Cum sa il fac pe fostul meu sot sa inteleaga ca avem acum vieti separate?

Buna ziua. Va scriu in speranta ca ma puteti ajuta sa rezolv situtia tensionata dintre mine si fostul meu sot. Am divortat de curand, dupa 15 ani petrecuti impreuna, si un copil de 5 ani. Am divortat la initiativa mea, pentru ca incepusem sa mergem in directii diferite: eu imi doream o familie, timp petrecut cu copilul, el o cariera, dictractii… Nu-i cunosteam prietenii, colegii de serviciu, am aflat ca ma mintea foarte des si mult.

Desi mi-a fost foarte greu, am ales sa ne despartim, desi el s-a opus din rasputeri. Mi-a promis ca se va schimba, s-a purtat frumos, s-a purtat urat, m-a amenintat ca se va sinucide, a incercat sa intoarca copilul impotriva mea, si tot asa. Dar eu am simtit ca nu mai pot merge mai departe, nu-l mai recunosteam in omul care a devenit , pur si simplu nu ma mai vedeam alaturi de el.

Acum mai mult de un an i-am cerut sa se mute din locuinta noastra (de fapt, locuiam impreuna cu parintii mei, in casa lor) pentru ca ne certam tot mai rau, zilnic, iar copilul incepuse sa fie afectat de acest lucru. Desi am vrut sa depun actele pentru divort inca de atunci, nu am facut-o, deoarece el imi spunea mereu ca se va sinucide in ziua in care voi face acest lucru.

La inceputul anului acesta insa, am depus actele, iar procesul s-a finalizat de curand. In viata mea a aparut si un alt barbat, cu care insa am evitat sa ma afisez public – ne vedem rar, o data pe saptamana, si atunci doar 1-2 ore – si alaturi de care as vrea sa incerc sa incep o viata noua, dar trecutul nu ma lasa inca.

As vrea, daca se poate, sa ma sfatuiti, cum sa il fac pe fostul meu sot sa inteleaga ca avem acum vieti separate? Vine saptamanal sa vada copilul, fara sa sune inainte, ma ameninta in continuare ca se va omori sau il va omori pe cel alaturi de care as vrea sa fiu. Spune mereu ca sunt un om rau, ca nu fac decat sa il ranesc, pentru ca imi traiesc viata fara el, ca nu il mai chem sa participe la reuniunile familiale – cu cei din familia mea, bineinteles, desi nu mai am cum sa fac asta, ar fi penibil pentru toti cei implicati. As aprecia mult un sfat competent, pentru ca nu stiu cum as putea sa fac sa depasesc situatia aceasta. Va multumesc.

Intrebare pusa de: Georgiana, 35

Raspunsul psihologului:

Sunt mai multe aspecte care trebuiesc lamurite in cazul dv. Din cate inteleg, ati con-locuit cu parintii dv toata casnicia si nu mentionati nimic despre relatia pe care sotul dv a avut-o cu ei si reciproca. In astfel de situatii (locative), exista riscul pe care o familie tanar creata, sa fie supusa unei presiun directe sau implicite din partea parintilor. Partenerul al carui parinti fac acest lucru, inconstient sau constient va tine partea lor, toti impreuna vor face un corp comun (desi sunt separati), fara a tine cont de noua situatie/ noua familie.

Din cate inteleg, sotul dv tinea cumva la acest aspect pentru ca-l mentionati, desi secundar, undeva in scrisoare. In continuare isi doreste sa fie parte din „familie” si nu intelege de ce este exclus. Asadar va invit sa abordati o mai mare importanta acestui aspect si sa va ganditi si din aceasta persepectiva, cum au evoluat in timp lucrurile si ce fel de pozitie au adoptat membrii familie dv fata de relatie si fata de el.

