Cum sa ma port?

Sotul meu a murit acum doua saptamani intr-un accident rutier. Pentru mine a fost un soc, si pana astazi nu imi vine sa cred ca s-a intamplat. Toata afacerea lui a ramas in mainile mele, si nu stiu daca o sa ma descurc. Am doi copii o fata (7 ani) si un baiat (2 ani), cel mai tare imi este teama ca ei nu il vor tine minte pe tatal lor. Cum sa fac sa trec mai usor peste toate astea? Cum sa ma port? Ce sa fac? Cu copiii cum sa ma port?

Intrebare pusa de: gheorghian, 28

Raspunsul psihologului:

Pe scurt, este nevoie mai intai sa asteptati pana va veti obisnui cu ideea. Acum pareti confuza si amortita, infricosata, nu numai ca nu veti face fata situatiei, dar si ca nu veti gasi un drum pe care s-o luati si care sa va scoata la liman, de parca cineva v-ar fi parasit in mijlocul unui ocean, pe dvs impreuna cu copiii dvs.

Imi pot inchipui prin ce treceti si cat va e de greu, insa mai banuiesc ca in dvs, pe o perioada mai lunga de timp, se vor petrece niste schimbari care va vor intari si va vor ajuta sa aveti o alta perspectiva asupra dvs insiva si a lumii care va inconjoara. Vorbesc acum despre procesul de doliu prin care cu totii trecem cand o persoana draga moare.

Este greu de descris in cuvinte, pentru fiecare dintre noi este o experienta intima, personala, diferita. Vinovatia ca n-am putut sa impiedicam moartea, furia ca ne-a parasit, dorul, lipsa uneori simtita aproape corporal, uneori un sentiment de eliberare care ne provoaca si mai multa vinovatie, sentimentul ca s-a rupt o parte din noi, golul pe care il lasa, singuratatea, frica noastra proprie de moarte, toate acestea si altele se combina, le prelucram intern (de pilda prin vise) si pana la urma “trecem peste,” izbutim sa renuntam la persoana reala, s-o lasam sa plece, pastrand-o in noi ca amintire sau uneori ca sprijin.

Pentru ca acest proces sa se incheie cu succes este nevoie de timp si poate sa reflectam un pic la ce se afla in noi (dorinte, sentimente, vise, ganduri), iar acest lucru pare uneori neplacut, anevoios si, in cazul dvs, o divagatie de la lucrurile concrete de care sunteti obligata sa va ocupati. Afacerea va cere, copiii va cer, iar dvs va simtiti in deriva.

Este posibil ca actiunile concrete sa va ajute sa indurati mai usor suferinta, cum la fel de posibil este ca ele sa va impiedice (cel putin o vreme) sa va regasiti pe dvs, de parca sotul dvs, cand a murit, a plecat cu cine stiati dvs ca sunteti. Sunteti aceeasi, mama copiilor dvs, pe care ei o iubesc si care mereu a stiut cum sa se poarte cu ei.