Vreau sa fac sa fie totul bine
Am 31 de ani si nu m-am realizat nici profesional, nici pe plan personal. Sunt disperata am grija de o batrana in varsta de 86 de ani care e foarte rea. Cu mine, numai cu mine. Nu stiu cu ce i-am gresit. Este bunica mea. Desi am avut un singur prieten si prin urmare, un singur barbat mi-a intrat in casa de cand ma stiu, bunica mea ma face in toate felurile, si mai ales ii place sa imi zica precum ca sunt curva. Pe deasupra, ii place si sa bea alcool.
[…]Toti vad numai aparentele si nimeni nu ma crede pe mine pt ca pe deasupra, bunica mea mai e si prefacuta si are si ca avantaj experienta de viata. Nu vreau sa imi pierd casa datorita bunavointei unor oameni sau rautatii sau prostiei sau lacomiei altora. Vreau sa fac sa fie totul bine, si pt bunica mea care pana la urma, imi e ruda chiar daca e rea, dar si pt mine, pentru ca asta e singura mea asigurare pt a fi fericita, insa nu stiu cum sa fac asta si ma simt foarte singura si coplesita de situatie.
Intrebare pusa de: X, 31
Raspunsul psihologului:
Povestea dv de viata este destul de complicata si greu de abordat doar dintr-un singur punct. Exista mai multe planuri care ar trebui discutate, exista planul concret, real si planul intern, sufletesc.
Scrisoarea mai este strabatuta si de o multitidine de sentimente contrare, ambivalente: deschideti scrioarea spunand ca nu sunteti realiza nici personal, nici personal iar undeva in corpul scrisorii spuneti ca sunteti o persoana responsabila. Mi se pare ca aceste lucruri se cam bat cap in cap, nu!? Apoi spuneti lucruri destul de clare despre starea sanatatii mentale a bunicii dv (varsta inaintata, exprimare vulgara, comportamentul adictiv etc) si apoi ca va este teama de o posibila evaluare (profesionista) a comisiei medicale, iar mi se par ca nu se leaga unele cu altele.
Ceea ce este insa mai clar este starea dv atat exterioara – locativa cat si starea dv interioara – trista, abatuta, neinteleasa de rude.
Asadar planul real trebuie strabatut de intrebari de genul: Cum de ati ajuns in aceasta situatie? Ce anume v-a facut sa accepati acesti termeni contractuali? Cum de nu vedeti ca sunteti parte din acest angrenaj relational-familial, ca aveti o anumita responsabilitate a situatiei dv?
Ma gandesc ca aceste 2 planuri, cel contret si cel mintal, sunt foarte amestecate si intricate. Dati senzatia ca sunteti angrenata intr-un plan concret, contractual dar pe de alta parte parte acest plan va atarna foarte greu emotional.
Nu pare sa existe solutii viabile, planuri de viitor realizabile, ci doar planuri resentimentare si foarte incarcate, reactive la situatia din prezent. Cum de sunteti in situatia in care suntei avand studii si cunoscand 4 limbi straine? Aici ceva nu imi este clar si v-as invita sa va ganditi. Ceva este mai mult de atat ceva ce nu este mentionat in scrisoare dar cu siguranta exista. Cum de ati ramas dv nepoata sa o ingrijiti pe bunica? Ce simtiti ca ati pierdut cedand si nevazandu-va de viata dv?
Asadar va invit sa va ganditi la dv, la ce alternative concrete ati avea, ce va tine acolo pe loc si va impiedica sa va miscati, oricare ar fi directia spre care v-ati indrepta.
Solutiile pot tine doar de dv si de ceea ce va doriti dv. Viitorul nu se vede prea roz, iar starea bunicii nu poate decat sa se inrautateasca. A ingriji si a asista o persoana cu probleme mentale este dificil si cere un ajutor de specialitate, rabdare si nu in ultimul rand tratament medicamentos supravegheat. Va puteti asuma si permite asta?
Trebuie sa invatati sa separati planul concret de cel sufletesc, persoana dv si alte persoane, situatia dv si situatia altora si sa invatati sa cereti ajutor atunci cand situatia o cere.
