Tristete, amara tristete
Marturisesc ca ma aflu in aceeasi situatie. Copilul meu are chiar accese de furie cateodata cand vreau sa-l iau acasa de la bunici. Mi-a zis odata sa plec acasa ca nu vrea sa ma vada. Ma tot chinuie gandurile de-atunci, mai ales ca-mi dau tot interesul sa-l cresc cum trebuie si sa-i ofer afectiune si cat mai mult din timpul meu. Il iubesc nespus dar ma simt respinsa si banuiesc ca la randul meu il resping si eu. Replicile lui taioase imi provoaca o tristete nemarginita si in acelasi timp ma simt teribil de debusolata. Nu-mi dau seama unde gresesc pt ca ma gandesc ca in toata afacerea e numai vina mea. Daca ma poate consilia cineva as fi cat se poate de recunoscatoare. E cea mai amara senzatie pe care am gustat-o vreodata.
Intrebare pusa de: monica, 30
Raspunsul psihologului:
Din cate inteleg, copilul dumneavoastra se infurie uneori cand il luati de la bunicii cu care sta cand sunteti plecata (la serviciu ?), iar dumneavoastra aveti impresia ca nu sunteti o mama suficient de buna pentru el, desi va straduiti din rasputeri.
Este posibil sa va simtiti respinsa fiindca copilul, cand refuza sa plece cu dumneavoastra, va „arata” in acest fel cum se simte si el cand il lasati la bunici pentru ca aveti si alte preocupari in afara lui, care nu-l privesc. Cu alte cuvinte, exista posibilitatea ca el sa se simta abandonat si respins de dumneavoastra cand il lasati la bunici, pentru ca isi doreste sa petreaca de fapt cat mai mult timp cu dumneavoastra.
Faptul ca isi declara sincer si direct sentimentele, furia este cea mai mare dovada a faptului ca in realitate sunteti o mama buna. Un copil nu-si exprima nevoalat agresivitatea fata de parinti daca nu se simte intr-un mediu sigur, securizant. Adica nu isi manifesta furia daca nu are incredere ca nu va fi pedepsit sau ca mesajul lui nu va fi primit cu intelegere.
Incercati sa discutati cu copilul dumneavoastra despre cum se simte cand nu puteti fi langa el si vorbiti-i despre motivele pentru care nu aveti cum sa va petreceti tot timpul in compania lui.
