Eu sunt vinovata sau barbatii?
Probleme in relatii…. Nu stiu ce se intampla la mine, dar parca reusesc sa ii fac pe toti barbatii sa fuga de mine… Dupa o noapte, sau o luna ma trezesc ca nu mai dau niciun semn sau chiar trag eu de ei, si ei nu mai vor. Am niste parinti critici si cred ca reusesc sa proiectez in relatii neputinta din copilarie de a ma ridica la „inaltimea asteptarillor”… Ultima oara am fost cu un barbat pe care il consideram mult mai destept decat mine, si ca rezultat el ma considera mult mai proasta decat el (lucru dureros pentru mine evident). Ironia este ca eu am cautat mereu sustinerea unui barbat, incurajari, tandrete etc Si am primit exact opusul: jigniri, respingere, raceala. Am cautat sustinerea pentru ca am avut mereu probleme si am in continuare cu parintii mei, mult prea sufocanti si constrinctivi. Intrebarea mea este: Cat de vinovata sunt eu si cat de vinovati sunt ei – barbatii, pentru ca am ajuns sa ii urasc foarte tare pentru comportamentul lor fata de mine, deoarece nu mi se pare corect OMENESTE vorbind sa arunci cu noroi in cineva care cauta ajutorul tau. In trecut, am fost si eu in situatia de a-i putea ajuta pe altii si de multe ori nici nu era nevoie sa mi se ceara ajutorul ca ma ofeream eu singura… Deci mi se parea firesc ca si eu la randul meu daca cer ajutorul cuiva, sa fiu ajutata. Nu inteleg atitudinea asta a lor! Mi se pare mizerabila. Daca ati putea sa imi raspundeti la intrebare v-as fi foarte recunoscatoare!
Intrebare pusa de: calin, 25
Raspunsul psihologului:
Pare ca va doriti de la un barbat ce n-ati primit si nu primiti nici acum de la parintii dvs. Pana intr-un punct e un lucru firesc, insa intrebarea pe care eu v-as pune-o este Ce anume considerati dvs suport si ajutor ? E foarte important sa raspundeti sincer la aceasta intrebare.
Dupa cum descrieti dvs relatia cu parintii, pare ca ei va critica pentru ca nu sunteti suficient de “buna,” iar dvs sunteti furioasa din pricina asta, dar va lasati in continuare sufocata si constransa de ei. Si dvs si ei probabil aveti impresia ca, daca insistati suficient de mult timp si suficient de tare, ei se vor schimba dupa cum va doriti, respectiv dvs va veti schimba dupa cum isi doresc ei.
Nu seamana putin si cu ceea ce se intampla in relatiile dvs cu barbatii? Cu atat mai mult cu cat spuneti ca sunteti foarte furioasa pe ei, ba chiar ii urati. O sa merg mai departe si o sa va intreb: Oare nu cumva dvs va alegeti un barbat care sa aiba o atitudine similara parintilor dvs?
Suna ciudat, dar adevarul este ca noi mereu incercam sa regasim relatiile cunoscute, cele cu care am fost obisnuiti, chiar daca ne fac rau. Cu totii suntem asa si fara un ajutor calificat e foarte greu sa ne dam seama de motive sau de asteptarile noastre dintr-o relatie si imposibil sa schimbam matritele dupa care ne cladim relatiile.