Un alt aspect al relatiei se refera la faptul de a „nu va vedea alaturi de el”. Desigur ca se intampla ca dupa un numar de ani sa fie scoase la iveala trasaturi noi ale partenerului nostru, trasaturi care ne pot placea sau nu, dar care aproape imposibil sa nu le fi remarcat si pana atunci sub diferite aspecte. Spuneti „nu-i cunosteam prietenii, colegii de serviciu” si nu imi este foarte clar daca acest aspect a tinut de el sau de dv, daca v-ati fi dorit acest lucru si el nu.

Daca inteleg ca nu va doreati sa ii cunoasteti prietenii, inseamna ca undeva rejectati, respingeati ceva din ceea ce era el, lucru care in timp duce inevitabil la rupruri relationare. Ceva din dumneavoastra nu accepta o parte din el, nu o placeati. In acest scenariu, este greu de crezut ca el nu a simtit acest lucru si nu a incercat sa va izoleze cat a putut de acest aspect pe care dv nu il acceptati la el. De aici poate si evitarea si minciuna.

La fel de defectuos ar fi si in scenariu invers: daca el nu isi dorea ca dv sa ii cunoasteti prietenii si ii tinea doar pentru ei, la fel, era o parte a lui, o parte „ascunsa” pe care nu si-o dorea sa o vedeti dv, asadar simtea ca l-ati judeca, ca poate l-ati constrange, ca l-ati obliga sa se schimbe/modifice. Asadar nici acest scenariu nu ma trimite la o relatie echilibrata, deschisa si suficient de matura, in ciuda anilor petrecuti impreuna.
Nici amenintarile lui destul de grave nu ma trimit la o intelegere realista a situatiei si jocul de-a vinovatia pare sa fie la indemana pentru toata lumea.

Amenintarile nu fac decat sa accentueze lispa de maturitate si de detasare pe care cineva o poate avea dupa ce viata i-a aratat ce poate pierde. Pare ca doar prin ceea ce a pierdut pare sa valorizeze ceea ce a avut, si recunoaste asta! Dv insa nu ii acceptati asta! Asadar aici ar fi un punct important pe care l-as semnala, acum folositi dv amenintarea si pedeapsa implicita ca pe un mijloc de constrangere.

Gata, ar fi suficient sa va ziceti ca viata acestui om poate chiar s-a terminat, ca a suferit suficient si ca lucrurile pot merge mai departe si fara razbunari care antreneaza alte razbunari, si asa mai departe.
Ceea ce sigur nu pot face este cum sa va ofer eu sugestii pentru ca sotul dv sa intelega, sa nu mai faca….etc.

Ceea ce sigur pot face este sa va deschid ochii si sa vedeti partitura dv, sa vedeti in ce fel dv, cea care sufera (si se simte vinovata de felul in care ati folosit razbunarea) in prezent, ce anume a/ati gresit si ce anume se poate face pt a indrepta lucrurile. Va trebuie o noua abordare, o noua perspectiva asupra intregii relatii pentru ca lucrurile sa se intample altfel. Schimbarea nu poate veni decat de la dv, cea care a scris aceasta scrisoare, cea care se gandeste la asta.

Pentru ca este foarte usor sa gandim in urmatorii termeni (destul de comuni de altfel), sa ne descotorosim de cineva care nu ne mai convine, ca de o haina care nu mai e la moda, fara a ne gandi prea tare la partea noastra de vina, la felul in care noi insine am contribuit poate la acest destin/final si sa nu acordam deloc atentie la ceea ce simte, traieste, cel abandonat, parasit, oricate ne-ar fi facut. A pune toata vinovatia pe umerii celilalt este mai usor si mai putin responsabilizant. A folosi razbunarea ne poate impovara si mai mult decat sa ne elibereze de incarcatura emotionala, de furii sau de tristeti.

Asadar v-as indruma sa reflectati la aceste cateva aspecte si sa puteti gasi un punct de intalnire, un punct care v-a tinut atat de mult timp impreuna, suficient pentru a avea un copil. Iar acel punct, numai dumneavoastra il puteti gasi!