Nu pot comunica cu fostul sot!

Problema mea este legata de fostul sot. Am divortat la inceputul lui 2010, dupa 14 ani de relatie ( 7 – casatoriti, 7 – prieteni ). Avem si un copil care acum are 6 ani. La inceput relatia noastra a fost frumoasa, eram doi copii cand ne-am cunoscut. In timp am crescut, si eu cel putin, am inteles ca suntem foarte diferiti, ca ne dorim lucruri diferite de la viata. Pentru ca ne iubeam mult am continuat relatia, ne-am casatorit, dar ne certam des, din orice, pentru ca mereu aveam pareri opuse. El este o fire foarte sociabila, eu sunt mai retrasa. Nu imi place sa ies, nu am prieteni. El ar fi stat acasa doar ca sa doarma. Pentru asta eram de acord sa il las mereu sa iasa singur, cu prietenii, chiar si dupa ce a aparut copilul. Am crezut ca in timp se va maturiza, va aprecia mai mult viata de familie, va sta mai mult cu noi acasa. Acum 3 ani, imediat dupa sarbatori, cautand ceva in calculatorul nostru comun, am avut surpriza sa ii gasesc mailul deschis, precum si o serie de fisiere cu fotografii – cateva sute – din ultimii doi ani. Am realizat astfel ca ma mintea foarte mult. Pleca la petreceri sau in oras cu colegii si mie imi spunea ca e la serviciu, pleca uneori si in afara orasului, iar eu stiam ca e in delegatie, iar el era la concerte. Sambata era zi de mers la film cu o gasca de prieteni, vinerea seara erau cu totii intr-un bar… iar eu stiam de fiecare data ca e la munca. Surpriza cea mai mare mi-au rezervat-o o serie de discutii pe messenger cu diverse fete, discutii care depaseau cu mult pragul unei simple prietenii, asa cum a sustinut el. Erau de fapt… sex online. Avea conturi pe diferite site-uri de socializare unde spunea ca nu e casatorit, si chiar se purta ca un barbat liber de orice fel de obligatii. M-a durut foarte mult. In tot acesti ani eu nu am avut nici macar un prieten barbat cu care sa vorbesc, mi se parea ca il tradez. Raspunsul sotului meu a fost ca eu sunt de vina, ca m-am ocupat prea mult de copil – serviciu nu mai aveam pe atunci – si el s-a simtit singur. Am incercat sa vorbesc cu el, sa il fac sa inteleaga ca ma doare tot ce face, dar el a spus ca nu se simte vinovat cu nimic. Ca fizic nu m-a inselat, deci nu avem ce repara. Dupa 4-5 luni de durere si zbucium i-am spus ca vreau sa ne despartim, sa divortam. Nu ma mai puteam uita la el ca inainte , si simteam ca nu il mai iubesc. De atunci, timp de 1 an si jumatate m-a amenintat continuu ca se va sinucide in ziua cand voi depune actele de divort. A incercat sa se poarte frumos, a facut scandal, a venit cu flori, s-a imbatat… Dar eu nu am putut trece peste minciunile lui. Am depus actele, am divortat in martie 2010. Fetita noastra s-a impacat foarte bine cu situatia, a inteles ca noi ne certam des si e mai bine sa locuim separat. Intre timp, in viata mea a aparut un alt barbat iar acum sunt insarcinata. Am o relatie linistita, nu mai traiesc iubirea de la 18 ani, dar am gasit un om echilibrat cu care traiesc o poveste simpla si linistita. Totusi, fostul meu sot nu se poate impaca cu ideea divortului. A uitat tot ce a fost intre noi, tot ce a gresit el, si ce am gresit poate si eu. Spune tuturor ca l-am inselat, ca am divortat de el pentru a fi cu actualul sot. Mai grav este ca ii spune toate acestea fetei noastre, care are doar 6 ani, ma iubeste foarte mult si normal sufera de cate ori il aude. Mereu ameninta ca il va omori pe actualul meu sot, la care copilul tine mult, pentru ca e un om bun. Fata a ajuns sa fie terorizata de ideea ca tatal ei si sotul meu se vor intalni si se va intampla ceva grav. Rugamintea mea este sa ma ajutati sa il fac pe fostul meu sot sa inteleaga ca prin comportamentul lui ii face rau fetitei noastre. Am incercat de nenumarate ori sa-i explic asta, dar poate ca nu stiu eu cum sa imi gasesc cuvintele. Mi-e tot mai greu sa traiesc in tensiune de cate ori vine sa ia fata la el, sa duc copilul la coltul strazii ca sa nu se vada cumva cu sotul meu. Iar cand fata se intoarce sa incerc sa gasesc explicatii pentru limbajul vulgar pe care tatal ei il foloseste la adresa sotului meu, si uneori a mea. Va multumesc mult.

