Poate o sa fie prea tarziu?

Am 32 de ani si acum o luna s-a incheiat divortul. Povestea mea a inceput la inceputul anului 1999 cand l-am cunoscut pe Bogdan. Am fost prieteni, l-am iubit foarte mult, dar dupa un an a decis sa ne despartim (motive de genul: eu mica, el termina facultatea, voia sa plece sa-si faca o cariera in afara etc.) Am fost distrusa, dar am trecut totusi peste aceea perioda si dupa 6 luni, timp in care el nu a plecat din tara sa-si faca studiile, ci s-a mutat cu o femeie la el, s-a despartit de ea si m-a cautat iar. Am reluat relatia, dar n-a durat decat vreo jumatate de an pentru ca el a plecat intr-adevar in America. Vorbeam rar, dar niciunul nu renuntam la acelasi numar de telefon, nu cumva sa nu mai existe nicio comunicare intre noi. A trecut aproape un an si am primit de la el un e-mail in care ma anunta ca se insoara in trei luni cu o romanca si ea stabilita acolo. Din nou am fost distrusa, dar a aparut in viata mea un baiat, Florin care a avut multa rabdare cu mine. Chiar inainte cu 3-4 zile de nunta lui, Bogdan m-a cautat la parinti la Valcea, si-a lasat viitoarea sotie acasa cu ai parintii lui, la tara, undeva langa Ramnicu Valcea, si a venit sa ne vedem. Am stat de vorba in oras, ne-am povestit ce am mai facut si atat. Asta se intampla in august 2002. El a facut nunta, eu mi-am vazut de prietenul meu Florin, asta pana in decembrie, cand am primit un telefon disperat de la Bogdan, chiar in ajun de Craciun ca vrea neaparat sa ne vedem. Am ales sa vin pe furis in Bucuresti, unde stateam doar cu sora mea, dar ea era la parinti, el a venit de la Craiova si ne-am intalnit. Mi-a povestit atunci ca nu-i e bine in casnicie, ca a plecat de tot de la sotie si ca divorteaza. Asta s-a si intamplat. S-a intors in tara, dar la Craiova, vorbeam nu foarte des, dar mereu la o luna, doua, ori ne telefonam, ori ne vedeam si ne spuneam care ce mai face. Eu in Bucuresti am mentinut relatia cu Florin. Bogdan parca vroia mai mult, dar nu era decis si nici eu parca nu vroiam sa fac pasul asta. Rational vorbind ma parasise de alte 2 ori si trecusem foarte greu peste asta. Atunci am luat decizia de a ma casatori cu Florin. L-am anuntat si pe Bogdan ca ma marit. M-a sunat dupa nunta sa ma felicite, iar apoi dupa o luna si jumatate iarasi sa-mi spuna la multi ani, de ziua mea, in 2004. Doar am vorbit. A urmat apoi un an si jumatate in care nu am luat prea mult legatura, pana cand am aflat ca Florin mintise foarte mult, cu niste bani, cu facultatea lui, nu mai avea serviciu si aducea banii de la nunta. Vizionam apartamente ca sa ne cumparam unul, dar el nu mai avea deloc bani, deci totul era o minciuna. Atunci s-a intamplat sa primesc un telefon de la Bogdan care era si el pe la tara la parinti, langa Valcea, singur, iar eu eram fara Florin la Valcea in concediu, in august 2005. Ne-am vazut si acum eu am fost cea care avea probleme. De atunci am inceput sa ne vedem. Imediat i-am spus lui Florin ca nu se mai poate si sa divortam. Nu a vrut si am tot incercat pana in decembrie, cand de sarbatori am luat hotararea ca la intoarcere acasa sa plec eu si sa bag divort. Asta am si facut, am bagat actele de divort, dar acum aveam niste bani si eu si Florin ne-am cumparat in perioada divortului o garsoniera jumatate-jumatate, el crezand ca ma razgandesc. S-a terminat divortul fara ca el sa se prezinte vreodata, in 3 luni. In iunie 2006 m-am mutat cu Bogdan la el, a vrut sa facem imediat nunta, dar judecatorii erau in vacanta si el nu avea hotararea de divort autentificata, asa ca am asteptat pana in septembrie. In decembrie ne-am hotarat ca vrem si copii, s-a intamplat sa raman insarcinata in februarie 2007, cu gemeni. La 8 saptamani unul nu s-a mai dezvoltat. A ramas celalalt si medicii ne-au asigurat ca e mai bine asa ca eu eram slabuta si nu as fi dus o sarcina de gemeni. Dar la 7 luni au descoperit ca si cel care ramasese avea mari probleme si ca nu va trai la nastere. Am luat hotararea de a mi se provoca nasterea, am nascut un baietel pe care nu l-am vazut, nu stiu decat ca a trait 30 minute. Ni s-a recomandat ca un an sa nu mai incercam. A trecut anul, fara sa ne vindecam de trauma niciunul. El refuza sa vorbeasca si m-am inchis si eu. Apoi am incercat un an si jumatate si nu am mai ramas insarcinata. Sexul devenise programat si numai pentru a ramane gravida. Am inceput apoi sa mergem la medici – nu aveti nimic ne spuneau toti. Am incercat patru luni la rand inseminare arficiala, apoi chiar fertilizare in vitro. Sapte embrioni de cea mai buna calitate, chiar a fost foarte uimit medicul, mi s-au implantat doi, dar nu s-au prins. Apoi am vrut sa incercam cu ceilalti cinci congelati, dar n-au rezistat la decongelare. Imediat dupa asta el a luat hotararea de a ma da afara. Era casa lui, dar renovata din banii mei. Intre timp, cand am ramas insarcinata am vandut garsoniera mea ca sa renovam ca veneau doi bebelusi. M-am trezit in septembrie anul trecut singura, fara sa am unde sa stau, cu salariul redus de guvern… O saptamana l-a tinut despartirea, dar apoi a inceput sa vrea sa ne vedem, sa vorbim, sa incercam sa avem un copil, dar fara sa ne mai mutam inca impreuna. Eu am zis ca nu asa, ori ca o familie, ori nimic. La sfarsitul lui noiembrie am cedat la plansetele lui si l-am primit la mine. Dar imediat a cunoscut o fata de 24 de ani, urata si nici foarte desteapta. De atunci s-a schimbat, a vrut imediat divortul, n-a mai vorbit deloc, deloc cu mine, s-a mutat ea in casa in care erau toate lucrurile mele imediat, la nici o luna dupa ce l-a cunoscut, cand inca nici nu bagasem actele de divort. Acum suntem divortati de pe 14 martie si tot nu vorbeste deloc cu mine. S-a dus cu ea la parintii lui la Craiova de Paste. Simt ca nu pot sa-l uit, nici el nu vrea asta, e egoist si la toti le spune ca nu e nimic serios cu tipa aia, ca e foarte afectat de divort si trece mai usor peste cu cineva, dar cu toate astea face total invers decat spune. Acum a zis ca inca nu vrea sa stie nimic de mine, dar ca o vorbim normal, mai are nevoie de timp. Nu stiu ce se va intampla, am dat totul in viata pentru el, nu pot sa ies cu nimeni, mi se pare ca viata mea s-a sfarsit. As vrea sa se intoarca la mine, dar stiu ca atata timp cat e cu ea nu se va intampla si mai stiu ca ea cunoaste problemele noastre cu copiii si o sa profite de asta. El isi doreste copii si va ceda. Mai stiu ca nu va fi fericit cu ea si ca apoi va veni sa vorbeasca cu mine si sa se planga. Dar de ce trebuie sa se intample astea asa tarziu? Cand poate o sa fie prea tarziu? Ce parere aveti despre comportamentul lui? Un barbat iesit dintr-un divort sa se mute imediat cu o femeie si cu atat mai mult cu una care si el a recunoscut ca nu e nici pe departe frumoasa sau desteapta.

