolie, sunt mai emotiv de fel. Problema pe care o am se refera la fosta iubita. Am o manie de cand ma stiu de a pastra suveniruri poze, obiecte, orice lucru care imi aduce aminte de ceva anume (lucruri frumoase pentru ca pe cele urate de obicei incerc sa le uit). Cu toate fostele iubite am pastrat poze si diferite obiecte primite de la ele sau care imi aduceau aminte de ele dar in special de la ultima iubita am avut foatre multe (din cauza faptului ca am stat 5 ani impreuna). Ca sa intelegeti mai exact, am toate micile cadouri primite de la ea, felicitari poze, haine, parfumuri, bratari etc. Am iubit-o mult, dar dupa 5 ani ea a plecat in alta tara iar eu am ramas. Dupa un an de asteptare mi-a spus ca nu mai vine si ca si-a facut un nou iubit. Am suuferit mult dar am acceptat faptul, stiind ca daca ma duc dupa ea si chiar daca o sa o fac sa vina inapoi la mine nu o sa o mai pot iubi stiind ca s-a culcat cu altcineva.

Dupa ceva timp de tristete si depresie mi-am dat seama ca nu fac nimic daca stau sa imi plang de mila si am incercat sa incep o noua viata, am incercat sa imi pastrez in memorie lucrurile frumoase si zilele frumoase petrecute cu ea iar certurile si neintelegerile sa le uit si sa imi caut alta iubita. Am gasit o noua iubita cu care ma potrivesc de minune ne intelegem super bine parca este o clona a mea doar ca este femeie. Suntem impreuna de 2 ani si o iubesc enorm.

Problema mea e ca am pastrat toate chestiile de la fosta iubita si cand mi-am dat seama ca eu cu cea din prezent vreau sa imi petrec si viitorul am vrut sa scap de amintirea celei vechi care totusi ma bantuia si am incercat sa arunc tot ce era de la cea veche dar nu stiu de ce nu am putut sa o fac. Pur si simplu ca sa nu le mai vad le-am adunat de prin toata casa si le-am pus pe toate intr-o cutie dar nu le-am aruncat ci le-am pus nu stiu de ce poate sa ma uit psa imi aduc aminte ce frumos a fost ceva de genul.problema e ca am pastrat tot chiar si cutii de parfum recipientul de la spreiuri goale, spuma de ras orice avea legatura cu ea, tot ce am gasit in baie, nu am aruncat ci le-am pus pe toate laolalta cu pozele si hainele pe care le aveam de la ea.

E oare sanatos? Sau nu e normal? Sunt nebun? Obsedat? Actuala mea iubita mi-a zis de multe ori ca ea nu se marita cu mine stiind de cutia mea cu amintiri, „altarul pentru fosta ta” cum il numea ea dar eu nu am vrut sa renunt la ele mult timp sustinand ca sunt amintirile mele, asta pana cand mi-a spus ca vrea sa ne despartim. Dupa asta am renuntat la tot, hainele le-am lasat pe marginea strazii sa le ia vreun nevoias, restul obiectelor le-am aruncat la gunoi iar tot ce insemna poze, felicitari si puteau arde le-am ars de fata cu ea ca sa o conving ca pe ea o iubesc si ca renunt la tot pentru ea.

De ce nu am putut face asta inainte sa o ranesc? Mi-a spus ca sufera din cauza asta de multe ori dar eu ma incapatanam.acum nu ne-am despartit dar nu mai are incredere in mine deloc, imi spune ca am fost cel mai bun cu ea (nu ne-am certat niciodata in 2 ani si aproape jumatate), dar nu ma mai crede. I-am marturisit ca fosta mi-a trimis un mesaj pe telefon de ziua mea pe care l-am sters. Obisnuiam sa ne sunam unul pe celalalt de ziua noastra eu nu am mai sunat doar ea, anul asta doar mi-a trimis mesaj si am mai vb de cateva ori pe messenger mai demult doar amical. Eu nu o mai vreau dar iubita mea actuala nu ma crede, spune ca sunt obsedat si ca nu o sa trec niciodata peste asta. Oare sa fie adevarat? Chiar e obsesie ? Ce sa fac, va rog ajutati-ma cu un sfat pentru ca vreau sa ma insor cu iubita mea de acum o iubesc enorm si vreau copii cu ea, ne doream asta amandoi dar sunt posedat de fantoma, amintirea celeilalte, sau oare eu nu vreau sa o scot din mintea mea?

