Ce ramane de facut?
Am 32 de ani, sotia mea 29 suntem casatoriti de 9 ani si avem doua fete, de 8 si respectiv 2 ani. O cunosc pe sotia mea de 14 ani, am fost asadar prieteni vreo 5 ani pana sa ne casatorim. Ne-am atasat unul de celalalt, am inceput sa ne iubim si sa nu mai puteam sta unul fara celalalt pana cand am hotarat sa ne casatorim chiar daca eram destul de tineri. Primul copil a venit repede (n-a facut niciodata avort, nu e de acord) si am intrat direct in greutatile vietii (problema locuintei, studii in curs de terminare, probleme financiare etc.) Am trecut de toate fara mari probleme si cu ajutorul parintilor, e adevarat, si am fost foarte apropiati pe toate planurile (cel putin asa am crezut…). Dupa ce a venit al doilea copil, la vreun an de zile, am inceput sa ne certam, sa ne iubim mai rar (gasea mereu motive si spunea ca nu fac eu nimic ca sa o atrag). Dupa mai bine de 2 luni in care n-am mai facut sex mi-a marturisit ca a avut o legatura cu colegul ei de birou si ca nu ma mai iubeste. De atunci din luna iulie anul trecut viata noastra a fost un cosmar (certuri frecvente, reprosuri, implicarea parintilor, scandaluri etc.), nu ne-am mai putut apropia. Din motive financiare, pentru copii, iar in ce ma priveste si pentru ca o iubeam si eram dispus sa trec peste orice ca sa ramnem impreuna, nu ne-am separat pana acum. Furios si ranit, dupa interminabile certuri, intr-o seara am vrut sa o am cu forta si de atunci nu mai poate trece peste asta, nu ma mai poate lasa sa o ating, spune ca n-o sa mai fie niciodata femeia mea. Parintii ei o condamna si vor cu orice pret sa ramanem impreuna si au ranit-o prin comportamentul lor. Niciunul nu mai suportam situatia la care s-a ajuns, ne-am certat si in fata copiilor si avem in suflet prea multe resentimente, prea multe rani, prea multe frustrari. Am avut tot timpul tendinta sa o invinovatesc dar constientizez astazi ca e si vina mea, in mare parte, ca n-am stiut sa o tin langa mine, sau cel putin n-am plecat de langa ea cand am aflat ca m-a inselat, n-am stiut sa o castig inapoi. Ce mai pot face, ce mai pot salva cand femeia pe care am iubit-o atat de mult si pe care poate as mai iubi-o mi-a spus clar ca nu ar mai sta cu mine decat pentru copii si locuinta, ca are nevoie de intimitate, ca se poate descurca si singura (apartamentul este al parintilor ei …), decat sa plec eu, sa o las libera, sa ne revenim fiecare emotional si fizic, sa stopam certurile si efectele lor psihice devastatoare ? Cat nu e prea tarziu, cat suntem inca lucizi si intregi la minte…
Intrebare pusa de: pepenel, 32
Raspunsul psihologului:
Mesajul tau exprima suferinta acuta prin care treci. Este mesajul unui sot disperat… E greu de crezut insa ca ii poti recastiga iubirea, respectul, admiratia, adoptand atitudini si comportamente disperate.
Mai mult, disperarea face imposibila reflectia necesara gasirii unei solutii. Este nevoie deci sa te linistesti putin, sa-ti recapeti calmul si verticalitatea inainte de a intreprinde noi actiuni. In acest moment reactionezi asemeni unui copil care isi pierde mama.
Nu este vorba de iubire aici, ci de atasament si de un profund sentiment de nesiguranta. Propunerea ei de a va separa temporar pentru a va reveni emotional merita sa o iei in seama.
Foloseste aceasta pauza pentru a-ti „linge ranile” si pentru a reflecta la relatia voastra. In special reflecteaza la momentele in care te-ai comportat infantil in aceasta relatie si la momentele in care te-ai comportat ca un barbat matur, implinit si increzator in capacitatea lui de a face fata dificultatilor.
