Nu sunt respectata ca mama
Buna ziua, De ceva vreme parca nu mai sunt eu… Ma simt invizibila pentru toata lumea si ma doare ca nu sunt respectata ca mama. De ce spun asta? Am o fetita de 2 ani jumatate si pot spune ca am citit si citesc cam tot ce se gaseste depre educatia copilului si nu numai. Dar bunici toti trec peste cuvantul meu.
Daca spun ca nu are voie ceva, exact lucrul acela e facut. Daca ii atrag atentia fetitei ca nu e frumos sa faca un anumit lucru ( spre exemplu, sa le spuna musafirilor la revedere inainte ca acestia sa se fi ridicat, si sa fi avut intentia sa plece) mi se spune: „las-o ca e mica, ce stie ea?”. Ma simt neajutorata in astfel de momente.
De ce nimeni nu intelege sau nu vrea sa inteleaga ca educatia copilului incepe din prima zi? Ca nu poti sa ii dai voie azi sa faca ceva si maine sa nu ii mai dai voie pentru ca asa ti s-a casunat tie? In educatia unui copil trebuie sa fii constant si sa il ajuti sa inteleaga ce e bine si ce nu. Oare gresesc eu?
Va rog spuneti-mi cum as putea sa ma fac inteleasa in fata rudelor, patintilor, socrilor… sa nu mai treaca peste cuvantul meu? Am incercat sa vorbesc cu ei deschis dar fara succes. Mai nou sunt tot mai invizibila pentru socri. As vrea sa fiu mai pasiva si mai indiferenta dar nu am idee cum sa devin asa. Ma doare ca nu se poate sa fie bine. De cate ori incerc sa fac sa fie bine, vreau ca fetita mea sa aiba parte de bunici, de dragostea lor… De fiecare data trebuie sa se intample ceva. Am obosit de la atata lipsa de respect pentru cuvantul meu de mama. Ma simt invinsa. Va rog frumos dati-mi un sfat. Va multumesc!
Intrebare pusa de: Cosmina, 30
Raspunsul psihologului:
„Ma simt invinsa”. E foarte sugestiv spus. Tu, Cosmina, duci un razboi cu parintii si socrii, iar pretextul acestui razboi este educatia copilului. Tu vrei un ascendent asupra lor prin lecturile tale asupra educatiei copilului, ei pretind un ascendent asupra ta prin experienta lor de viata. Oricum am privi-o, este o lupta acerba pentru putere, pentru suprematie. Istovitoare, frustranta, consumatoare, ca toate luptele pentru putere. Cand problema se pune in termenii care pe care, ori eu, ori voi, exista putin loc pentru reconciliere.
Ipoteza mea este ca aparitia copilului a reactivat in tine lucruri nerezolvate in relatia ta cu parintii, resentimente ascunse, furii ingropate. Foarte probabil, in adancul tau, nu esti multumita de felul in care parintii tai te-au crescut. Altfel, de ce ai acorda o importanta atat de mare cartilor despre educatia copiilor? Daca relatia ta cu parintii (in special cu mama) ar fi fost ok, ai fi fost mult mai relaxata, ai fi facut multe lucruri „din instinct”, ai fi citit carti despre educatie, dar fara a pune atat de multa framantare, stress in acest demers etc.
Probabil, o parte din tine ar vrea sa le dea o lectie acestor parinti care nu au stiut sa-si educe copilul (pe tine, pe sotul tau ). Alta parte din tine apreciaza prezenta bunicilor si isi doreste ca fiica ta sa se bucure de acest avantaj.
Cele mai grele razboaie (si cele mai incrancenate) sunt razboaiele cu persoanele la care tinem. Sunt grele pentru ca dorim deopotriva sa le castigam si sa nu le castigam.
Bunicii simt tendinta ta de a-i desconsidera si reactioneaza in oglinda. Pe masura ce tu vei aprecia lucruri la ei, si ei vor incepe sa aprecieze lucruri la tine. Pe masura ce tu ii vei respecta (cu adevarat, fara sa-i dispretuiesti), si ei vor incepe sa te respecte. Dar acest lucru este mai usor de zis decat de facut. Tu ai nevoie acum sa te eliberezi de resentimentele acumulate in perioada propriei copilarii.