Intrebare pusa de: Dumitru, 35

Raspunsul psihologului:

Ca si in terapia de cuplu nu va pot ajuta sa-l fac pe fostul dvs sot sa inteleaga…! Imi pare rau dar nici on-line lucrurile nu functioneaza altfel. Cel mult, ar fi de dorit pentru ca dvs ati scris scrisoarea, sa va ajut cumva sa vedeti ce anume se intamplat.

Sunt cateva aspecte la care ar merita sa zabovim, cum ar fi felul in care se prezinta, se comporta, simte sotul dvs si felul in care acest lucru va surprinde.

Spuneati ca ati fost 14 ani impreuna, ca v-ati cunoscut si ati crescut practic in aceasta relatie. Spuneti ca acum v-ati gasit un om echilibrat cu care traiti o poveste simpla si linistita. Asta ati cautat si inainte nu?!

Daca ati vazut ca sotul dvs nu este ceea ce va doriti, ca relatia era pusa in pericol, de ce nu ati stat de vorba cu el, de ce nu ati facut ceva?! Din scrisoarea dvs pare ca ati tot cedat teren usor, usor, in timp in fata nevoilor lui. Dar cu ale dvs ce ati facut?!

Fostul sot va reproseaza ca v-ati dedicat foarte mult cresterii copilului, dar el nu a facut asta, unde era el in povestea asta? L-ati lasat sa faca parte si el din povestea cresterii fetitei dvs? Cum poate cineva sa va minta si dvs sa nu vedeti, sa fiti de acord cu prima varianta de raspuns. Poate ca v-ati complacut in aceasta situatie?!

De asemenea, am sesizat ca divortul a fost la inceputul lui 2010, si de atunci a trecut 1 an de zile, timp in care dvs ati cunoscut alt barbat, v-ati casatorit, ati ramas gravida.

Mi se pare ca a trecut un timp destul de scurt in care sa se intample toate aceste lucruri. Ca noua relatie a venit (poate prea repede) pe ceva nerezolvat inca din trecut si acest ceva va este reprosat.
Un alt aspect care mi se pare interesant este felul in care fostul sot a ales sa va ameninte, sa va santajeze emotional.

Ma intreb la ce raspunde dansul? Cu ce l-ati amenintat de raspunde cu gesturi si promisiuni atat de dure si de grele?! Poate ca l-ati amenintat ca nu o sa-si mai vada deloc copilul. Poate ca da, poate ca nu. Pare insa ca nu este dispus sa renunte la cea mica, la a fi parte din viata si cresterea ei.

Sunteti gata sa acceptati acest lucru?! Ce sanse dati acestei variante?! Are ea de ce sa il (mai) intalneasca pe fostul sot?! Din ceea ce spuneti in scrisoare spuneti ca fetita a trecut relativ bine peste incident, desi tatal ei continua sa va ameninte.

Nu prea inteleg cum ar putea face fata bine fetita dvs acestor amenintari?! Pare ca a picat in mijlocul luptei dintre parintii ei. Poate ca ar fi de dorit sa acordati si acestei probleme ceva mai multa atentie.

Ceea ce as vrea sa reiasa din raspunsul meu este sa incercati sa va vedeti partea dvs de responsabilitate la ceea ce s-a intamplat si nu sa aruncati toata vina inspre el.

Pentru ca adevarul este undeva la mijloc si ar trebui sa incercati sa vedeti acel mijloc, care stiu ca poate fi greu de acceptat, dar fara asta nu se poate face nimic mai departe.