El mi-a dirijat viata asa cum a vrut
Sunt o cititoare fidela a revistei Psychologies. Urmaresc cazurile prezentate si m-am gandit sa cer si eu sfatul dumneavoastra. Sunt casatorita de 20 de ani si am doi copii mari (17, respectiv,12). Viata mea de femeie maritata nu a fost tocmai linistita. Sotul meu este mai mare decat mine cu 9 ani. M-am casatorit la 18 ani si cateva luni, iar el mi-a dirijat viata asa cum a vrut. Eu m-am supus pana intr-o zi cand mi-am zis ca trebuie sa fac ordine in viata mea. Inca de la inceputul casatoriei mele a avut conflicte cu rudele mele, iar el imi reprosa mereu greselile lor. Mi-a interzis sa vorbesc cu sora mea (precizez ca am acelasi loc de munca cu sora si cu el). Timp de 18 ani am mers la serviciu si a trebuit sa nu vorbesc cu ea de teama lui, cu toate ca eu nu doream acest lucru.
…….
Am trait o dragoste frumoasa cu celalat barbat. In bratele lui am gasit alinarea, linistea dragostea dupa care am tanjit atatia ani. Am vrut sa divortez dar nu am putut din cauza copiilor. A trebuit sa intrerup orice legatura cu celalat barbat. Pe sotul meu nu-l mai pot iubi, nu-l mai pot suporta. Ma jigneste, vorbeste urat fata de copii mei si ma doare enorm.
Nu stiu ce sa mai fac. Nu stiu cat am sa mai rezist. El doreste acum dragoste, atentie, intelegere, dar eu de unde sa-i mai dau daca nu mai am nimc? Ce fel de om este sotul meu? Nu mai simt nimic pentru el. Trec printr-un stres greu de explicat. Cat de mult ma va afecta pe viitor aceasta situatie? Multumesc!
Intrebare pusa de: popescu, 38
Raspunsul psihologului:
Povestea dv este o poveste „cu istorie”, si acest lucru va poate face sa priviti cu implicare dar si cu o oarecare distanta evolutia relatiei dv.
Ceea ce nu imi este foarte clar din mesaj este care este intrebarea dv. pentru mine. E ca si cum v-a fost foarte greu sa o formulati ca atare si ati dori poate ca altcineva sa o faca in locul dv. Intrebarea „eu ce sa ma fac?” este o intrebare foarte generala la care eu nu stiu ce sa va raspund.
V-as strani interesul insa pentru o alta abordare, aceea care sa va faca sa va ganditi la posibilitatile pe care le aveti in acest moment. Daca in trecut copii au putut fi un motiv sufficient de bun pt dv sa mentineti aceasta relatie, se pare ca acum, cand acestia sunt mari, ei nu mai tin ca „paravan” pentru a va amagi.
Inseamna ca alte resorturi, alte temeri sau sperante va impiedica sa faceti un pas mai departe si sa va confruntati cu o realitate destul de clara. Va trebui curajul sa va mobilizati si in primul rand sa incercati sa va clarificati situatia, iar pentru asta v-as propune sa …va formulati o intrebare pentru psihologul ca va citi scrisoarea si care va poate raspunde doar la ceva ca va priveste doar pe dv si mai putin pe ceilalti.
Cu alte cuvinte, asa cum am mai precizat si cu alta ocazie, pentru a va ajuta, va sugerez sa va ganditi mai putin la intrebari de genul „ce o fi in mintea lui?”, „oare o sa se schimbe?” si sa va focusati la intrebari de genul „ce ma face sa stau in aceasta relatie?”, „Ce ma sperie? Ce ma impiedica sa ma misc mai departe?”.
