Nu stiu cum sa procedam

Familia mea e divortata de aproximativ 2 ani iar mama vrea sa se recasatoreasca. Eu am locuit la tara iar de cand mama a plecat de la tata m-am mutat la oras. Mai am un frate care are 10 ani si inainte de a divorta parintii mei, ma impacam foarte bine cu el. Acesta in momentul de fata locuieste cu tatal meu. Mama mea a intrat intr-o depresie, ii este foarte dor de el, si mie deasemenea imi lipseste, si uneori sunt nervoasa si o supar pe mama. Este o poveste lunga, am suferit mult in acest divort, insa niciodata nu mi-a placut sa arat asta. Fratele meu ma mai suna, insa relatia noastra s-a racit. El nu vrea sa vina in vacanta deoarece este foarte speriat de mama care incearca din rasputeri sa il aduca sa locuiasca impreuna cu noi. Pentru mine bunicii au insemnat deasemenea foarte mult, mai ales bunica care imi este ca o mama. Este dificil pentru mine, sunt foarte confuza pentru ca nu stiu ce sa fac. Pe mama o iubesc mult deoarece o vad ca se straduieste sa imi dea ce are mai bun, insa tot la tara ma atrage sa ma duc, deoarece acolo am crescut, majoritatea prietenilor mei sunt acolo si toata copilaria mea. Uneori ma simt foarte singura, mama munceste pana seara, e o munca grea si o apreciez, insa este foarte greu pentru mine, e ca si cum nu as avea pe nimeni. Mama nu prea discuta cu mine, eu sunt o fire mai interiorizata, nu sunt persoana care spune ce simte deoarece ma simt judecata, frustrata, si mereu ma critic de fiecare data cand privesc in trecut. Mama nu o suporta deloc pe bunica, totusi eu o iubesc mult pentru ca face parte din copilaria mea. Cu ea ma urcam pe deal, mi-am petrecut majoritatea timpului si orice ar face nu o voi uita niciodata.Va spun sincer ca in momentul de fata simt o stransoare in piept, imi vine sa plang dar nu pot, stiu ca niciodata nu se vor mai intoarce acele timpuri cand eram atat de fericita langa familia mea, acum destramata.Barbatul cu care mama vrea sa se casatoreasca este de treaba, insa mie imi pare putin artificial si… nu stiu parca nu il suport cand vorbeste, cum se poarta. Stiu ca este un lucru nepoliticos, dar pur si simplu nu ma pot abtine.Eu mamei nu i-am zis ca nu il plac pentru ca este foarte legata de el, il iubeste enorm, insa uneori se cearta cu el. Nu stiu… este prea suparacios, mie mi se pare artificial, dar mama are ochii inchisi. ea nu vede. Stiti si dvs., dragostea e oarba. Mama in timpul ei liber sta pe messenger, discuta cu acel domn, isi dau web cam, ea pur si simplu e atrasa extrem de mult, inseamna enorm pentru ea. A venit si pe la noi de cateva ori, el are o fata de-o seama cu mine si un baiat de 16 ani. Chiar nu stiu cum va fi viata noastra daca mama va face o alegere proasta (nu stiu ce sa cred despre respectivul, nu il cunosc foarte bine insa asa mi se pare ca este).Va rog sa va spuneti parerea despre situatia mea si a mamei mele si cum sa procedam!

Intrebare pusa de: bianca, 17

Raspunsul psihologului:

Inteleg ca ati trecut printr-o perioada grea de 2 ani incoace odata cu divortul parintilor, o perioada opusa celei dinainte pe care o legati de copilaria dv. in care erati fericita alaturi de o familie unita, impreuna cu frate, parinti, bunici, prieteni, o lume idilica de tara. Din pacate, viata reala nu este o viata idilica si ne confrunta si cu situatii, experiente mai grele, dureroase, ca atunci cand dupa o zi cu soare pe care nu o mai vrem a se sfarsi, vin nori si furtuna.

Sunteti la o varsta dificila, ‘intre varste’-nici copil si nici adult, sunt doua lumi si stari interne dificil de pus impreuna dar pe care le aveti de parcurs fara doar si poate. Aveti nevoie de o perioada in care sa va intelegeti propriile stari, emotii, sentimente fata de ceea ce vi s-a intamplat si fat de ce ar urma sa vi se intample. Pentru ambele ati avea nevoie de mama in primul rand, de o comunicare cu ea, de a sta de vorba si a va asculta una pe alta.

Trageti dv semnalul de alarma in ceea ce va priveste si incercati sa exprimati fata de mama ceea ce va supara, deranjeaza, frici si ganduri ce tin de trecut si de viitor. Pana una alta va aveti una pe alta si daca acum nu va va ascultati, intelege, lucrurile se vor accentua si mai tare mai tarziu si distanta dintre voi s-ar mari si mai tare si va fi greu de recuperat.

In ceea ce o priveste pe mama dv, din cate imi spuneti, dansa incearca sa isi refaca viata dupa divortul de tata, fapt destul de greu si care necesita multa voita si curaj, daca ma gandesc ca are 2 copii (desi fratele dv este la tata) si un job solicitant. Ceea ce este greu de acceptat si solicitant pentru dv ar privi persoana catre care mama si-a indreptat atentia si care nu vi se pare potrivit, nu va inspira siguranta si incredere.

Ma intreb, pentru ca nu ati mentionat in scrisoare, care este relatia dv cu tata, cum v-ati despartit si care au fost conditiile in ceea ce va priveste? Mai tineti legatura? Cum se poarta cu dv? Tata ar fi de acord sa va preia cresterea, educatia? Si-ar asuma acest rol? Se pare ca sunt inca lucruri nelamurite in ceea ce priveste familia dv, felul in care s-au asezat lucrurile odata cu despartirea, cu divortul parintilor si cu care va confruntati dv in acest moment. Ma refer aici inclusiv la situatia fratelui dv!

Poate ca nu mai simtiti acel sprijin, suport, confort, sprijin pe care un tata, un barbat l-ar transmite celor apropiati, iar acest barbat nou din viata dv si a mamei dv ar fi complet nepotrivit pentru asigurarea acestui rol. Dar asta o priveste pe mama dv, ea l-ar alege ca partener de viata pentru ea, iar dv nu aveti nici cum sa va impotriviti si nici cum sa o protejati pe mama, mama este adultul din poveste si ea isi va asuma aceasta decizie. Doar viitorul va va arata daca mama a avut sau nu dreptate cu aceasta alegere, nici dv si nici ea nu stie ce va fi in viitor, doar prezentul arata ceea ce arata.

Situatia dv este dificila si necesita mult tact si atentie din partea mamei, tatei, restului familiei. Cred ca ceea ce puteti face dv este sa stati cat mai aproape de ceea ce simtiti in mod autentic si sa va gasiti spatiul pentru a va exprima aceste emotii si stari de fata cu ei. Insa deciziile adultilor ii privesc doar pe ei si ei au de rezolvat lucrurile asa cum cred ei de cuviinta. Aveti dreptul sa va exprimati parerea si ei sa o respecte in masura in care ea v-ar avantaja si v-ar crea un mediu propice de calm, siguranta si incredere. Mult curaj si succes!