Imi ascund sentimentele

Este frustrant trebuie sa recunosc ca ma regasesc cu nevoia de a cere ajutor cuiva dupa 5 ani…. Mda, dupa o pauza de un an si ceva, am permis unei persoane sa intre in viata mea, sa-mi tulbure linistea si ritmul normal al fiecarei zi. M-am impotrivit initial si am fost suficient de indiferenta pana cand am obosit sa evit sa raspund la telefon si intr-o seara am acceptat invitatia de a iesi „la o cafea”, sperand ca voi fi suficient de recalcitranta si nesuferita incat sa nu mai fiu deranjata vreodata. Trebuie sa mentionez ca prietena mea a contribuit foarte mult la acest joculet, individul fiind un vechi prieten si coleg din facultate. A avut grija bineanteles sa ma faca atenta ca este un om nemaipomenit, cu un suflet mare si o functie pe masura, neinteresant desigur pt mine. Boom-ul si dezgustul dupa cafea, a venit desigur in momentul in care am dat un search pe google la numele lui – putere, bani, femei si sotie inselata. Dupa cafea, in momentul in care a sunat, i-am zis parerea mea despre oamenii ca el si ca nu sunt de acord cu relatiile extraconjugale. Mi-a cerut o sansa, mi-a cerut sa vreau sa-l cunosc si sa ma conving ca ma insel. Intr-adevar, o mare parte din articole sunt baliverne scrise de un ziar care pe asta functioneaza, mi-a recunoscut ca a fost insurat dar a divortat si m-am convins de asta. Am incercat in toata perioada asta de cunoastere, sa fiu cea mai reticenta si indifirenta persoana, insa…coplesita de atentiile, cadourile fata de mine si baietelul meu, inteligenta si nevoia de a fi iubita pe care o neg si ascund bine, inevitabilul s-a produs… da, m-am indragostit de un barbat de 42 ani, controversat si cu o mare functie, eu care mereu am trait in umbra si ascunsa in marea gluga a paltonaselor negre, camuflata in jeansi rupti si unghii negre pentru a respinge orice se apropie de mine. Dumnezeule, eram atat de bine doar eu cu mine… sunt vulnerabila, mi-e frica sa iubesc, mi-e frica sa pierd iar, mi-e frica sa cad iar, sunt orgolioasa, foarte, poate cea mai orgolioasa fiinta pe care o stiu, sunt eu… Ideea e ca a simtit si simte toate aceste lucruri, simte cum bat in retragere cu toate ca o parte din mine vrea sa mearga inainte, dar sunt mandra, prea mandra, si iau precum o mare umilinta orice sentiment de iubire recunoscut. Aseara, s-a rupt, m-a acuzat ca nu stiu ce vreau, ca a obosit, ca nu il apreciez, nu il respect, ca nu ma obosesc sa il inteleg si ca a hotarat ca e mai bine sa-i punem capat. Uimita, dar prea mandra pentru a argumenta ca se insala, am spus: ” OK”. Un mare si sec OK, cum vrei!!! La plecare am incercat sa il sarut, a refuzat, am incercat a doua si a treia oara, inutil, atunci m-am enervat, am trantit usa masinii si fara un salut am plecat. I-am trimis un mesaj in care am atacat cu toata convingerea, ma simteam ranita, respinsa, mi-a raspuns cu aceeasi arma, ba mai rau, a spus ca este usurat ca e liber… de parca l-a tinut cineva vreodata!!!!!!! Da… nu-mi place ce simt si nu stiu ce vreau acum, sunt totusi convinsa ca nu sunt pregatita inca sa renunt la aceasta relatie, ma intriga si ma enerveaza, il vreau si nu il vreau. Ce trebuie sa fac? Cum sa il abordez si cum sa las orgoliul jos, cum sa-i arat ca totusi imi pasa, doar ca nu vreau sa devin marioneta lui, sunt inteleasa gresit si asta ma doare cel mai tare, pentru ca am invatat prea bine sa-mi ascund trairile si simt ca de data asta el merita o sansa. Vreau sa ies din confuzie!!!!!

Intrebare pusa de: Anton, 27

Raspunsul psihologului:

Asa cum va dati seama foarte bine si singura, pare ca intre voi doi se petrece un joc al respingerilor. Mai mult, constientizati teama dvs de a nu fi ranita sau de a nu va lasa dominata in timp de… functia (si prin urmare autoritatea) lui. O parte a dvs vrea sa se lase iubita si sa iubeasca la randul ei, dar cand apare la suprafata, cealalta parte a dvs, cea orgolioasa si speriata de o potentiala suferinta, cea care n-are incredere ca veti face fata oricum, isi iteste capul si va izoleaza sau va face sa respingeti.

Acestei parti orgolioase i-as spune ca pana la urma suferinta e trecatoare, iar dupa ce trece, chiar fortifica. I-as mai spune si ca e suficient ca dvs sa va pastrati preocuparile, prietenii, competenta etc, adica intr-o relatie sa ramaneti ca identitate aceeasi cu cea care ati fost si inainte de ea. Si ca nu-i nevoie de critici, respingeri sau de desconsiderarea partenerului pentru a va pastra imaginea de femeie pe picioarele ei.

Insa eu i-as spune cate ceva si celeilalte parti a dvs, cea care isi doreste iubire, intelegere, relatii importante. Si anume ca responsabilitatea unei despartiti sau separari nu apartine niciodata doar unui singur membru al cuplului. Intotdeauna amandoi au participat cu ceva la crearea unei situatii, desi nu tot timpul acest lucru este vizibil. Mai concret, nu-i neaparat sigur ca partea dvs orgolioasa este unica responsabila pentru faptul ca el “s-a rupt.”

Se poate sa-si fi pierdut rabdarea, dar la fel de bine se poate si ca el sa faca acelasi joc ca dvs, sa participe (poate fara sa-si dea seama) la un joc al respingerilor. Unii oameni doresc pe cineva doar atata timp cat acea persoana ii respinge, cand se simt acceptati, isi pierd orice interes. Alti oameni se simt iubiti doar cand sunt laudati si ridicati in slavi. Percep simpla tacere ca pe o critica sau un atac.

Numai dvs sunteti in masura sa va dati seama cum sunteti dvs, cum este el si ce fel de roluri ati avut amandoi in acest joc. Incercati sa va delimitati contributia de a lui, sa intelegeti cum ati participat amandoi la crearea situatiei actuale si poate atunci veti gasi singura raspunsul pe care-l cautati.