De ce ma sabotez singura?

Sunteti singura mea solutie. Stiu ca in clipa asta ar trebui sa vorbesc cu un psiholog, insa nu am resursele financiare necesare. Simt ca o iau razna! De cateva saptamani tot imi staruie in minte ideea ca o sa-l pierd pe cel pe care il iubesc mai mult decat orice pe lumea asta. Noi am fost prietenii cei mai buni cam 1 an jumate si apoi intr-un fel, am acceptat ca suntem impreuna (ne era teama ca ideea de „relatie” va distruge prietenia sincera si afectiunea calda dintre noi). In vara , am fost plecati amandoi in afara tarii si asta ne-a apropiat si mai mult, atat pe mine cat si pe el, atat de mult incat in clipa asta mi se pare indispensabil in viata mea. Toate lucrurile merg bine intre noi, numai ca de cand cu ideile mele ca o sa-l pierd , ca ne vom desparti , parca nu fac decat sa provoc conflicte. El ma asculta mereu si incearca sa ma ajute, imi spune ca are incredere in mine desi eu nu am si cu toate astea, initiez certuri din nimic. Iar acum pur si simplu ma gandesc continuu la ideea aceea si intru in panica, nu ma mai pot concentra pe nimic, si sunt si ultimul an la facultate (noi suntem colegi de facultate)… imi este ingrozitor de teama, mai ales fiindca nu-mi concep viata fara el. E adevarat ce zicea Freud ca orice teama ascunde o dorinta? Eu chiar nu vreau sa-l pierd. E singura relatie „adevarata” din viata mea, dat fiindca primele doua au fost cu persoane din alte localitati si probabil, am evitat sa ma implic cu adevarat (eram si mai mica, aveam 17 respectiv 19 ani). Ma innebuneste faptul ca nu inteleg ce e in mintea mea. De ce ma sabotez singura?

Intrebare pusa de: Oana, 22

Raspunsul psihologului:

Pare ca auto-sabotajul ar avea o sursa importanta in teama de abandon de care tot vorbiti ca va o imaginati, ca o tot provocati ca si cum i-ati si v-ati testa increderea in dv. Exista multa neincredere in dv si in fortele dv din moment ce ati avea atata nevoie de altcineva sa va faca fericita, sa va concepeti viata.
Citatele din scrisoare:

• il iubesc mai mult decat orice pe lumea asta
• mi se pare indispensabil
• nu-mi concep viata fara el

arata o nevoie puternica de un altul care sa va completeze, sa va dea sens vietii. Ma intreb de unde aceasta presiune atat de puternica? Este un fel de a va priva de responsabilitatea de a va decide viata, de a va cunoaste si satisface si de a-l impovara pe celalalt cu acest rol! Ca si cum doar un altul ar avea aceasta putere, ea nu ar fi si in dv.

Imaginea de sine ar fi foarte scazuta si devalorizata si doar un altul o poate salva si valoriza. Oare ce reprezinta el pentru dv? Ce scenarii, ce fantasme trezeste in dv prezenta lui? Uneori aceasta dorinta ne face orbi in a vedea o persoana doar in felul in care VREM sa o vedem si nu in a o percepe atat cu calitati dar si cu defecte si ne face ca dupa un timp sa cadem dintr-un vis idealizant direct in groapa Marianelor dand vina evident pe celalalt ca nu ne-a indeplinit scenariul NOSTRU de viata, de parca asta ar fi menirea lui!!! Acest scenariu poate exprima atat nevoi infantile cat si dorinte narcisice nerezolvate la vremea lor. Sper ca v-am trezit cat de cat interesul pentru a reflecta si a incepe un demers introspectiv in ceea ce va priveste.