M-am indragostit de iubitul prietenei mele
M-am indragostit de iubitul prietenei mele si am o relatie pe ascuns cu el… Ce mai e de facut? Am momente cand regret, dar nici pe el nu l-as lasa…
Intrebare pusa de: maria, 25
Raspunsul psihologului:
Pai ce mai e de facut?! Ceva-ul s-a petrecut!!! Pentru a evita starile de vinovatie si situatiile neplacute, poate chiar pentru a evita pierderea prieteniei (desi acest lucru nu este garantat) poate ca ar fi indicat sa ii spui adevarul prietenei tale si sa o lasi pe ea sa decida ce va face cu asta. Stiu ca pare dur si rece, dar intr-un fel tu ai ales, iar acum trebuie sa suporti consecintele acestei alegeri, cu bune (cu el) si cu rele (eventuala pierdere a prieteniei), dar cu constiinta impacata ca macar nu ai ascuns acest lucru mult timp.
Poate te gandesti ca a nu-i spune o protejeaza pe ea de suferinta. Cred ca mai bine se confrunta acum cu aceasta suferinta pentru ca sa se poata ‚repara’, merge mai departe catre alta relatie (cu o fata sau cu un baiat).
Mai este ceva ce nu apare in scrisoare dar te-as intreba totusi. Cum de s-a intamplat acest lucru? Nu spui nimic, dar indragostirea este reciproca? Nu cumva ar putea sa fie aceasta miscare si o incercare de a supune unui test relatia ta cu aceasta fata, sau o incercare de a starni competitia intre voi, sau chiar o cale de razbunare? Iata cateva idei care ar putea sa te faca sa te gandesti pe viitor mai adanc la consecintele faptelor si alegerilor pe care le faci, caci cu siguranta pot fi si alte resorturi in ele.
Psiholog, psihoterapeut de orientare psihanalitica, absolvent al cursului de formare ale Fundatiei Romano-Olandeze de Psihoterapie Psihanalitica (2003-2007) Asociatia Romana de Psihoterapie Psihanalitica ii acorda certificarea de libera practica sub supervizare. Membru al Asociatiei Romane de Psihoterapie Psihanalitica din 2005. Membru al Asociatiei Psihologilor din Romania din 2003 Experienta cu numeroase grupuri de dezvoltare personala in cadrul Societatii Romane de Psihoterapie Experientiala din Romania; participant la cursuri de Terapie prin Dans si Miscare in cadrul SPER. Intre 2001-2003 a urmat cursuri de Master in cadrul Societatii Romane de Psihoterapie Experientiala din Romania. A facut parte dintr-un program complet de Recuperare Cardiovasculara la Centrul de sanatate Budapesta unde s-a ocupat de partea de consiliere si sustinere teraputica de grup a clientelor incluse in program. Managing Partner la MindCare din noiembrie 2006, avand ca obiectiv crearea unui spatiu terapeutic pentru adulti, adolescenti si copii. In cadrul centrului MindCare se ocupa de psihoterapia psihanalitica individuala pentru adulti si adolescenti - probleme de atasament, dificultati de relatie, depresie, anxietate. Centrul MindCare Str Henri Coanda, 33 (sector 1, langa Hotel Minerva), telefon: 0753.535.385 www.mindcare.ro