Cum sa discut cu mama mea?

Buna ziua . Va solicit ajutorul pentru a putea sa rezolv o situatie foarte tensionata aparuta in ultimul timp in familia mea. Ma numesc G. , am 36 de ani sunt divortata de aproape 1 an si am o fetita de 6 ani . Problema mea este…mama mea, cu care am locuit dintotdeauna, chiar si pe parcursul casniciei mele, care a durat 14 ani. Mama are 61 de ani, este vaduva de 20 de ani. La putin timp dupa moartea tatalui meu a avut 1-2 relatii pasagere, terminate destul de prost, dupa care a devenit foarte inchisa, antisociala as putea spune. In ultimii 4 ani, dupa ce s-a si pensionat, s-a inchis efectiv in casa. Nu iese decat rar, sa cumpere cate ceva, nu vorbeste cu nimeni, se uita la televizor cu sonorul oprit, o enerveaza nepotii (cand vin surorile mele aici se inchide in camera, sa nu auda copii), si de 3 ani se automedicamenteaza cu Xanax, pentru ca face “atacuri de panica”. Plange des, cand crede ca nu o vede nimeni, se victimizeaza si spune ca nu o intelegem, si nu asteapta decat sa moara desi nu sufera de nici o boala grava si nici nu e asa de batrana. Am incercat si eu si surorile mele sa o convingem sa mearga la un doctor, dar nu am reusit si in timp am lasat lucrurile asa, pentru ca intre serviciu si copii nici noi nu mai avem energie deloc. Problema mea este alta acum: locuiesc cu mama si de ceva timp in viata mea a aparut un alt barbat. Dupa o perioada de timp (ne-am cunoscut in timp ce eram separata de sotul meu, dar nu divortasem inca) am inceput o relatie, si, de 5 luni, ne-am mutat impreuna, in casa mamei mele, careia i-am cerut initial acordul si nu s-a opus deloc. De 4 saptamani insa am aflat ca sunt insarcinata, o sarcina cu probleme, pe care imi doresc din tot sufletul sa o pot duce la termen, dar s-ar putea sa fiu nevoita sa o intrerup din motive medicale . Imi este foarte rau – am slabit 7 kg in 4 saptamani – iar psihic ma simt daramata, pentru ca nu mai am putere sa fac nimic prin casa, la serviciu nu ma pot duce, si nu stiu inca ce va fi cu acest copilas. Din momentul in care mama a aflat de copil, totul s-a schimbat. Dupa cateva zile in care mi-a repetat incontinuu ca trebuie sa fac un avort, cand a inteles ca nu voi renunta la copil decat din motive medicale, mi-a spus ca pentru ea acest copil nu exista si nici nu va vrea sa il vada vreodata. Ca am facut-o de ras pe toata strada pentru ca am divortat (nimeni nu a mai divortat in familia noastra), ca m-am mutat prea repede cu un alt barbat (trecuse un an si doua luni de cand fostul sot se mutase de acasa), ca fac un copil fara a fi maritata (divortul a fost destul de dificil si nu vreau sa ma grabesc spre o noua casnicie), ca nu o sa ne descurcam financiar s.a.m.d. A vorbit foarte urat cu prietenul meu, nici macar nu se mai saluta, i-a reprosat faptul ca incearca sa se ocupe de educatia fetei, spunandu-i ca fata are un tata, desi tatal ei o vede o data pe luna, 3-4 ore. Din pacate, nu am nici un fel de posibilitati sa ma mut din casa in care traiesc de 36 de ani, iar fizic, chiar nu ma simt in stare. Dar situatia cu mama mea devine tot mai grava pe zi ce trece, iar stresul acesta simt ca a inceput sa ma afecteze fizic. Gresesc eu atat de rau ? Faptul ca mi-am refacut viata, si nu am ramas trista si depresiva ca mama este un lucru atat de grav? Va rog, ajutati-ma sa o fac sa inteleaga ca lucrurile nu sunt atat de rele cum le vede ea. Eu sunt fericita, copilul s-a adaptat foarte bine la divort si a inceput chiar sa se ataseze mult de prietenul meu, prefera sa isi petreaca timpul cu el in locul meu… Cum sa fac sa fie bine pentru toti ?

Intrebare pusa de: Dumitru, 35

Raspunsul psihologului:

Va inteleg suferinta si as putea adauga ca ea vine dintr-o mare dorinta de a fi iubita si acceptata de mama dvs. Pare ca v-ati dori sa-i daruiti totul, prezenta dvs, copiii dvs, fericirea dvs, ba chiar va simtiti vinovata ca nu sunteti la fel de amarata ca ea. Desi intr-un fel sunteti la fel de trista pentru ca nu izbutiti sa simtiti iubirea ei. Se plange si dvs va simtiti neputincioasa in a o ajuta, respinge cadoul pe care dvs va simtiti mandra ca i-l puteti oferi: un nou nepot (sau nepoata).

Mama dvs se inchide in casa si isi interzice sa traiasca pentru ca ii lipseste speranta ca va mai primi ceva bun de la viata, ceva ce ea isi doreste si poate ca nici macar n-are puterea sa recunoasca ce anume. E plina de furie pe care, pe de o parte si-o revarsa asupra ei c¢nd se complace in suferinta, iar pe de alta parte asupra dvs cand va sugereaza ca dvs sunteti vinovata de suferinta ei. Se creeaza un fel de tandem in care dvs simtiti nevoia s-o faceti fericita, iar ea nu e multumita cu ce ii daruiti, motiv pentru care va doriti sa-i dati din ce in ce mai mult. Pare ca va spuneti “Trebuie sa fiu in stare s-o multumesc si asa poate ca o sa ma simt iubita.”

Acesta e modul ei de a va tine langa ea, nedezlipita, caci nu luati in considerare ideea de a va muta din casa ei si de a va construi o viata separata de ea.
As mai putea adauga ca probabil asista cu greu la faptul ca dvs, spre deosebire de ea, aveti putinta minunata de a zamisli o noua viata. Nu se bucura, ba chiar e indignata, iar dvs este posibil sa va auto-pedepsiti pentru faptul ca ati nemultumit-o interzicandu-va sa va simtiti bine fizic acum, cand sunteti insarcinata. De multe ori cautam vinovatii acolo unde nu sunt, poate doar intr-o iluzie, fara a tine seama ca deseori ce ne impiedica sa ne traim viata asa cum vrem se afla in primul rand in noi insine.