Now Reading
Este doar depresia post-natala?

Este doar depresia post-natala?

Cum sa explic mai bine ceea ce simt, in cat mai putine cuvinte !? Pe scurt, simt ca o iau razna! Ma enervez din orice, ma supar foarte repede, pe sot, pe copilul de 6 ani, tip la ei, fara sa ma gandesc in prealabil. Am si o bebelusa de 7 luni – sa fie oare doar o depresie post-natala? Ma simt trista, singura, nefericita, desi unii ar spune ca am tot ce imi trebuie si ca suntem o familie implinita si fericita. Am momente cand imi vine sa strig in gura mare ca sa ma eliberez, dar nu stiu de ce! Toata ziua stau inchisa in casa, ies doar cu fetita la plimbare putin si atat. Am senzatia ca sotul meu nu ma mai priveste cu aceeasi ochi, cateodata ma gandesc daca sa mai stam impreuna sau sa ne despartim! Nici eu nu stiu ce mai simt pentru el! Oare am nevoie de ajutor de specialitate, sau este doar o perioada mai dificila acum dupa nasterea fiicei mele?

Intrebare pusa de: Ioana, 32

Raspunsul psihologului:

Din ceea ce ati scris rezulta ca starile prin care treceti sunt destul de puternice, apar brusc si sunt inexplicabile concret. Asadar da, cred destul de mult ca treceti printr-o perioada dificila de destula vreme dupa a doua sarcina, cand solicitarile si responsabilitatile dv poate ca au crescut si odata cu ele au accentuat frici si spaime greu de tinut si care se exprima cu voce tare prin tipete pentru a atrage atentia celor din jur.

Va recomand sa cautati un psihiatru pentru a va clarifica starea emotionala, mentala si a va ajuta, daca va fi cazul, cu un tratament medicamentos, si poate dupa aceea sa va luati un timp pentru a sta de vorba cu un psihoterapeut despre restul, despre viata dv, despre cum va simtiti, cum va vedeti si apreciati in prezent, despre conflictele, intrebarile si temerile care va coplesesc.

Ma intrebam legat de starea dv, in ce conditii a aparut al doilea copil? Daca a fost dorit sau nu, daca a fost calculat sau a fost o intamplare? Cum va simtiti dupa doua sarcini si doi copii? Cum v-au afectat ele personal si pe planul cuplului?

Curaj si cautati neaparat un ajutor specializat!
 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top