Putem face o terapie si fara sa avem simptome, nelinisti, vreo problema sau vreo durere?

Raspunsul psihologului:

Putem face o psihoterapie pentru a ne cunoaste. Psihanaliza, de exemplu, nu este doar o metoda de psihoterapie ci si o metoda de sondare a psihismului inconstient.

Urmand o psihoterapie psihanalitica, nu doar reducem nelinistile (anxietatea), nu doar dizolvam simptomele, ci devenim constienti de felul in care noi functionam la nivel psihologic. Ne descoperim astfel tiparele de gandire, motivatiile inconstiente, dorintele si temerile ascunse, precum si mecanismele psihice prin care evitam, distorsionam acele aspecte ale realitatii care nu ne plac sau care ne sperie. Ne intelegem mai bine pe noi insine si ii intelegem mai bine pe ceilalti.

Imi place sa spun ca a face o psihanaliza sau o meditatie Zen nu strica nimanui. Cu totii avem nevoie de o igiena mentala, dar cei mai multi dintre noi sunt departe de a constientiza aceasta nevoie. Este posibil, sper, ca in viitor a efectua un proces de igiena mentala cu regularitate sa devina la fel de firesc precum spalatul pe dinti, de exemplu.

In prezent insa, este adevarat ca marea majoritate a celor care solicita o psihoterapie fac acest lucru doar cand ajung in situatii de criza. A fi in criza iti creeaza o motivatie puternica pentru a face psihoterapie.

Personal, pana acum nu m-am aflat niciodata in situatia in care cineva sa-mi solicite o psihoterapie fara a avea o problema. Ca problema este foarte vag definita, asta este alta poveste. Multe probleme care ii imping pe oameni catre o psihoterapie sunt vag definite si de fapt unul din obiectivele psihoterapiei se refera la definirea clara a problemelor (nu se spune ca o problema bine definita este pe jumatate rezolvata ?). Mai mult, problema prezentata nu este niciodata adevarata problema, caci adevarata problema rezida intr-un conflict inconstient.

Ca sa o spun foarte direct, eu nu cunosc oameni fara probleme. Cunosc oameni care spun despre ei insisi ca nu au nici o problema, dar spun asta tocmai pentru ca nu se cunosc pe ei insisi, nu au capacitatea de a se autoobserva, nu pot realiza un demers introspectiv suficient de profund. Una este sa nu ai probleme si alta e sa negi problemele pe care le ai.

Sa luam exemplul unei persoane care se plange in continuu de modul nedrept si persecutoriu in care o trateaza cei din jurul ei. La un moment dat, aceasta persoana citeste intr-o carte de popularizare a psihoterapiei o descriere a comportamentului de victima si recunoaste in acea descriere propriile tendinte de autovictimizare. Isi da seama brusc ca are o problema. O avusese si pana atunci, dar nu fusese constienta de asta.

Pe multi ii sperie gandul ca ar putea avea probleme, privesc acest lucru ca pe o critica, ca pe o respingere ca pe ceva rusinos umilitor. Dar problemele apar tot timpul, la toata lumea (!), iar asta semnaleaza faptul ca a sosit momentul sa trecem la un alt nivel de dezvoltare personala..