Sotul meu devine agresiv in cazul in care fiul nostru se afla in situatii competitive

Buna ziua, Sotul meu devine agresiv in cazul in care fiul nostru se afla in situatii competitive (scoala, sport de performanta) si nu se ridica la nivelul asteptarilor lui. Se manifesta astfel: ridica tonul, vorbeste patimas, jigneste direct (ex. esti prost, las, nu esti in stare sa.., pentru ce cheltui bani…, mameluc, s.a.) sau indirect prin comparatii cu alti copii (aia cum sunt in stare sa…tu de ce nu esti ca ei?).

Acum un an l-a lovit in timpul unui concurs de fata cu toata lumea (i-a ramas urma palmei lui pe obraz) si a promis ca n-o sa se mai repete. I-a parut rau pentru gestul lui, chiar i s-a facut rau dupa ce a trecut furtuna. Acum cateva zile, tot in timpul unui concurs, l-a certat si l-a bruscat pe fiul nostru pentru ca n-a jucat la nivelul la care se astepta. Deorece mie mi s-a facut frica ca va repete gestul de acum un an, il tineam de mana in timp ce el ii strangea capul baiatului nostru obligand-ul sa priveasca intr-o anumita directie in timp ce il certa. Gestul meu l-a deranjat atat de tare incat m-a plesnit peste mana si a tipat si la mine de fata cu toata lumea.

Este prima oara de cand suntem casatoriti (14 ani) cand face un asemenea gest. Mai tarziu si-a cerut iertare dar mi-a spus ca am meritat-o pentru ca m-am bagat si probabil n-o sa se mai intample. Sunt foarte dezamagita si derutata si nu stiu care este limita tolerantei in fata unor astfel de gesturi care ma dor foarte mult si care m-au indepartat de el. Mentionez ca nici eu si nici baiatul nu i-am vorbit urat sau am facut vreun gest care sa justifice purtarea lui.

De asemenea, devine violent verbal (ridica tonul, jigneste) cand il ajuta la lectii daca baiatul nu este atent sau nu intelege din prima. Comportament nejustificat in conditiile in care baiatul nostru are medii numai de 9 si 10 si rezultate foarte bune in activitatea sportiva. In afara competitiilor pare a fi sotul si tatal ideal, este chiar sensibil, se joaca cu copilul si ii asigura toate conditiile materiale de care are nevoie, in limita posibilitatilor.

Totusi schimbarea de atitudine mie imi face foarte rau si cred ca si copilului chiar daca el nu arata din dorinta de a-si proteja tatal, mai ales ca este un baiat sensibil si destul de timid. Imi iubesc foarte mult copilul si nu vreau sa fie educat astfel (cu violenta, chiar daca e si numai verbala). De aici pleaca toate certurile si discutiile din casa. Ce ma sfatuiti? Va multumesc anticipat.

Intrebare pusa de: Ariana, 42

Raspunsul psihologului:

Foarte probabil, sotul dvs crede ca in felul acesta il pregateste pe baiat pentru a obtine succes in competitii. Il antreneaza sa fie disciplinat, atent, vigilent, „pe faza”. Intentia nu este rea, dar modul in care o pune in aplicare risca sa aiba efecte contrare pe termen lung. Poti foarte bine sa antrenezi pe cineva fara sa-l umilesti.

Cert este ca sotul dvs pune foarte mult suflet in asta. Este foarte important pentru el ca baiatul sa aiba succes. Merita sa-i puneti intrebarea asta: de ce este atat de important pentru tine ca acest copil sa fie performant? Ce iti aduce asta tie? Multi parinti cauta sa se realizeze prin copii, sa-si satisfaca propiile ambitii, sa-si repare imaginea de sine vatamata in urma propriilor esecuri. „Daca eu nu am putut, el trebuie sa poata”.

Mai devreme sau mai tarziu, copilul se va simti folosit. Desi se poate bucura ca tata ii ofera atentie si il antreneaza, el percepe totodata exagerarea, nefirescul reactiilor tatalui. Multi copii, din iubire pentru parintii lor, aleg sa se lase folositi, isi asuma rolul de performer al carui destin este sa indeplineasca ambitiile parintilor. Copiii se pot simti chiar valorizati, importanti pentru ca au fost „alesi” sa realizeze aceasta sarcina. In acelasi timp, se simt impovarati, folositi si „deturnati” de la realizarea propriului destin. Nu ei aleg ceea ce vor sa faca in viata, parintii aleg pentru ei.

Aceasta ar putea fi deci o motivatie pentru atitudinea si comportamentul sotului dvs: cauta sa compenseze, sa realizeze prin fiul sau ceea ce nu a putut realiza el. Vrea ca fiul sau sa fie asa cum el ar fi vrut sa fie, dar nu a putut fi.

Alta cauza ar putea fi ceea ce in psihanaliza se numeste „identificarea cu agresorul”:  fac copilului meu ce mi-a facut mie tata. Nu m-am putut opune tatalui meu si atunci am devenit ca el.

In fine, daca sotul dvs este o persoana performanta care are succes cam in tot ce intreprinde, atunci nu se pune problema compensarii, ci mai degraba a evitarii lezarii imaginii de sine. Daca tine foarte mult ca tot ce face el sa fie un succes, atunci automat si copilul lui trebuie sa fie o persoana de succes pentru a-l reprezenta cu cinste si sa nu-l faca de rusine.

Din fericire, asa cum spuneti, in afara competitiilor pare a fi sotul si tatal ideal. Asta inseamna ca poate fi abordat in scopul unei discutii sincere in care sa-l confruntati cu ipotezele pe care vi le-am prezentat mai sus. Multi oameni confunda succesul in plan social cu implinirea de sine. Fals. De obicei, goana dupa succes si tot felul de validari isi afla originea tocmai intr-un sentiment acut de neimplinire.