Nu stiu ce sa fac. Oare o sa ma mai creada vreodata dupa ce am mintit-o? (faptul ca nu i-am aratat mesajul care crede ea ca ar fi continut si altceva decat un la multi ani ceea ce nu este adevarat). Ea face tot posibilul sa fie totul normal si chiar este, suntem fericiti e totul ok pana cand din senin ceva isi aduce aminte de ce am facut si de „altar” si se enerveaza la culme, spune ca vrea sa plece de la mine, sa ne despartim, dar dupa ce ii trece se potoleste si e totul ok din nou pana la urmatoarea criza. Ce sa fac? Imi pare rau ca am facut-o sa sufere asa mult, este un inger de fata, cea mai buna persoana nu numai cu mine ci in general si nu merita dar nu am vrut, nu mi-am dat seama sau nu stiu, nu am vrut sa imi dau seama, sa recunosc ca fac asta. E ceva in subconstientul meu, am luat-o razna? Va rog din tot sufletul sa imi dati un raspuns, o parere pentru ca eu nu imi pot da. Va multumesc din suflet.

Intrebare pusa de: Ion, 30

Raspunsul psihologului:

Este greu de pus o granita intre normal si patologic in general, darmite dupa o scrisoare. Va inteleg nelinistea, dar sunt cateva aspecte la care ar fi de dorit sa va ganditi.

In primul rand ar fi vorba despre aceasta ‚obsesie’ cum o numiti dv fata de obiectele primite in relatiile anterioare. Pana la un punct, si intr-o anumita perioada de viata, acest comportament este de dorit si poate arata „loialitatea”, afectiunea pe care un partener o investeste in lucrurile, emotiile pe care le primeste de la celalalt. De asemenea, poate fi amuzant ca dupa un timp, revazand anumite poze, scrisori sa va amintiti de cea care a fost intr-un moment de viata, iubita dv. – ca o „cutie de amintiri” si atat, o cutie care este pusa undeva si care aduna rand pe rand mici amintiri de la cei dragi noua.

Masura in care fiecare nou partener este sau nu dispus sa o accepte la un moment dat ca o masura a afectiunii si catalog pastrator de amintiri ale celui ales, poate arata disponibilitatea, deschiderea si istetimea cuiva. Capacitatea de a accepta viata in ansamblul ei, cu trecut, prezent si viitor si lipsa de control si egoism pe care o poate avea fata de cineva drag. Desigur ca nu este placut poate sa afli de existenta ei, dar nici sa crezi ca daca o arzi scapi de ele si atat! Scapi doar de ceva concret si nu de ceva profund, si mai ales, provci suferinta celui care s-a deschis in fata ta si care si-a aratat emotia si sensibilitatea. (mai rara la barbatii romani de astazi)

Din alta perspectiva insa, dimensiunea si cantitatea acestor amintiri, fixarea pe orice obiect-simbol al relatiei, accentuarea zilnica a acestui aspect, pot fi asa cum spuneti ceva semne ale unei structuri obsesionale de personalitate, masura unui comportament-fetis. Ceea ce descriu aceste cuvinte sunt felurile in care afectiunea dv fata de femei se impleteste si trece dincolo, o apropie de o afectiune fata de obiecte, lucruri. Ajungeti sa va doriti poate mai mult acele obiecte, lucruri in locul femeilor-concrete. Acest aspect este mai greu de tolerat de catre un partener care nu are acest comportament adictiv (dar cate femei nu aduna sute de pantofi fara a putea renunta la o pereche!) si in timp, greu de ascuns fata de acesta!

Aveti deci de negociat si de gandit daca ati putea investi timp si bani pentru a va afla cauza si eventual sursa acestor ‚obiceiuri’, adica a cauta sa va descoperiti pe dv si in acelasi timp, daca partenera dv accepta ca avti o problema si ca este dispusa sa va incurajeze si sutina in acest demers.

Altfel, daca va neaga sau va va face „nebun” (ceea ce nu sunteti!), nu veti avea un viitor prea stralucit alaturi de aceast femeie, oricat de frumoasa-inger-ar fi.

Ne putem schimba ceva comportamente de suprafata dar cele de profunzime sunt mai greu de schimbat, mai ales sa au surse inconstiente, greu detectabile. Asadar v-as recomanda o psihoterapie psihanalitica sau o psihanaliza!