Casatorita cu un imatur doar pentru copil?
Am o situatie destul de incurcata zic eu, motiv pentru care solicit si parerea dvs. Am 33 de ani, un copil de 9 luni, iar tatal copilului, cu care am stat 7 ani, a inceput sa se certe cu mine si sa ma faca nebuna dupa ce mi-am schimbat orarul datorita copilului. Copilul l-am facut deoarece el si l-a dorit foarte mult. Dar dupa nasterea copilului in afara de scutece nu i-a cumparat nimic. Ar fi trebuit sa ne casatorim pe 3 septembrie anul acesta, dar cu o asa persoana nu mai am curajul. Oricat i-am spus ca eu dupa nastere am suferit si fizic si psihic – am avut un travaliu de 12 ore, am suferit rupturi bilaterale de col uterin – el nelocuind cu noi nu intelege si doar ma acuza. Are rost sa ma casatoresc cu un iresponsabil si un imatur doar fiindca avem un copil impreuna? Familia lui e impotriva mea si mama lui m-a acuzat ca daca nu faceam copilul nu m-as fi casatorit niciodata… multe multe reprosuri. Eu, probabil ca sunt obraznica, intotdeauna mi-am sustinut punctul de vedere si le-am comunicat ce am avut de comunicat, motiv pt care m-au facut obraznica. El, acum il vad un imatur, deoarece nu are curajul sa vorbeasca cu tata decat prin intermediul lui maica-sa, care urla ca TREBUIE sa se faca nunta ca avem un copil de crescut. Dar 9 luni de zile le era rusine cu mine si cu copilul, si nu ma doreau prin preajma lor. Acum cica sa isi salveze onoarea familiei. Pai asa? Intr-un stress continuu? Apropos, mama lui face tratament cu Xannax. Parerea mea e ca e cam nevrotica. Pe de alta parte are si o mentalitate redusa, deoarece se gandeste numai la fiul ei nu si la mine, sau la nepotul ei. Cu mine discuta ceva si transforma informatia catre fiul ei in defavoarea mea. E o responsabilitate chiar asa de mare sa cresc singura un copil? Eu sunt functionar public, deocamdata la Protectia Copilului, dar intentionez sa-mi caut un job mai bine platit pentru a-mi putea lua un apartament al meu si in timp o masinuta. Deocamdata, pana la acest moment, am reusit sa-mi fac o facultate pe banii mei, un master si sa-mi cresc pana acum bebelusul. Sincera sa fiu, ma simt cam agitata si mi-e teama sa nu ii transmit si bebelusului starea asta.
Intrebare pusa de: Covaciu, 31
Raspunsul psihologului:
M-a impresionat mesajul dvs. Pare ca sunteti o femeie pe picioarele ei, care in general stie ce-si doreste, se lupta sa obtina ce vrea si… chiar reuseste.
Parerea mea este ca e bine sa faceti ce va doriti dvs cu adevarat, fara sa tineti cont de stereotipurile culturale. Sunt convinsa ca veti fi in stare. Ganditi-va daca vi-l doriti alaturi de dvs pentru cum e el, daca va simtiti bine alaturi de el si incercati sa luati o decizie in functie de raspunsurile pe care vi le veti da.