Intrebare pusa de: Chiriac, 32

Raspunsul psihologului:

Unul dintre cele mai mari cosmaruri ale unei femei este sa nasca un copil mort sau care nu poate sa traiasca. Cred ca o asemenea trauma ataca miezul feminitatii si fiintei, pur si simplu il sfarteca. Lasa o rana atat de uriasa, incat este nevoie de mult timp si de mult suport al celor din jur ca sa se cicatrizeze.
Desi de fapt nimeni nu are vreo vina, din pacate, partea ascunsa a mintii noastre tinde ori sa se auto-invinovateasca, ori sa dea vina pe altii, ori si una si alta. Acesta este motivul pentru care o astfel de suferinta intr-un cuplu poate sa fie pusa la dospit sau negata (caci rational nu e vina nimanui), nu se discuta despre ea, poate nici macar in gand, nu se impartaseste si, de aceea nu poate nici sa treaca. Ii roade pe dinauntru atat pe fiecare membru al cuplului, cat si pe cuplul in sine.
In plus, la dvs, parca vinovatia, desconsiderarea de sine si temerile legate de viitor s-au intruchipat in femeia “nici pe departe frumoasa sau desteapta” pe care el se pare ca o prefera deocamdata. Poate ca ea este modul lui de a face doliu dupa copilul mort sau poate e o fuga, n-as putea sa spun, dar ceea ce as putea sa fac este sa incerc sa va ajut pe dvs. Ganditi-va la ce inseamna toate pierderile pe care le-ati suferit si la ce au insemnat pentru dvs la momentul cand s-au petrecut, iar eu, in locul dvs, as face-o alaturi de o persoana calificata.
Incercati sa asimilati aceste pierderi, sa le lasati in urma si atunci poate va va fi mai usor sa va dati seama ce va doriti cu adevarat in viata dvs, nu numai pe cine. Cand pierzi ceva, este posibil sa-ti doresti nespus sa-l recuperezi, dar acest lucru limiteaza viitorul la un unic punct si exclude orice alta speranta. Si tocmai speranta ca sunteti in stare sa va luati viata in propriile dvs maini si sa alegeti din mai multe variante care vi se potrivesc v-as recomanda s-o recuperati, poate cu ajutorul unui psihoterapeut.