Copilul interior și nevoile noastre reale

Desigur, este o întreagă discuție legată de copilul interior… o discuție amplă, de altfel. Recent, am realizat că mă port cu mine, fără să îmi dau seama, exact așa cum se purta mama. Și nu am cele mai frumoase amintiri din copilărie.

Citește și:

Strategii în confruntarea cu o problemă

După divorț m-am concentrat cel mai mult pe copii și comunicarea cu ei

Mama este o persoană egoistă. Din păcate, probabil atunci când m-am născut, și-a dat seama că pierde ea locul principal și atenția, prin urmare, nu a fost capabilă să îmi ofere iubire, grijă, atenție… interes față de nevoile mele.

De regulă, dacă nu ieșeam din cuvântul ei, era totul ok. Dar cuvântul acesta al ei nu avea nicio legătură sau interes față de ce îmi doresc eu.

Eu puteam să îmi doresc chestii în concordanță cu dispoziția ei, cel mult. În rest, să tac, să nu mă simtă prin casă, să nu fac „probleme'… pe scurt, să nu prea exist.

În educația mea s-a implicat bunica maternă, singura persoană care mi-a arătat iubire și care m-a învățat că o și merit.

Dar am fost un copil care s-a simțit abandonat, care în relația cu propria mamă s-a simțit el părinte… pentru copilul ei interior. Doar trebuia să țin cont mereu de nevoile ei!

Printre mesajele pe care mi le-a transmis, cel mai puternic impact l-a avut „nu meriți!'. Lucru pe care mi-l spunea ca atare. De asemenea, dacă sufeream și plângeam, mă ruga să nu încerc să o impresionez, că știe că joc teatru.

Au trecut mulți ani, iar în prezent nu am nicio relație cu ea. Distanța îmi este mai bună, întrucât maică-mea a rămas la fel de toxică.

Nu mai spun că am încercat să o „confrunt' cu anumite suferințe pe care le-am avut în copilărie și mi-a spus verde-n față că mint.

Revenind însă la mine, îmi dau seama că multe dintre acțiunile mele (mai degrabă inacțiunile, pasivitatea) reflectă același comportament pe care mama îl avea față de mine, purtând mai departe același mesaj „eu nu merit'.

Iar în practică, asta se traduce prin faptul că îmi este greu să îmi susțin punctul de vedere, în fața persoanelor cu autoritate, atunci când simt că se petrece o nedreptate, mă blochez (uneori îmi dau lacrimile), nu știu să mă „bag în față' și nici nu am curaj să mă afirm…

Pe scurt, cu toate cărțile citite despre copilul interior, am reușit să îl văd și să îi spun că îl iubesc, dar nu să îi și arăt… exact cum făcea mama, și eu, acum, îl ignor și îl las deoparte în avantajul altora.

Nu este suficient să citim sau să aflăm noi informații despre noi înșine, ci să vedem ce facem mai departe cu informația respectivă. Cum ne vindecăm copilul interior? Facem ceea ce știm că avem de făcut?

 

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Copilul interior și nevoile noastre reale
Copilul interior și nevoile noastre reale

Desigur, este o întreagă discuție legată de copilul interior… o discuție amplă, de altfel. Recent, am realizat că mă port cu mine, fără să îmi dau seama, exact așa cum se purta mama. Și nu am cele mai frumoase amintiri din copilărie.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste