Muncești mult și nu ai timp de viață personală? S-o crezi tu!

Am tot întâlnit persoane care se plâng că nu au timp pentru o viață personală. Bărbați și femei deopotrivă, se vaită că muncesc prea mult… iar asta le ocupă tot timpul. Să vorbim, totuși, despre adevăratul motiv pentru care petrecem tot timpul muncind.

Citește și:

Vrei să îți faci prieteni noi? Iată 5 comportamente care te ajută

5 sfaturi daca ai un stil de atasament evitant

Avem nevoie de bani, este absurd să spunem că nu, dar din păcate educația financiară ne lipsește complet, iar cunoștințele noastre legate de administrarea unui buget tind vertiginos spre zero. Sau, spre „vreau acum rochia aceea' sau „ies și în seara asta cu băieții'.

Între gratificările imediate, care sunt extrem de atractive și rolul de consumator pe care ni-l asumăm atât de ușor… timpul trece, finanțele la fel. Nu investim în nimic, nu economisim, și ne trezim că vrem mai multe și nu prea ni le permitem.

Deseori, apelăm la mai multă muncă pentru a suplini un deficit inexistent. Dar, oricât ar suna a „burnout' să te încarci cu atâta muncă, sună mai mult a alegere greșită și neidentificare a priorităților.

Nu ne lipsesc șapte creme de față și nici un televizor cu diagonala și mai mare, ci o viață personală. Altfel, necrologul nostru va fi scurt și la obiect „A muncit mult și avea diverse bunuri personale'.

Dacă nu ești pregătit să ai o viață personală, atunci ești ideal pentru eticheta de workaholic. Nu spun că nu există pasionați, carieriști, dedicați profesiei și dezvoltării cunoștințelor și abilităților din domeniu. Poate chiar foarte buni profesioniști.

Dar chiar și ei au un mare minus la capitolul viață personală. Iar aici se înscriu chiar și cei care pot bifa un soț sau o soție, ba și niscaiva copii. Nu e suficient să bifezi ci să fii prezent.

Ori, dacă în relația cu tine tu ești evaziv și îți spui minciuni frumoase despre cât de importantă e munca ta, același comportament îl vei avea și față de celilalți.

Știai că prietenii sunt cei care asigură o mai mare satisfacție a vieții și sporirea stării de fericire și mulțumire? Da, vorbim despre persoanele acelea pe care nu le suni și cu care pierzi legătura pentru că tu ai de muncă.

De ce evităm să ne trăim viața și preferăm scuzele? În primul rând, este mai simplu să ne mințim, așa cum este mult mai ușor să păstrăm tiparele, fie ele și defectuoase. Pentru că le cunoaștem, știm unde duc sau, mai rău, ne identificăm cu ele și ne spunem că „așa suntem noi'.

Problemele noastre emoționale, pe care nu le adresăm și nu încercăm să le rezolvăm întrucât „nu există' sau „eu nu sunt o persoană slabă și vulnerabilă' își cer dreptul… și îl și obțin.

Nu există persoane pasionate și fascinate de muncă, ci doar persoane capabile să se identifice pe sine doar cu rolul profesional. Cei care știu că este singura zonă a vieții lor în care dețin controlul, în care pot produce schimbări în avantajul lor, în care se simt împliniți.

…Cei cărora le este teamă să nu sufere în viața lor personală, mai mereu imperfectă și incontrolabilă. Și totuși, să nu uităm un citat frumos care spune: „Problema este că tu crezi că ai timp.'.

Viața trece pe lângă noi, iar trăiește clipa nu înseamnă să fii pe fază când se atribuie proiectele în plus și nici să îți iei și un part-time dacă apare ocazia. Înseamnă să te uiți la tine, în primul rând, și apoi în jur.

Este mult mai simplu să îți gestionezi bugetul responsabil, să gândești în termeni de strategie financiară, să renunți la inutilități compulsive („vreau să cumpăr aia acum') și să trăiești cu și printre oameni. Nu doar colegii de muncă.

Ieși, socializează, păstrează-ți relațiile de prietenie și fă-ți prieteni noi, acceptă că viața emoțională nu este perfectă și orice relație de orice natură, implică riscuri.

Renunță la a mai spune că nu ai timp de o viață personală pentru că muncești. Renunță să muncești până la epuizare și bucură-te de viața ta personală. În general, primim doar una, pe când dintre joburi, avem de ales…

 

De Iulia Barca, psiholog

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Muncești mult și nu ai timp de viață personală? S-o crezi tu!
Muncești mult și nu ai timp de viață personală? S-o crezi tu!

Am tot întâlnit persoane care se plâng că nu au timp pentru o viață personală. Bărbați și femei deopotrivă, se vaită că muncesc prea mult… iar asta le ocupă tot timpul. Să vorbim, totuși, despre adevăratul motiv pentru care petrecem tot timpul muncind.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste