Dupa 2 ani de relatie cu un barbat insurat am pus capat

Sunt deprimata. Dupa 2 ani de relatie cu un barbat insurat am pus capat, desi mai vorbim… ne spunem cat suferim unul dupa celalalt dar nimeni nu face nimic. Suntem despartiti din septembrie, in octombrie am plecat in Italia cu serviciul, de sarbatori am venit acs si ne-am vazut, in ultima zi pana sa plec am facut si sex. Tot incercam sa ne despartim (mai mult eu decat el) si il cert mereu, nu mai e nimic frumos, ii reprosez doar ca se culca cu sotia lui si ca nu imi da suficienta atentie. Orice face, orice lucru cat de mic il face sau nu-l face eu ii caut nod in papura si fac scandal.

Ma simt vinovata ca am cedat cand am venit acasa (acum m-am intors la munca). Mi-am promis ca voi termina cosmarul si ca vom ramane doar prieteni asa cum stabiliseram. Acum trebuie sa ma mai duc acasa pt niste examene si deja, fara sa imi dau seama, am stabilit sa petrecem o noapte impreuna… Adica imi doresc ceva, dar stiu ca constiinta imi spune sa o termin. Astazi am avut ultima discutie, i-am spus ca s-a terminat. Tot incerc sa o termin, si nu reusesc.

Relatia noastra a fost f stransa si ma simt dependenta d el, simt un gol in mine fara el. Nu pot sa imi imaginez viata fara sa stiu ceva de el, fara sa vb cu el la tel. simt un conflict imens in mine. stiu ca nu mai tb sa continui, imi fac mult rau asa… Dar nu stiu nici daca voi rezista fara sa vorbesc cu el. Deja ma gandesc ce se va intampla daca nu va mai da niciun semn? Daca nu voi mai vorbi cu el? Mi-e f greu si mi-e greu sa imi imaginez viata fara el, fara prezenta lui macar pe internet sau la tel.

Nu ma simt deloc implinita, muncesc de dimineata pana seara, n-am timp de nimic. Seara cand ajung acasa invat pt facultate deoarece sunt ultimul an la master, am examene si proiecte de facut. Pana la vara voi continua tot asa. Simt ca nu fac nimic care sa imi placa, doar munca si scoala. Mi-a pierit orice entuziasm. N-am timp de nimic, timpul simt ca ma preseaza si n-am timp sa fac tot ce imi propun. Nici macar sa stau linistita acasa, sa citesc o carte… o carte pe care ma chinui din vara sa o termin… Si orice lucru mic pe care imi doresc sa-l fac nu reusesc pt ca am de invatat mereu. Imi place pe de o parte ca sunt ocupata mereu, ca nu mai stau sa ma gandesc la el… imi mai atenueaza din ganduri. Dar faptul ca este monotonie si fac aceleasi lucruri de fiecare data imi dau o stare de depresie, de tristete. Stiu ca un raspuns din partea dvs ar fi sa imi gasesc activitati care imi fac placere, sa imi organizez mai bine timpul, dar va asigur ca sunt f bine organizata si nu pierd timpul aiurea. Sau un alt raspuns ar fi sa consult un psiholog… Am facut si lucrul acesta…

Intrebare pusa de: C., 24

Raspunsul psihologului:

Pare ca le stiti pe toate, dar un singur lucru important nu. Acest lucru ar tine de sentimentul de gol, de vid pe care il aveti atunci cand nu sunteti cu el. Sentimentul de tristete, starile depresive par a tine de absenta lui, fizica sau psihica.

Ma intreb: la ce nu renuntati: la el sau la sentimentul pe care il aveti atunci cand sunteti cu el? Stiu ca diferenta este fina dar este o diferenta. Nu v-as oferi sfaturi in sensul in care sugerati. Ar fi niste sfaturi comportamentale care pentru unele persoane merg dar pentru altele nu. Pare ca stiti acest lucru despre dv. Cred ca a analiza mai mult sentimentul de gol, de vid dat de distanta, de separarea de el, v-ar aduce catre calea gasirii solutiei. Cu ce ar semana acesta despartire, cu ce alt abandon important petrecut in viata dv?

Cum au fost alte relatii anterioare? Cum ati iesit din ele? Ce are particular aceasta relatie fata de alte relatii anterioare? Care e nevoia in aceasta relatie? Dar asteptarea? Poate ca sperati inca ceva, poate ca asteptati inca ceva de la acest barbat. Nu povestiti nimic despre felul in care ati decis sa va despartiti, ce argumente au fost aduse de ambele parti? Cu siguranta ca nici momentul si contextul de viata, ruperea de casa, de tara incurca luarea unei decizii finale de separare totala.

Pare ca nu ati epuizat pana la capat analiza acestei relatii, ca undeva cadeti in capcana asa cum spuneti, ceva va impiedica sa luati o decizie cu care sa fiti impacata. Nu pare ca in aceasta relatie cineva sa vrea sa isi asume parasirea partenerului, fiind poate tintuiti de remuscari, de santaje emotionale sau de placeri erotice deosebite.

Lucrurile nu mi se par complet decelate si decantate, asadar va invit catre o calatorie introspectiva terapeutica adevarata si sincera cu dv insiva pentru a putea decide matur si asuma tot ceea ce poate decurge din acesta relatie-final de relatie.