Mi se pare ca traiesc degeaba
In ultimul timp totul parca merge prost. Am ajuns sa ma urasc pe mine. In primul rand, sunt cam slabuta, iar asta este principalul motiv pentru care plang foarte des. Mananc si noaptea, dar degeaba. Nu ma ingras. Iar pe deasupra, relatia mea cu parintii este cam subreda. Nu ma lasa sa fac nimic. Daca vreau sa merg la un majorat, de exemplu, imi zic ca o sa ajung ultima „traseista”, ca eu sunt copil si ca eu trebuie sa stau acasa si sa invat. Si imi refuza tot, si asta nu din lipsa banilor. Parca au o mare placere de a-mi refuza tot. Nu ma lasa sa merg sa fac un sport, nici animal de casa nu vor… nimic. Si, in plus, nici macar nu se comporta ca niste parinti. Niciodata nu pot discuta nimic cu ei. Cu toate ca sunt eleva model si invat, nu am note proaste, si nici absente, imi zic ca sunt proasta, ca nu stiu nimic etc. Plus ca nu au nicio reactie atunci cand ma vad ca sufar. In final, mi se pare ca tot ce invat, invat degeaba si ca uit majoritatea lucrurilor pe care le invat. Mi se pare ca traiesc degeaba. Am ajuns sa am depresie. Ati putea sa-mi dati un sfat care sa ma ajute cat de putin?
Intrebare pusa de: Catalina, 19
Raspunsul psihologului:
E foarte important pentru tine sa fii acceptata cu nevoile si dorintele tale cu tot de parintii tai. Din mesajul tau reiese ca este unul din principalele scopuri ale vietii tale. Vrei sa le faci pe plac ca ei sa te iubeasca si simti ca, oricat de multe ai face, ei tot nu sunt multumiti de tine. Ma intreb: oare mai exista si alte lucruri pe care sa ti le doresti la fel de mult? Faci ceva sa le obtii?
De pilda spui ca vrei sa faci un sport si ca parintii tai nu sunt de acord. Daca pentru tine este un lucru important, atunci incearca sa ajungi la el. Ai mai multe variante: poti sa incerci sa-ti convingi parintii, prezentandu-le un program cu care ei sa fie de acord, poti sa-l faci pe ascuns, daca ai nevoie de bani, ai putea sa-ti gasesti un job etc.
Pe de alta parte e foarte comod uneori sa-i lasi pe altii sa ia decizii in locul tau. Asta te scuteste de a-ti atribui responsabilitatea si, daca e cazul, esecul. In cazul particular pe care l-am dat, parintii tai s-ar putea infuria pe tine si asta ar fi un risc pe care ar trebui sa ti-l asumi, dar, in acelasi timp ar putea sa fie convinsi ca tu esti in stare sa faci ceva pe cont propriu (un sport), adica le-ai dovedi ca nu mai esti chiar un copil.
Parintii sunt de multe ori speriati pentru copiii lor (orice varsta ar avea acestia) si incearca sa-i protejeze de eventuale esecuri sau suferinte, impunandu-si opiniile. Ce se intampla cand un copil creste si incearca sa devina adult este ca incepe sa-si negocieze desprinderea din cercul familial in care a trait pana atunci. Asta inseamna ca, prin negocieri repetate, el isi largeste gama de actiuni si libertatea. De pilda mai intai un copil isi alege hainele cu care vrea sa se imbrace, iar mama lui il va lasa sa se imbrace singur cand copilul va fi in stare sa aprecieze corect si ce haine sa-si puna pe el in functie de vremea de afara. Poate ca la inceput o mai da in bara si revine in casa pentru a-si pune o jacheta, dar pentru asta trebuie sa simta frigul si sa-si recunoasca greseala, si poate ca si mama lui uneori trebuie sa-l lase sa faca propriile-i greseli ca sa invete din ele. Unor parinti le e greu sa suporte riscul, spaimele astea, insa poate te vor auzi daca le vei vorbi despre ele.
Carmen Toader este psihoterapeut cu formare in psihoterapie psihanalitica, membru al Asociatiei Romane de Psihoterapie Psihanalitica si membru al Asociatiei Psihologilor din Romania. In cabinetul ei de psihoterapie, Carmen Toader a dobandit experienta de lucru cu copii si adulti. Impreuna cu unii dintre micii sai pacienti, a avut succese in tratarea tulburarii de dezvoltare pervasiva: autism, psihoza infantila. Adresa cabinetului: Str. Paunescu Paltin nr 16, Bl. D13, sc. 2, ap. 21. Bucuresti, sector 3 (langa Piata Alba Iulia) E-mail: [email protected] www.psihoterapie-psihanalitica.ro
Vă înţeleg situaţia. Şi părinţii mei sunt relativ asemănători, ba încă mama e şi mai restrictivă, deseori exagerează cu disciplinarea, astfel că am ajuns să nu o mai suport, să nu-i mai vorbesc decât foarte rar. Se pare că mama mi-a distrus viaţa, încât nu mi-a permis să mă căsătoresc. Astfel încât m-am văzut nevoit să apuc pe căi străine: masturbarea, alcoolul, nervii, stressul, dorinţa de sinucidere, chiar am încercat de 2 ori să-mi pun capăt vieţii! Bine că tentativele nu mi-au reuşit, că tot degeaba erau! Aşa că nu-i de glumă cu aceşti aborigeni, care numai ,,părinţi”nu sunt, nici măcar în glumă! Am rugămintea să-i părăsiţi pe aceşti părinţi iresponsabili, şi să vă faceţi viaţa dumneavoastră, la câteva mii de kilometri! Nu vă zic să-i urâti, ci să-i părăsiţi imediat şi fără rezerve, să vă apucaţi imediat să vă faceţi viaţa, să vă implicaţi în sportul pe care-l doriţi, şi să vă oferiţi fericirea de care aveţi nevoie! Însă întâi şi întâi aveţi nevoie de un iubit care să vă facă să vă simţiţi în al nouălea cer! Încercaţi să puneţi mâna pe el, şi nu veţi regreta niciodată! MULT SUCCES vă doresc!
Da.Inteleg perfect situatia.Si parintii mei erau la fel, nu erau multumiti niciodata de mine si nu inteleg nici azi de ce. Mi-au facut foarte mult rau si asta pentru ca am tinut la ei. As putea dezvolta mai mult, dar nu cred ca are sens.
Solutia: plecarea de acasa, dar nu aiurea. Cauta un job, gasesti tu ceva…daca se poate si un prieten care te face sa fii mai sigura pe tine. Si inca ceva: trebuie sa faci lucrul asta acum, fara nici un regret. Cu cat stai mai mult cu atat increderea in tine va scadea sub criticile parintilor.
Have a nice life.