Stres sănătos și nesănătos la locul de muncă

Oare există și un stres sănătos? În caz că da, care sunt efectele lui și cum îl putem evita pe cel nesănătos? Câteva răspunsuri de la psihoterapeutul Monalisa Tudor.

Citește și:

5 convingeri cu care te autosabotezi

Dependența de muncă, o apărare împotriva realității

Dacă stai de vorbă cu oamenii din jur și îi întrebi despre viața lor și ce îi stresează, majoritatea vor răspunde rapid: serviciul.

Și pe bună dreptate având în vedere că alocă atâtea ore din zi pentru locul de muncă, pornind de dimineață în trafic spre serviciu, stând cel puțin 8 ore la muncă, apoi iarăși în trafic pentru drumul de întoarcere, alte ore dedicate poate studiului pentru a fi la curent cu ce mai apare nou în domeniu, pentru a participa la diverse evenimente legate de compania la care lucrează etc.

Dar oare chiar este locul de muncă atât de stresant încât asta să ajungă să ocupe atât de mult din gândurile unei persoane și să se teamă pentru sănătatea sa?

Pornind de la un studiu care a verificat timp de 8 ani care sunt efectele stresului asupra sănătății oamenilor, descoperirea uluitoare a fost că într-adevăr stresul poate afecta profund sănătatea doar dacă oamenii sunt convinși că stresul le face rău.

Aceasta înseamnă că de fapt convingerea și nu nivelul de stres resimțit este cel mai mare dușman al nostru. Și dacă doar convingerea este dușmanul, atunci stresul ce este?

 

Care sunt efectele stresului în viața noastră:

Stresul face parte din cotidian, fie că vrem fie că nu vrem. Și atunci, oare care ar fi cea mai bună soluție: să îl eliminăm sau să îl acceptăm?

De-a lungul timpului corpul a dezvoltat reacții fiziologice la stres precum: inima bate mai puternic, respirația e mai rapidă, corpul transpiră… scopul lor fiind acela de a pregăti corpul pentru a face față provocărilor din mediu.

Deoarece stresul are rolul de a activa organismul pentru acțiune, el stimulează și sistemul imunitar care este astfel pregătit pentru a lupta cu infecțiile.

Tot din rolul de activator, stresul duce la creșterea cantității de oxigen ingerate astfel că stimulează activitatea cerebrală și devenim mai eficienți în procesele cognitive, precum învățarea și memorarea, dar și reamintirea unor soluții descoperite din experiențele anterioare (instinctul).

Stresul duce la eliberarea de oxitocină, binecunoscutul neuro-hormon care este responsabil de căutarea și îmbunătățirea relațiilor sociale.

După dispariția stimulului stresor, corpul iese din modul de acțiune și are capacitatea de a-și reveni la starea inițială de relaxare.

Privind din această perspectivă, stresul parcă nu mai pare a fi dușmanul, nu-i așa? Gândindu-ne la aceste beneficii majore ale stresului în viața noastră putem să ne gândim la el ca la un aliat mai curând? Cam da, mai ales că ceea ce am descris mai sus reprezintă beneficiile stresului sănătos.

Și dacă stresul este benefic pentru noi, atunci de ce ne simțim atât de rău din cauza stresului și când devine el „nesănătos'?

O întrebare îndreptățită și care de fapt ne duce la miezul problemei. Stresul devine nesănătos când este în exces, când devine cronic iar corpul își pierde abilitatea de a se relaxa singur.

Știind toate acestea, am rezolvat jumătate din problemă, ne permite să ne restructurăm convingerea că stresul este inamicul sănătății noastre și ne ajută să acceptăm că stresul duce la activarea organismului pentru rezolvarea problemelor din viața de zi cu zi.

Cum rămâne cu cea de-a doua jumătate atunci?Pentru rezolvarea celei de-a doua jumătăți este în puterea noastră să ne dezvoltăm în mod voluntar abilități care să ne facă să devenim mai buni la gestionarea stresului.

Mediul de muncă poate duce încet, aproape pe nesimțite, spre instalarea unui stres cronic, a oboselii excesive și de aceea ar fi foarte bine dacă fiecare persoană începe să aibă grijă de sine preventiv chiar la serviciu.

 

Autor, Monalisa Tudor, psihoterapeut atlashelp.net, prima platforma de psihoterapie online

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Stres sănătos și nesănătos la locul de muncă
Stres sănătos și nesănătos la locul de muncă

Oare există și un stres sănătos? În caz că da, care sunt efectele lui și cum îl putem evita pe cel nesănătos? Câteva răspunsuri de la psihoterapeutul Monalisa Tudor.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste