Repet acelasi tipar
Repet mereu acelasi tipar. Sunt impreuna cu el de trei ani si ceva. Toti prietenii lui, verii mai mari, acum si mai mici, au copii si sunt casatoriti. Prietenele mele, rudele mele, nu. A fost primul meu barbat, dar am avut o tentativa de viol, pe la 9 ani cred, de care stie. A venit in relatia asta mai mult carpa, dupa o relatie mamut cu altcineva. La vremea respectiva nu eram foarte sigura de relatia noastra. Mi-a taiat-o scurt cu casatoria si copii, iar in ultimul timp ma surprind pe mine ca renut la visul asta. Nu mai discut nimic in acest sens. Cenzurez orice gand, fantezie. Avem doua pisici. Le tratam ca pe copii. Eram amandoi cu o gramada pe cap, cand ne-am cunoscut. Am fost foarte deschisa cu el, i-am spus sa tina „doliu” cat vrea. Am mers pe ideea aia din reviste, ca pe barbat trebuie sa-l inveti sa vorbeasca despre el, ca singur n-o sa zica niciodata, asa ca am renuntat la orice madrie si nevoie si intai l-am intrebat eu. Inapoi n-a venit intrebarea. In general, l-am menajat mult. Apoi mi-am dat seama ca pe undeva incep sa pierd. Eu aduc bani in casa, eu am libido-ul mai mare, eu adun si strang si tot eu sunt aia isterica, care face „drame pentru lucruri care oricum s-au intamplat”. Vorbesc cat pot de frumos cu el, uneori ii caut si scuze, dar am impresia ca orice responsabilitate, cat de mica, e un pas prea mare din punctul lui de vedere. In acelasi timp, nu ma imparte cu nimeni, sunt comoara plina cu aur, e posesiv si nicio femeie nu e ca mine, dar se impiedica in gandul asta parazitar ca el m-a facut femeie, si ma trateaza ca un copil si adora doar dulcegaria mea, nu vrea sa auda de certuri. Spune ca i-au marcat existenta in rau. Dar vrea sa ne iubim, sa ne intelegem, sa ne respectam, sa vorbim unul cu altul. Sunt in tara nimanui. As vrea sa am o harta, singura nu prea mai fac fata si am mintea grea de atatea responsabilitati. Cer prea mult? Sunt marcata de o nevoie prea mare de protectie, afectiune, care trebuie tratata? Il incurc? Ma incurc? Cum ma pot regrupa? De unde incep?
Intrebare pusa de: lidia, 27
Raspunsul psihologului:
Stiu ca s-ar putea sa ti se para ciudat ce iti scriu acum, dar din mesajul tau nu reiese clar daca il iubesti sau nu. Da, ai nevoie de protectie, de afectiune, iti doresti sa indraznesti sa visezi la casatorie si copii, dar il iubesti pe el? Altfel spus, cu el vrei sa te casatoresti? Sincer, nu pare ca il respecti prea mult, te frustreaza enorm si esti foarte furioasa pe el ca nu se hotaraste sa intre in tiparul prietenilor si verilor sai insurati si cu copii. Iar tie ti-e teama ca vei ramane in tiparul prietenelor si rudelor tale nemaritate.
Esti foarte furioasa pentru ca te simti blocata si esti foarte preocupata de maritis (de altfel,cu tema asta si incepe mesajul tau). Dar nu asta e problema. Žntrebarea este: il iubesti? Pe el il vrei cu adevarat? Insist asupra acestor intrebari intrucat am vazut multe femei in situatia ta care au reusit pana la urma sa “urneasca bolovanul”, s-au casatorit si apoi s-au intrebat: “Doamne, ce-am facut? Pentru asta m-am stresat atat? Si imi voi petrece cu el TOATA viata?” Au inteles, dupa casatorie, ca adevaratul motiv care bloca lucrurile era insuficienta dragostei.
