Now Reading
Iubirea se poate gasi pe internet?!

Iubirea se poate gasi pe internet?!

Ne-am cunoscut pe internet, ea casatorita la 18 ani, eu la fel. Avem baieti si fete de o virsta. Dezamagita-dezamagit in casnicie, viata, relatii interumane. S-a intimplat acum 3 ani. Dragoste (zic eu, nu sex ) pe la hoteluri si locuintele cunoscutilor. Am intentat divort in speranta ca asa o voi convinge sa fie alaturi de mine pentru restul vietii noastre. Nu casatorie. A dat inapoi. Intre timp afla si ”ai nostri”. Scandaluri de rigoare acasa. Nu poate sa faca „pasul” cum spun eu, linga mine. O iubesc si as muri pentru ea. Spune ca nu poate divorta pentru ca are parintii bolnavi si asa este, locuiesc cu ea, si apoi… copiii. Fata a stiut de la inceput de relatia noastra si nu a comentat. Baiatul in schimb nu agreeaza ideea. Nu ne-am vazut de un an si vreo luna-doua. Simt ca ma sfarsesc. Sunt un barbat trecut prin multe si am crezut ca a fost o aventura dar nu este. Spuneti-mi ceva… intrebati-ma ceva… povestea este mult mai lunga. P.S.: am intentat divort de 2 ori si tot de 2 ori am renuntat.

Intrebare pusa de: viorel, 46

Raspunsul psihologului:

Iubirea si posesivitatea sunt 2 chestiuni diferite. Mai mult, se poate vorbi despre iubire numai in conditiile in care se renunta la posesivitate. A iubi o persoana inseamna a-i dori binele, a pune binele ei inaintea dorintei si satisfactiei tale.
Problema este mai complicata. Cand un barbat se indragosteste de o femeie maritata si ii cere sa divorteze, nu este foarte clar daca o vrea pe ea sau daca vrea ca ea sa-l prefere pe el in locul sotului. Acesta este un aspect pe care tu trebuie sa-l lamuresti. Este o chestiune de rivalitate cu sotul ei (o chestiune in care sa-ti flatezi orgoliul, sa te validezi pe tine ca barbat) sau o vrei cu adevarat pe ea?
Caci, iata: vrei ca amandoi sa divortati, dar nu vrei sa te casatoresti cu ea.

Un alt aspect important: sunteti 2 persoane dezamagite in casnicie. Ce sunteti unul pentru altul? Promisiunea salvarii? Un anestezic pentru suferinta din relatia de mariaj curenta? Alt lucru care trebuie clarificat.
Poate ca ea si-a dorit un pansament pentru iluziile ei spulberate, pentru rana provocata de dezamagirea in casnicie – relatia voastra este posibil sa fi functionat in acest fel pentru ea. Daca ii ceri sa divorteze asta implica alte pierderi (alte rani) pe care ea nu este pregatita sa le infrunte.

De asemenea, este semnificativ faptul ca tu nu ai divortat, in ciuda celor 2 tentative. Pare ca iti doresti sa sari dintr-o barca care ia apa in alta barca, sari dintr-o relatie nesatisfacatoare in alta, care ti se pare mai buna. Se ridica intrebarea daca tu poti trai singur, pe picioarele tale, daca poti fi un barbat independent… sau ai nevoie de o femeie care sa te scoata din nefericirea in care te scalzi (si in care poate chiar te complaci?)

Nesiguranta ta in propriile capacitate poate ca nu ii inspira ei incredere. Daca o iubesti intr-adevar si esti un barbat puternic, nu ii cere sa faca sacrificii pentru tine. Doar iubeste-o si fii multumit cu ceea ce ea este pregatita sa iti ofere.
 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top