Este ceva in neregula cu copilul meu?
Am 2 baietei, unul de 2 ani si o luna, iar celalalt de 4 luni. Diferente intre ei am observat inca de devreme, in sensul ca cel mare la 4 luni nu era atat de vioi si zambitor ca cel mic. Zambea si el dar doar la persoanele familiare, foarte rar la straini. Evolutia lui ulterioara a fost una normala, dar la 1 an si 9 luni a avut 2 episoade de convulsii febrile si de atunci este in tratament anticonvulsiv. Aceste episoade s-au manifestat pe fondul unei raceli care duara de mai bine de 3 saptamani, a lipsei de somn si a unui mare stres emotional, respectiv apropierea nasterii unui fratior. In urma numeroaselor investigatii ( 5 EEG, dintre care una de 12 ore pe timp de somn, CT, RMN, examen neurologic, psihologic ) copilul a fost evaluat ca fiind normal, cu dezvoltare normala. Trebuie sa va spun ca de la acel moment, grija noastra, a parintilor a fost una sporita, poate chiar exagerata. Totusi, eu am observat un comportament care imi da de gandit si pe care il regasesc in carti de specialitate ca specific pentru tot felul de anomalii. De exemplu, copilul meu este fascinat de usi inca de la varsta de 18 luni. Ii place la nebunie sa inchida si sa deschida usile, mai mult, daca se indeparteaza de o usa pe care a inchis-o si intre timp cineva a deschis-o arata cu degetul si spune ( in limba lui si gesticuland ) sa o inchida la loc. La magazin, unde usile se inchid si se deschid atomat ii place sa le priveasca minute in sir. Totusi, recunoaste obiecte pe care le vede in carti, construieste turnuri din lego. La 2 ani si 1 luna copilul nu vorbeste inca, decat foarte putin. Spune mama, tata, baie, apa. La noi in casa se vorbesc 2 limbi si ni s-a spus ca si acest lucru poate sa determine intarzierea in vorbire. Arata toate partile corpului cand i se cere in ambele limbi, executa comenzi de genul adu-mi telefonul, ia hartia de pe jos si du-o la gunoi, dar de exemplu in parc nu interactioneaza prea mult cu copiii de varsta lui. Nu are, in schimb nici un fel de temeri sau reticente de a interactiona cu adultii. Le raspunde la salut pe strada si daca i se cere ( chiar de catre straini ) sa dea mana si sa plece cu ei, e in stare sa plece de langa mine. De asemenea, precizez ca are un mers mai aparte, care mie mi se pare din cauza unui echilibru deficitar, dar toti pediatrii si ortopezii la care am fost mi-au spus ca nu este nici o problema si ca se va corecta in timp. Stiu ca este greu sa evaluati un copil doar din spusele mamei, dar considerati ca ar putea fi ceva in neregula cu copilul meu?
Intrebare pusa de: Simionescu, 29
Raspunsul psihologului:
Aveti dreptate, e foarte greu sa evaluezi un copil doar din spusele mamei. Ceea ce este frapant in mesajul dvs este suspiciunea ca este ceva in neregula cu copilul dvs in ciuda asigurarilor primite de la medici ca acest copil are o dezvoltare normala.
In conditiile acestea, cred ar fi mult mai profitabil sa verbalizati ce anume simtiti dvs ca nu este in regula. Care sunt presupunerile dvs, ce anume va ganditi ca s-ar putea intampla, de ce anume va temeti?
O mama poate simti, intui ca ceva se intampla cu copilul ei, poate vedea acolo unde autoritatile medicale nu reusesc sa vada.
In acelasi timp, este fapt dovedit ca multe mame proiecteaza asupra copilului propriile lor anxietati. In noi exista multe spaime, iar copiii, prin vulnerabilitatea lor inerenta, servesc in acest sens drept ecran de proiectie predilect.
Recomandarea mea este sa mergeti sa vorbiti cu un psihoterapeut specializat in psihoterapia copilului. Fundatia Generatia (www.generatia.ro) reuneste o echipa foarte bine pregatita in acest sens.
