Nu stiu sa spun NU
De doi ani sunt pe o pozitie de conducere, a doua din companie. Seful meu ma apreciaza pentru rapiditatea si corectitudinea mea. Exista, din pacate, unele decizii importante in domeniul meu pe care le ia fara sa ma intrebe. Daca exprim ezitari imi spune: „Lasa ca asa e mai bine“. Ce sa fac?
Intrebare pusa de: Stefania
Raspunsul psihologului:
Draga Stefania, tu ai crescut, si seful tau nu a observat. Probabil ca s-a obisnuit sa conduca singur si ii este frica de deciziile pe care le-ar lua dupa o consultare cu altii. Nu a mai facut acest lucru si nu pare dispus sa discute acest principiu al lui.
Schimbarea relatiei voastre va avea loc in timp. Imi scrii ca atunci cand este vorba de lucruri mai mici te lasa sa decizi singura si adeseori iti delega sarcini ce nu tin de tine. Deci, pentru unele lucruri are incredere in tine, pentru altele – nu. Aceasta diferentiere doare, deoarece, „daca suntem o echipa, atunci, chiar sa fim!” Spune-i acest lucru intr-o maniera eleganta.
Cere-i zece minute, in care ii spui ca te bucuri ca esti in acest job, care iti place mult, si ca tu stii cat ai crescut in companie si ca tii la ea. Spune-i ca exista momente in care ai sentimentul ca nu are destula incredere in tine si ca este important ca relatia voastra sa functioneze cat mai bine, de dragul companiei.
Intreaba-l apoi unde, in care puncte are dubii si, mai ales, cum vede el rezolvarea. Care este parerea lui? Daca te-a crescut pana aici, desigur ca te va„creste“ si mai departe. Ajuta-l..