Cum putem noi, familia, sa o ajutam?

M-am decis sa va scriu pentru ca sunt in cautare de raspunsuri si sper sa le si gasesc… Va scriu pentru a afla mai multe informatii de nevroza depresiva si ce modalitati de a o trata sunt. Mama mea a fost diagnosticata de medic cu aceasta afectiune… boala… nici nu stiu exact cum se cheama, si as vrea sa stiu cum putem noi, familia, sa o ajutam.

Ca sa va faceti o idee, mama mea, din cate imi amintesc eu, a mai avut probleme cu depresia, din multe cauze, printre care faptul ca nu a avut niciodata o relatia apropiata cu mama ei, apoi nu a avut nici o casnicie usoara (acum are 50 de ani, si e casatorita de 32). Nu a gasit implinirea, ca sa zic asa, nici in noi, copiii ei, care, gandeste ea, nu am realizat inca nimic in viata, desi suntem la o varsta la care altii sunt casatoriti, au casa, copii, etc… Si acum, la 30 de ani, ne reproseaza deciziile pe care le luam, inclusiv ca nu am urmat liceul pe care il dorea ea, sau alte lucruri de genul asta, care par mici, dar ea in mintea ei le considera o tragedie. Iar de Paste, cand am fost acasa (eu cu fratii mei stam in Bucuresti, iar parintii la tara, la cateva sute de km), iar a fost o cearta intre noi, legata desigur de nemultumirile ei si ale tatalui meu de noi.

Desi am tot incercat sa le explicam ca deciziile pe care le luam sunt ale noastre, si vrem sa ne traim viata cum credem noi de cuviinta si nu cum vor ei sau cum cred ei ca ar trebui, nu am avut succes.

Si se pare ca acea cearta i-a pus capac… De atunci a stat aproape o luna prin spitale si medicii i-au tot facut analize sa isi dea seama ce e cu ea, ce i se intampla – are probleme cu tensiunea, care oscileaza, simptome de menopauza, ceva si cu tiroida – insa printre altele i-a fost pus si diagnosticul acesta, nevroza depresiva. Acum este acasa, de cateva zile, insa tot nu se simte bine, cu toate medicamentele pe care le ia, tot timpul spune ca simte ca are capul greu, nu poate sa stea prea mult in picioare… simte ea ca nu mai e asa cum a fost.

Mama a fost un om foarte activ, a muncit mult si acum munceste mult, ca sa putem avea noi un viitor, insa de un timp nu mai e asa cum era… si nu stiu cum sa facem sa o ajutam. Nu stiu ce sa ii spun, cum sa ii spun sa inteleaga ca unele lucruri nu sunt asa grave cum par, ca avem motive de bucurie, ca suntem sanatosi si ca avem, cat de cat, din ce sa traim.

Intr-adevar, am avut perioade grele, o perioada nu am avut eu serviciu, apoi sora mea, insa acum suntem bine, avem un job din care ne putem plati chiria si altele… Ea ia totul in tragic, orice se intampla, si as vrea sa inteleaga ca lucrurile isi gasesc o rezolvare, insa daca noi facem tot felul de scenarii urate in mintea noastra, ne facem mai rau.

Acum si tatal meu incearca sa se scuze cumva fata de ea, desi intelege ca si din cauza lui mama e asa cum e, ca nu a respectat-o si nu a avut grija de ea, asa cum ar fi trebuit, mege cu ea la medici, etc, insa ea nu poate uita cum a fost el, si modul urat in care s-a comportat cu ea, cel mai adesea din cauza alcoolului.

Iar eu simt ca nu sunt persoana care sa poata sa o ajute pe mama, cred ca ar fi mai potrivit un psiholog, care sa o ajute sa caute in sufletul ei si sa se faca bine, care sa o faca sa vada si partea plina a paharului, nu doar pe cea goala. Iar intrebarea mea rea, ca sa concluzionez, cum putem sa o ajutam sa treaca peste asta? Va multumesc ca ati avut rabdare sa cititi mesajul meu, nu am dorit sa fie asa lung, asa a iesit si va marturiesc sa mi-a facut bine sa scriu toate astea 🙂

Intrebare pusa de: Ramona, 30

Raspunsul psihologului:

Draga Ramona,

Ingrijorarea ta cu privire la suferinta mamei tale este de inteles. Este foarte dureros sa asisti la suferinta unei persoane apropiate. Fireasca este si dorinta ta de a-ti ajuta mama. Dar care este cel mai intelept ajutor pe care i-l poti oferi?

Supararea mamei tale nu are legatura cu tine, cu sora ta si nici macar cu tatal tau. Are legatura cu ea insasi. Mama ta este plina de regrete in legatura cu felul in care si-a trait propria viata. Este nemultumita de ea insasi, dar nu poate admite asta si atunci isi exprima nemultumirea fata de cei din jur. Incercand sa o multumesti, sa-i faci pe plac, nu o va ajuta. Dimpotriva! Orice vei face, ea nu va fi multumita si vei intra intr-un joc sadic de putere si de control, o expresie a furiei si agresivitatii care mocnesc in mama ta si care o imbolnavesc.

Da, mama ta ar beneficia enorm de pe urma unor sedinte de psihoterapie (chiar are nevoie de un astfel de tratament!), dar oare isi doreste asa ceva? Este pregatita pentru a reflecta asupra ei insisi? Ma tem ca nu a sosit inca acest moment si nimeni nu poate ajuta pe cineva care nu vrea sa fie ajutat.

Poate fi de ajutor pentru tine sa intelegi ca mama ta isi traieste acum propria criza, ca are nevoie sa isi traiasca aceasta criza, ca ceea ce se intampla acum este purgatoriul ei. Mama ta are nevoie sa reproseze ( sa-si exteriorizeze furia) si poate, la un moment dat, dupa ce isi va fi „exorcizat” amarul, va incepe un proces de autoreflectie care o va conduce incet la o impacare cu sine.