Nu pot lua o hotarare
Va rog sa ma ajutati cu un sfat, am mare nevoie. Sunt casatorita de aproximativ 20 ani. Casnicia mea nu a mers niciodata. Nu l-am iubit pe sotul meu, el s-a purtat urat cu mine, m-a lovit, m-a jignit si ma jigneste in continuare. Cel mai mult m-a afectat faptul ca a abuzat fizic si psihic de mine. Traieste cu alte femei, duce o viata dezordonata si mizerabila. Cu toate astea nu am avut puterea niciodata sa-l parasesc. Cateodata am sentimentul ca din cauza mea a ajuns asa, pentru ca nu l-am iubit. Nu a stiut sau nu a putut sa indure acest lucru, si atunci a ales calea asta de desfrau. Cu vreo sase ani in urma am cunoscut un barbat de care m-am indragostit. Si el la randul lui cu o casnicie care nu merge. Amandoi am hotarat sa ne schimbam viata. Ma simteam foarte bine in prezenta lui, eram linistita, imi crea o siguranta de sine. Alaturi de el am invatat sa comunic, ma puteam exprima asa cum simteam. Aceste sentimente nu le-am trait alaturi de sotul meu niciodata. Timpul a trecut si niciunul dintre noi nu a facut niciun pas catre ceea ce ne-am propus. Am inceput sa ma simt frustrata, sa nu imi mai convina situatia asta si fata de el aveam reactii destul de urate. Intr-o zi dupa o repriza de reprosuri mi-a spus ca s-a inselat in privinta mea, si nu mai vrea sa aiba sentimente fata de mine. In clipele acelea asa simteam si eu, nu mai puteam, obosisem, dar acum stau si ma gandesc daca am facut bine. El nu a mai sunat desi ne auzeam in fiecare zi la telefon. Mi-e greu sa cred ca s-a terminat. Nu-mi imaginez viata fara el, dar nici nu stiu cum sa reactionez. Fata de sotul meu, am sentimente de mila. Mi-e greu sa il parasesc si sa stiu ca sufera. Ma simt vinovata ca nu l-am iubit, am impresia ca din cauza mea este asa. Oare este normal sa simt asa? Ce sa fac, cum sa ies din starea asta? Nu sunt multumita de casnicia mea dar nici nu pot lua nicio hotarare.
Intrebare pusa de: pivoda, 42
Raspunsul psihologului:
Poate ca inca n-ati izbutit sa treceti peste despartirea de celalalt barbat care, paradoxal parea sa aiba si un rol de suport pentru casnicia dvs. Abia in lipsa lui spuneti ca incepeti sa va ridicati unele probleme.
Mai spuneti “Ma simt vinovata ca nu l-am iubit, am impresia ca din cauza mea este asa.” Poate ca inca nu v-ati dezmeticit din cealalta relatie, dar adevarul ca oamenii nu se schimba. Sotul dvs este asa cum este din cauza experientelor traite inca de la nastere si a inclinatiilor lui innascute.
Afirmatia dvs vine din dorinta dvs de a crede ca sunteti atat de importanta pentru el, incat sentimentele care i se adreseaza l-ar fi putut sau l-ar putea schimba. Sigur ca nimic nu este exclus, dar e putin probabil.
Mai degraba poate ca va e teama sa va construiti o viata fara nici unul dintre acesti doi barbati cu care ati avut relatii atat de mult timp si desigur ca atunci scormoniti in interiorul dvs dupa speranta.
Incercati sa purtati cateva discutii cu o persoana calificata, caci nimeni nu poate sa ia o decizie in locul dvs.
