Cum sa ma port cu soacra mea?

Buna ziua! Dupa 6 ani de cand l-am cunoscut pe sotul meu, ne-am casatorit (1 luna si jumatate). Ne-am iubit si ne iubim foarte mult, insa parinti lui nu ma accepta (desi sunt o femeie frumoasa, desteapta, cuminte si „de casa”, si amandoi facem parte din aceasi clasa sociala). Mama lui este o femeie foarte rea si a incercat tot timpul sa ne desparta. Eu sunt o fire calma, dar si cand izbucnesc… Asa s-a intamplat si cu mama lui. Intr-o zi eram la ea si imi facusem planul sa merg si la parintii mei, iar ea mi-a interzis sa facem asta… lucru care mi s-a parut deplasat… Asa au inceput multe discutii si acum lucrurile s-au agravat. Din pacate eu am inceput sa-i reprosez sotului problemele care ni le face mama lui, desi stiu ca gresesc facand asta. Nu stiu cum sa mai procedez, cum sa fac fata situatiei… Aceasta femeie m-a blestemat, m-a amenintat ca ne desparte si imi face zilele amare de cate ori are ocazia… Nu stiu cum sa ma mai apar de ea, cum sa ma mai calmez, nu stiu cum sa mai rezist. Astept un sfat de la dumneavoastra! Multumesc! Andreea

Intrebare pusa de: Hirieala, 24

Raspunsul psihologului:

Una dintre caracteristicile maturizării este acceptarea riscurilor ÅŸi a responsabilitatilor care vin impreuna cu ele. Cu alte cuvinte iubirea mamei, relativ neconditionata si mereu disponibila, ajunge sa fie pe locul doi, in urma celei a partenerei de viata, care e mai… conditionata. Este o problema de separare si de dobandire a autonomiei cu care ne luptam cu totii. Problema se pune: ce ne face sa renuntam la confortul familiei de origine pentru a ne aventura intr-o relatie mai nabadaioasa, mai riscanta, din care este mult mai usor sa iesim ciufuliti? Pai, in primul rand nevoia sexuala pe care parintii nu ne-o pot satisface. In al doilea rand nevoia de a ne construi o viata proprie, diferita de a parintilor nostri, mai buna din perspectiva noastra (adica sa-i depasim). O viata dusa dupa regulile noastre, conform aspiratiilor si gusturilor noastre, pentru ca vine o vreme cand, desi le suntem recunoscatori ca ne-au invatat atatea lucruri si ne-au ajutat atatia ani, simtim ca pe undeva suntem diferiti, nu mai vrem sa-i lasam pe ei sa decida ce-i bine si ce-i rau pentru noi.

Copilul invata foarte devreme ca e “bun” cand face ce i se spune si “rau” cand opinia lui e diferita de cea a mamei, profesoarei etc, cand e neascultator (si atunci ii e teama ca va fi abandonat sau pedepsit). Unele lucruri sunt clare, de pilda daca iti bagi mana in foc, sigur o sa ai de suferit. Alte lucruri sunt mai putin clare si, pe masura ce copilul creste, ajunge adolescent apoi adult, devin din ce in ce mai putin clare. Cei mai norocosi dintre noi isi dau seama de anumite lucruri care ii ajuta sa ia singuri decizii, de pilda ca exista diferente intre generatii si ca unele lucruri valabile cu 20 de ani in urma nu mai sunt la fel (de exemplu unele profesii) acum sau ca uneori parintii nostri, desi manati de intentii bune, fac confuzie intre nevoile lor si cele ale noastre.

Pentru cei mai putin norocosi dintre noi teama de a nu pierde iubirea si protectia parintilor este atat de mare, nevoia de a ne simti “buni” si ascultatori ne-a intrat atat de tare in sange, incat nu vrem sa invatam sa ne impunem singuri limite (e mai comod sa-i lasam pe altii s-o faca) si le permitem chiar si la varste mari celorlalti sa ne dicteze cum sa traim.
Dvs sunteti in rivalitate cu mama lui. Ei ii e teama ca-l pierde, ca i-l “furati,” el se afla la mijloc intre voi doua, in batalia unde dvs intr-un colt si mama lui in celalalt colt al ringului vreti sa capatati de la el dovezi ca sunteti fiecare cea mai importanra pentru el, iar dvs va e tare greu sa suportati situatia. Mama lui va “interzice” sa faceti anumite lucruri, iar dvs va simtiti vinovata ca nu sunteti capabila sa acceptati rolul infantilizant pe care vi-l impune amandurora.

De ce? Va e teama ca daca nu sunteti ascultatoare fata de soacra dvs, el va pune in practica amenintarea mamei lui si va va parasi? Ca dvs nu veti mai putea rabda si il veti parasi dvs?
“Fii supusa si fa ce vreau eu, altfel va distrug cuplul,” pare ca ameninta ea, iar el ii tine isonul. Iar in aceste conditii, oricum ati da-o, aveti de suferit. Chiar si numai pentru faptul ca, dintr-o anumita perspectiva, si dvs vreti de la el un anumit comportament. Ce incerc sa spun este ca fara o colaborare intre voi doi, este o situatie care probabil nu se va rezolva atat de usor. Limitele trebuie impuse de catre amandoi, cat de mult sa va lasati parintii sa se implice in viata dvs (la fel si pentru parintii dvs). Ati putea discuta despre aceste lucruri cu o persoana calificata.