Este normal sa am stari depresive care ma impiedica sa ma bucur de ce am?

Am un baietel de 10 luni cu care stau acasa. Sunt casatorita iar sotul meu ma iubeste foarte mult. Recent de ziua mea am fost numai noi doi in strainatate intr-un week-end prelungit. Eu am terminat o facultate cu profil artistic, dar nu am mai profesat de cand am rams insarcinata (nu imi permitea sarcina).

As avea doua intrebari: este normal sa am stari depresive care ma impiedica sa ma bucur de ce am? De vreo luna de zile am inceput sa iau Sedatif PC. Credeti ca ajuta la combatarea starilor?

Majoritatea timpului incerc sa ma port frumos si sa fiu o persoana buna cu cei din jur, dar uneori imi pierd controlul si rabufnesc iar sotul meu spune ca dau dovada de rautate. Si eu personal as vrea sa ma controlez mai mult dar se intampla ca ajung sa spun anumite lucruri si apoi imi pare rau (mai ales pentru ca nu vreau sa-l ranesc pe sotul meu). As putea sa rezolv problema asta prin terapie sau ce alta solutie sugerati? Multumesc mult.

Intrebare pusa de: X, 31

Raspunsul psihologului:

Aparitia unui copil in viata unui cuplu este un moment foarte important si incarcat de emotii. Timpul necesar pentru integrarea noii fapturi in viata cuplului, in viata fiecaruia dintre parinti nu este atat de scurt pe cat pare din exterior. Depresiile postpartum sunt foarte diferite de la mama la mama. Adesea depresia este confundata cu starea intensa de sentimente ce navalesc asupra mamei in perioada de dupa nastere (dar si dupa) si care sunt absolut normale.

Nasterea in sine reprezinta o despartire de copilul din pantece. Momentele de bucurie, intalnirea cu copilul tau, euforia din jurul tau, te fac sa te simti usoara imediat dupa nastere. Efectul beatitudinii de dupa nastere dispare incet- incet si incepe perioada in care incepi sa iti cunosti copilul. In aceasta perioada apar o serie de sentimente ambivalente legate de copil. Pe de o parte fericirea, bucuria adusa de o faptura gingasa, minunata ce starneste tandrete, pe de alta parte suferinta generata de plansul sau starile mai agitate ale copilului.

Presiunea pe care mama o simte poate fi de diverse feluri: Sunt o mama buna? De ce bunicile ma privesc atat de critic, chiar daca incearca sa ma ajute cu copilul, de ce sotul este atat de stangaci si nu se descurca si el mai bine sau de ce el e atat de curajos si mie mi-e atat de teama sa nu i se intample ceva copilului? Este copilul meu agitat din cauza mea? Sau s-a imbolnavit pentru ca nu am avut grija de ele.

Ce este bine de stiut e faptul ca acestea sunt framantari pe care le are ORICE mama. Conteaza cat de repede reuseste fiecare sa se linisteasca. Oricum o femeie devine „mama” si aici este de mentionat ca nimeni nu este perfect, notiunile de bun – rau sunt atat de relative, as spune ca este imposibil sa fie permanent vesela si „buna”. Este normal ca uneori sa apara si nori (frustrare, furie etc). Mama este adesea depasita emotional cu atat mai mult cu cat nu stie sa ceara ajutor.

Isi doreste din rasputeri sa fie o mama buna, se pedepseste pentru faptul ca uneori se simte obosita, coplesita si se straduieste sa faca fata situatiei singura. Ea uita adesea sa ii faca loc si tatalui sa isi asume anumite responsabilitati. Frustrarea generata din renuntarea la activitatea anterioara a mamei face grea adaptarea la noul ritm de viata.

Dar cel mai greu si in acelasi timp cel mai frumos moment (cu toate ca mamele fac aceasta afirmatie doar dupa ce au trecut de primii ani ai copilului) este perioada in care copilul este bebelus. Starea lui de dependenta de mama face ca aceasta sa isi aduca aminte de propriile dependente si sa se sperie. Istoricul personal al mamei, relatia cu propria mama, increderea in feminitatea ei, sunt factori deosebit de importanti care trebuie intelesi si luati in calcul pentru evaluarea starii actuale ale prospetei mamici. Un bebelus care nu vorbeste ci are un ciclu repetitiv (mancare, dormit, gangurit, plans, baita etc) induc adesea mamei, pe langa oboseala, sentimentul de neputinta generat de grija pentru o fiinta aproape total dependeta de ea. Toate aceste sentimente sunt absolut normale. Ceea ce nu se stie, si este important de stiut, este ca bebelusul intelege foarte multe, nu neaparat prin intermediul cuvintelor, ci prin tonul afectiv.

Este de recomandat sa nu se utilizeze antidepresive. Consultarea unui terapeut poate ajuta prin facilitarea exprimarii verbale si constientizarea avalansei de sentimente, chiar si a celor ambivalente. Odata intelese si acceptate aceste stari, mamei ii este mult mai usor sa isi ingrijeasca bebelusul in bune conditii. Aceste stari incep sa se dizolve pe masura ce copilul creste si interactiunea cu el este mult mai usoara.