Pauza = despartire?
Pauza = despartire? Pauza = inchegare a relatiei?…. Cum se ajunge la aceasta pauza?? Cauze? Motive? Poate suna deja a cliseu si sunt sigura ca exista multe povesti ca ale mele, dar totusi astept si eu pareri si sfaturi poate… Sunt implicata intr-o relatie de aproape 7 luni. De aprox o luna am inceput sa simt o anumita raceala si am intrat la banuieli cum ca exista o alta pers. Spre rusinea mea am cautat in telefon si am gasit apeluri si mesaje atat trimise cat si primite la ore tarzii in noapte. Continutul nu l-am vazut, ci doar mesaje receipts-urile (pe care a uitat sa le stearga). I-am cerut explicatii …raspunsul : „Este o amica f buna” 🙂 .
Hai sa spunem ca inghit aceasta fraza. Aseara am primit vestea ca ar vrea sa o lasam mai moale. Am acceptat sa vedem care sunt sentimentele fiecaruia si incotro sa o luam (ori la bal ori la spital). Ce e ciudat ca el nu stie de ce se enerveaza in prezenta mea, nu stie de ce a luat aceasta hotarare ba mai mult, daca nu il sun ma cauta el, ba chiar imi reproseaza ca nu ii raspund („doar eu am zis sa o lasam mai moale, nu sa nu mai vorbim”). Tin sa precizez ca nu l-am tinut ca intr-o colivie. Am iesit tot timpul atat amandoi cat si separat cu diferiti prieteni. Oare ii este frica de o relatie? (este prima relatie serioasa la el), la mine au mai fost una de 4 ani si una de 1 an. Sa astept sa vad ce va fi? Sa-l incerc sa fac in asa fel incat sa fie ca inainte? Sa-l las in pace (numai ca imi este frica, ca aceasta „pauza”, va duce la o despartire). Sa lupt pt el? Sa fug de el? Sa-mi vad de treaba mea? Nu stiu ce sa fac…. Problema mea e ca nu stiu cum de s-a ajuns aici…
Intrebare pusa de: A, 23
Raspunsul psihologului:
Pauza poate fi considerata o despartire de proba. In acest rastimp, cei doi incearca sa vada cum se descurca in lipsa celuilalt. Uneori se descurca bine si atunci se ajunge la o despartire, alteori isi dau seama ca le e dor unul de celalalt si revin in relatie.
Dar aceasta este o descriere foarte simplificata, caci deseori sentimentele se confunda unele cu celelalte. De plida, teama de singuratate poate amorsa dorul de partener. Incapacitatea de a accepta esecul intr-o relatie poate fi confundata cu speranta ca lucrurile vor merge mai bine in urmatoarea „transa.” Sau suferinta data de sentimentul ca nu mai esti dorit (in orice caz atat de mult) sa-ti dea impresia ca partenerul este singura persoana din lume pe care tu o doresti si ca ai face orice sa mai simti macar o singura data ca te vrea langa el.
Se poate si invers. Adica bucuria ca esti iarasi liber sa faci orice te taie capul fara a tine cont de partener sau tendinta de a-l desconsidera pentru ca si-a propus (sau a acceptat) o despartire temporara te pot face sa uiti ce-ti placea la el, momentele frumoase pe care le-ati trait impreuna.
Eu cred ca important e sa ai putinta de a analiza ce simti in aceste clipe. Sa-ti dai seama ce vrei cu adevarat si cum ar putea fi mai bine pentru tine. In ruptul capului nu cred ca altcineva ar putea sa stie mai bine decat tine ce simti sau ce vrei.
Iar incercarea de a afla motivele pentru care s-a ajuns aici poate sugera ca vrei sa-ti dai seama ce responsabilitate ai tu (si el) pentru problemele din relatia voastra. Fiecare om e deosebit, de aceea nu exista doua relatii la fel, ci aproape o infinitate de combinatii.
Din nefericire avem tendinta de a ne repeta greselile si de a impune partenerului un anumit rol la care nu poate sa faca fata, motiv pentru care putem avea impresia ca „toti barbatii sunt la fel” sau „toate femeile sunt la fel” si realmente toate relatiile in care intram ajung sa se deruleze intr-un mod similar si sa se destrame din motive similare. Asa incat a ne afla slabiciunile este primul pas pe care-l putem face pentru a ne da seama cum ne alegem partenerii, ce ni se potriveste si cam cum am putea uneori sa evitam repetitiile care ne duc la esec.
