Copilul interior și nevoile noastre reale

Desigur, este o întreagă discuție legată de copilul interior… o discuție amplă, de altfel. Recent, am realizat că mă port cu mine, fără să îmi dau seama, exact așa cum se purta mama. Și nu am cele mai frumoase amintiri din copilărie.

Citește și:

Strategii în confruntarea cu o problemă

După divorț m-am concentrat cel mai mult pe copii și comunicarea cu ei

Mama este o persoană egoistă. Din păcate, probabil atunci când m-am născut, și-a dat seama că pierde ea locul principal și atenția, prin urmare, nu a fost capabilă să îmi ofere iubire, grijă, atenție… interes față de nevoile mele.

De regulă, dacă nu ieșeam din cuvântul ei, era totul ok. Dar cuvântul acesta al ei nu avea nicio legătură sau interes față de ce îmi doresc eu.

Eu puteam să îmi doresc chestii în concordanță cu dispoziția ei, cel mult. În rest, să tac, să nu mă simtă prin casă, să nu fac „probleme'… pe scurt, să nu prea exist.

În educația mea s-a implicat bunica maternă, singura persoană care mi-a arătat iubire și care m-a învățat că o și merit.

Dar am fost un copil care s-a simțit abandonat, care în relația cu propria mamă s-a simțit el părinte… pentru copilul ei interior. Doar trebuia să țin cont mereu de nevoile ei!

Printre mesajele pe care mi le-a transmis, cel mai puternic impact l-a avut „nu meriți!'. Lucru pe care mi-l spunea ca atare. De asemenea, dacă sufeream și plângeam, mă ruga să nu încerc să o impresionez, că știe că joc teatru.

Au trecut mulți ani, iar în prezent nu am nicio relație cu ea. Distanța îmi este mai bună, întrucât maică-mea a rămas la fel de toxică.

Nu mai spun că am încercat să o „confrunt' cu anumite suferințe pe care le-am avut în copilărie și mi-a spus verde-n față că mint.

Revenind însă la mine, îmi dau seama că multe dintre acțiunile mele (mai degrabă inacțiunile, pasivitatea) reflectă același comportament pe care mama îl avea față de mine, purtând mai departe același mesaj „eu nu merit'.

Iar în practică, asta se traduce prin faptul că îmi este greu să îmi susțin punctul de vedere, în fața persoanelor cu autoritate, atunci când simt că se petrece o nedreptate, mă blochez (uneori îmi dau lacrimile), nu știu să mă „bag în față' și nici nu am curaj să mă afirm…

Pe scurt, cu toate cărțile citite despre copilul interior, am reușit să îl văd și să îi spun că îl iubesc, dar nu să îi și arăt… exact cum făcea mama, și eu, acum, îl ignor și îl las deoparte în avantajul altora.

Nu este suficient să citim sau să aflăm noi informații despre noi înșine, ci să vedem ce facem mai departe cu informația respectivă. Cum ne vindecăm copilul interior? Facem ceea ce știm că avem de făcut?

 

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Suntem atât de dornici să nu ne copleșească emoțiile, încât le ignorăm
Suntem atât de dornici să nu ne copleșească emoțiile, încât le ignorăm

Nu este recomandat să te lași copleșită de emoții, să poți lua distanță de ele și să treci prin filtrul gândirii ce se întâmplă, de fapt, cu tine. Dar acolo, în emoții, găsim mesaje importante despre noi.

Citeste
Manifestări în depresie și alte tulburări similare
Manifestări în depresie și alte tulburări similare

Un număr mare de persoane suferă de depresie în zilele noastre, iar acest „demon al amiezii” este cea mai cunoscută patologie dar și cea mai frecvent greșit diagnosticată. Iată câteva informații în plus.

Citeste
Cum ne putem elibera de stres
Cum ne putem elibera de stres

Nu putem controla ce se petrece în jurul nostru și nu putem evita problemele, însă putem învăța să ne eliberăm mai eficient de stres. Iată câteva resurse simple și foarte utile.

Citeste
Copilul interior și nevoile noastre reale
Copilul interior și nevoile noastre reale

Desigur, este o întreagă discuție legată de copilul interior… o discuție amplă, de altfel. Recent, am realizat că mă port cu mine, fără să îmi dau seama, exact așa cum se purta mama. Și nu am cele mai frumoase amintiri din copilărie.

Citeste
Stres sănătos și nesănătos la locul de muncă
Stres sănătos și nesănătos la locul de muncă

Oare există și un stres sănătos? În caz că da, care sunt efectele lui și cum îl putem evita pe cel nesănătos? Câteva răspunsuri de la psihoterapeutul Monalisa Tudor.

Citeste
arta, pian desenat
Arta între terapie, hobby și meserie

În miile de încercări de a caracteriza cuvântul „artă“, sau indiferent de cât ne-am strădui să înțelegem acest cuvânt, parcă tot mai mult ne îndepărtăm de lumea fizică, pășind cu umilință spre un tărâm sacru unde timpul se scurge în file, portative ori pânze cu miros înțepător.

Citeste