Nu ma regasesc

De cateva luni ma simt straina in corpul meu, ca si cum ar trai altcineva in locul meu si eu m-as uita de undeva din afara. Am fost, timp de un an, la facultatea de limbi straine care nu mi-a placut deloc. Dimineata imi venea sa plang stiind ca trebuie sa ma duc la cursuri. Desi imi placeau materiile, simteam ca nu este locul meu. Am vrut sa merg acolo din dorinta de a face ceva foarte bine, am vrut sa dau si la arte dar am renuntat pentru ca nu ma credeam suficient de pregatita la desen. Cand am inceput facultatea ma plictiseam ingrozitor, nu imi imaginam o meserie interesanta si colegii mi se pareau incuiati. Incepusem sa ma deprim si ca raspuns am inceput sa zambesc mereu, ma bucuram de tot ce vedeam in jurul meu, incercam sa imi spun ca sunt multumita si ca viata este frumoasa. M-am fortat sa imi placa toti colegii, sa vad partile lor bune, desi nu aveam nimic in comun cu multi dintre ei. Dar… tot nemultumita am ramas de facultate si de tot ce aveam in jur. De atunci a inceput nepasarea aceasta si lipsa de interes pentru viata mea. Imi doream in continuare sa dau la facultatea de arte, dar tot nu credeam ca voi rezolva ceva. In tot acest timp parintii si prietena cea mai buna au fost sacaiti de faptul ca sunt nemultumita de facultate si m-au incurajat macar sa incerc. Am intrat pana la urma si ma simt foarte bine, imi pot imagina viitorul intr-un mod pozitiv si ma simt motivata sa invat. Totusi, am observat ca nu incerc sa spun nimic despre mine, despre ce stiu, doar urmaresc regulile si indicatiile profesorilor. De asemenea, nu ma simt in stare sa ma atasez cu adevarat de nicio persoana noua, desi am multe lucruri in comun cu noii colegi si chiar imi place de ei fara sa fac eforturi. Abia am inceput scoala si poate este prea devreme. Pe plan sentimental am ramas cu gandul la un fost prieten. Desi am trecut o data peste niste probleme si chiar nu mai vreau o relatie cu persoana respectiva. Stiu ca atunci am avut sentimente si nu stiu daca voi mai putea avea. Ok, normal ca voi mai putea, dar asa simt. Eu mi-am permis sa ma deschid, sa simt ceva, acum nu stiu ce am de nu imi mai permit. Ma gandesc ca am tot ce imi doresc si ma enerveaza ca sunt atat de pasiva. Am incercat cu statul in natura, cu petreceri, cu plimbari, cu citit, cu dansat, dar tot nu imi recapat interesul pentru viata. Nu stiu ce raspuns caut, presupun ca nu exista o metoda sigura de reconectare cu mine. As vrea sa stiu daca este ceva ce-mi scapa si daca exista un motiv evident pentru starea mea.

Intrebare pusa de: Manu, 20

Raspunsul psihologului:

Simt ca in spatele acestei nemultumiri cu scoala si cu alegerea cursurilor se afla o alta nemultumire mult mai mare, mai profunda si mult mai zdruncinatoare. Din gandurile asternute de dvs reiese o drama mai veche, care acum ‘iese’ la iveala prin aceste semne de negasire a locului, de nepotrivire identitara, frici profunde si spaime sociale. Cred ca ‘va scapa’ ceva care s-a dezvoltat in timp si care nu a fost formulat si rostit pana acum.

Metoda de reconectare cu noi poate sa vina din parcurgerea unui travaliu terapeutic facut serios si riguros, travaliu care v-ar putea ajuta sa completati acest puzzle interior din care lipsesc ceva ‘piese’, extrem de importante si pe care doar le pot anticipa dar nu cunoaste dintr-o simpla scrisoare. De asemenea as vedea starea dvs in contextul mai larg al vietii, al relatiilor cu membrii familiei unde se pare ca nu va gasiti raspunsurile.

Seamana cu o cautare a linistirii interioare, cu activare si excitare externa, ceea ce ar fi imposibil de realizat. Pentru ca fiecare are scopul, caile si consecintele sale. Si nu se pot compara unele cu altele. Sursa, scopul si consecintele trebuiesc cautate in alta parte, iar pentru acest demers, o psihoterapie de profunzime v-ar fi de ajutor.