Cum scap de complexele sexuale?

Buna ziua! Ma numesc Silvia si am 18 ani. Ca viitor psiholog (asta imi doresc sa ajung) consider ca pentru a putea „trata” un „pacient” trebuie sa-i cunosti macar pe jumatate felul de a fi. Deci am sa va incarc memoria cu diferite situatii din viata mea, pentru a ma cunoaste mai bine. Am sa zic numai evenimentele pe care eu le consider cauze pentru problema mea actuala, problema legata de excitabilitate. Mai am un frate mai mare cu 2 ani cu care acum ma inteleg foarte bine. Cand eram mai mici ne certam zilnic. El in primii 3 ani a locuit cu bunicii, apoi parintii ne-au unit. De mica am avut complexe legate de faptul ca sunt fata, cu toate ca tata tine mai mult la mine decat la fratele meu (asta o stiu numai din teorie, tata nu isi exprima sentimentele decat atunci cand e in stare de ebrietate si asta decat de 3 ani, de cand a aflat de tentativele mele de sinucidere, care nu au fost asa de grave, exceptie facand ultima). Intotdeauna mi-am dorit sa fiu baiat, pana la 15-16 ani aveam conflicte interne (eu contra mea) cu tema sexului meu. Acum mi-am aceptat sexul insa cred ca acele complexe si prejudecati pe care mi le-am facut nu au disparut, nu s-au tratat ci s-au ascuns undeva in inconstient. Despre viata sexuala… mi-am inceput-o cu actualul meu prieten de un an si jumatate. Nu m-a fortat niciodata, mi-a lasat timpul necesar pentru a deveni pregatita psihic pentru un asemenea pas. Intotdeauna am avut incredere in el si inca am. Simt ca el ma iubeste mult mai mult decat il iubesc eu pe el. Cand mi-am pierdut virginitatea eram la el acasa, singuri. Nu mi-am inceput viata sexuala pentru ca asa am vrut, ci pentru ca in noaptea aceea aveam de gand sa ma sinucid si m-am gandit ca el oricum isi dorea foarte mult asta si am facut-o pentru el. Cu toate ca el nu mi-a cerut asta. A oprit si acea tentativa de sinucidere a mea, asa cum face de obicei – datorita lui acum am scapat de ideea sinuciderii. El nu a stiut de ce am ales eu sa facem dragoste si nu si-a dat seama ca asta avea legatura cu ideile mele morbide, mai ales ca mimam orgasmul. Profesorii mei mi-au spus ca am talent la teatru, deci a mima pentru mine nu e greu. Actele sexuale de atunci au devenit din ce in ce mai dese, si eu de fiecare data mimam orgasmul intr-un mod inconstient. Credeam ca asa e normal, desi nu simteam nicio atractie fata de sex. Nici nu ma deranja, aveam o pozitie pasiva. Asta s-a intamplat cam un an, pana cand nu stiu cum si de ce am avut orgasm adevarat. Pana acum nu am avut orgasm de mai mult de 5 ori, iar de fiecare data dupa incep sa plang involuntar, nestiind cum sa reactionez. Dupa acea partida am inceput sa vorbim si mai deschis despre preferintele noastre sexuale. I-am marturisit tot si acum dupa ce facem dragoste ma mai intreaba daca m-am prefacut sau nu. Dar nu intotdeauna sunt sincera cu el. Intrebarea este: cum scap de complexele sexuale, astfel incat sa nu mai fiu nevoita sa mimez orgasmul? Multumesc frumos.

Intrebare pusa de: colu, 18

Raspunsul psihologului:

Povestea ta m-a tulburat… m-a facut sa simt dificultatile tale interioare, drama prin care treci. Ai transmis asta destul de concret, cu multe detalii atat despre trecutul si copilaria ta cat si despre situatia actuala. Cred ca cel mai bun sfat pe care as putea sa ti-l dau on-line este sa incerci sa cauti un terapeut cu care sa stai de vorba despre toata viata ta, cum a fost si cum ai vrea sa fie, pentru ca nu cred ca problema ‘excitabilitatii’ de care vorbesti este o problema fiziologica ci una cu radacini psihice complexe. Orgasmul nu apare si nici nu trebuie sa fie un scop in sine la fiecare contact sexual. Obtinerea placerii, atat la femeie cat si barbat se obtine nu doar prin acest scop ci si prin dobandirea unei bune intimitati si tandreti reciproce.
Minciuna ne ajuta sa iesim din diverse situatii jenante, penibile, ceea ce arata ca inca intre voi nu s-a stabilit un nivel profund de intimitate si deschidere, comunicarea dintre voi, verbala si nonverbala mai are de invatat si de exersat. Asadar, pentru a te cunoaste in primul rand pe tine si apoi pe altii, pentru ca spui ca ai vrea sa te faci psiholog, ti-ar prinde bine niste discutii cu o persoana pregatita sa te ajute sa te intelegi, sa-ti raspunzi la intrebarile si gandurile care te macina de atata vreme. Nu cred ca varianta de raspuns on-line te poate ajuta mai mult de atat.