Nu este prea mare pentru desene animate?

Sunt mama a doi baieti de 14ani respectiv 1an/8luni. Am intrerupt facultatea dupa anul II, in 2005. Dupa 1 an am ramas fara job, apoi m-am imbolnavit, hipertiroida autoimuna…, iar ca urmare a tratamentului hormonal am ramas insarcinata: rezultatul -al diolea baietel! Revigorare a bateriilor fizicului si psihicului. Cum rezultatul analizelor glandei tiroide sunt in limite normale, nu-mi ramane decat sa ma concentrez asupra familiei si carierei. Am multe de recuperat… dar nu reusesc sa ma descurc in situatii conflictuale, divergente de opinii, lucruri obisnuite intre mama si un adolescent in clasa aVII-a. Este un copil cuminte in general dar nu stiu cum sa-i distrag atentia de la calculator si televizor (numai jocuri si desene animate). NU ESTE PREA MARE PENTRU DESENE ANIMATE? La scoala se mentine cam pe la nota 8 daca ia note mai mari are grija ca media sa fie tot pe la 8; imi pierd rabdarea si tip la el, dar acum din ce in ce mai des. Trebuie sa ma controlez, dar imi e din ce in ce mai greu. Probabil ca am devenit exagerata si de aceea nu mai reactioneaza? I-am cumparat si un aparat multifunctional pentru exercitii fizice dar nu arata un interesfoarte mare. Am vrut sa-l trimit o luna la sala sa invete cum si ce sa lucreze la aparat dar nu am reusit… finantele… NU STIU… Poate frustrarea mea ca nu reusesc sa ma realizez pe plan profesional, de unde si limitarea optiunilor de a iesi din casa (de a merge la un spectacol de teatru, divertisment, expozitii, film etc.), ma face sa fiu cu nervii incordati tot timpul si sa explodez la cel mai mic semn ca pierd controlul si ca lucrurile nu urmeaza fagasul dorit? Ceva nu merge! Nu-i ascult suficient pe el si pe ceilalti? Imi place sa fiu o persoana independenta financiar si acum stau acasa incercand sa-mi gasesc de lucru. Nu stiu … Ce credeti ca trebuie sa fac? Poate ma concentrez prea mult pe tot ce este negativ in viata si nu vad de fapt ca am o casa, o familie, ceea ce este mai important? Dar eu, ca persoana? Anii trec…
Va multumesc anticipat pentru raspuns si toate cele bune!

Intrebare pusa de: Negut, 37

Raspunsul psihologului:

Din pacate trebuie sa va spun ca nu exista retete feneral-valabile pentru situatii de urgenta in familie. Asadar atentia mea se va indrepta rand pe rand asupra membrilor familiei dv.
As incepe evident cu dv, cea care ati scris scrioarea aceasta plina de ambivalenta, dezamagire, dar, in care am gasit si doza aceea de umor, de detasare, atat de necesara unei analize introspective. Asadar puteti avea „distanta” fata de lucrurile care vi se intmapla si le puteti discuta. Insa ele nu pot fi abordate toate in acelasi timp, pentru ca lupta pe toate fronturile poate fi cu o cheltuiala mare de resurse si rezultatele nu vor fi neaparat cele dorite.

Probabil ca daca dv veti reusi sa va gasiti linistea in aria profesionala care se pare ca a suferit cel mai mult (din cele mentionate de dv), poate ca si celelalte, fara a le acorda o atentie speciala, se vor calma pentru a le putea vedea apoi poate mai putin dramatic decat in prezent. Asadar, aveti o directie clara in acest sens? Stiti de unde sa incepeti?

Un lucru deloc de neglijat este noul rol matern pe care il aveti. Acest copil, desi aparut in urma tratamentului, are nevoie de atentia dv. Poate ca nu ati spus chiar tot in scrisoare, dar simt ca acest copil retrezeste in dv sentimente confuze. Poate ca retraiti cu aparitia acestui nou copil in viata dv ceva ce nu a fost clarificat nici la prima sarcina. A vedea dihotomic viata dv -intre a fi o mama si o femeie de cariera- pare usor fortat, evident ca astfel, oricare dintre cele doua veti alege o veti neglija pe cealalta. Oare nu exista cale de mijoc?

In ceea ce priveste baiatul de 14 ani, lucrurile sunt si aici un pic mai complicate. Odata cu aparitia unui copil intr-o familie, fratii au in general o atitudine ambivalenta. Noua aparitie capteaza atentia adultilor si evident el trece de pe primul plan pe un plan secund, ceea ce se asorteaza cu diverse nemultumiri, frustrari, furii. Poate ca ar trebui sa discutati un pic acest aspect cu el si sa il asigurati in continuare de dragostea dv. Desenele animate pot fi un mod de relaxare dar pot fi un semn de regresie, de reintoarcere in timp pentru a concura cu pozitia fratelui mai mic si evident, pentru a va atrage atentia asupra lui. Incurajati-l in continuare in zona sportului, a grupurilor de joaca, a gasirii unor hobbiuri care sa il reinvesteasca ca persoana. De asemenea nu uitati si de cateva momente comune de timp, de joaca cu dv sau cu sotul dv, pentru reasigurarea legaturii si importantei sale in familie.

Apropos de sot, el NU apare deloc in mesajul dv, ma intreb oare de ce s-a intamplat lucrul acesta? De ce l-ati omis sau poate ca l-ati omis inconstient. Poate ca si asupra acestui lucru mai trebuie sa reflectati.
Se pare ca nu sunteti impacata foarte tare cu viata dv care nu a curs conform unui plan comun, obisnuit, si faptul ca nu sunteti ca ceilalti va nemultumeste, va marcheaza.
Poate ca ar trebui sa va asumati faptul de a avea o alta viata, diferita, cu alte bucurii si impliniri decat marea masa a oamenilor, si de a nu va mai simti prinsa intre doua lumi, dar de fapt neapartinad niciuneia. Poate ca trebuie sa aveti propriul drum, diferit si asumat, care sa va dea sansa sa fiti implinita si sigura ca este drumul pe care IL ALEGETI.